Fanii consumă cu 51 de minute mai mult conținut media și de divertisment în fiecare zi decât non-fanii, cheltuiesc în medie 71 de dolari pe lună pentru servicii de streaming video, comparativ cu 56 de dolari în cazul celorlalți consumatori, și sunt mai predispuși să își urmeze interesele pe multiple platforme, arată studiul.
Spre deosebire de consumatorii obișnuiți, fanii își mențin interesul pentru serialele, filmele, artiștii, creatorii sau francizele preferate inclusiv între lansări și sezoane, iar companiile media și platformele de streaming investesc tot mai mult în experiențe personalizate și instrumente bazate pe inteligență artificială pentru a transforma utilizatorii în comunități active de fani și pentru a-i menține conectați între lansările importante de conținut.
În ceea ce privește diferențele între generații, studiul arată că vârsta medie a fanilor este de 44 de ani, comparativ cu 58 de ani în cazul non-fanilor, iar reprezentanții generațiilor Z și Millennials tind să aparțină unui număr mai mare de comunități de fani decât consumatorii din generațiile mai mature. De asemenea, 71% dintre fanii din generația Z și 67% dintre Millennials declară că își urmăresc interesele pe mai multe platforme și formate, de la streaming și social media până la evenimente live și produse dedicate comunităților de fani.
În acest context, companiile de media și divertisment încep să experimenteze noi modele prin care să mențină relația cu utilizatorii și în afara momentelor de lansare și să transforme consumatorii în fani, arată studiul. Spotify a introdus deja funcții de comunicare între utilizatori, în timp ce Disney+ și Netflix testează integrarea conținutului generat de utilizatori direct în platformă, în încercarea de a stimula interacțiunea mai frecventă și de a păstra atenția consumatorilor.
„Industria serviciilor de streaming trece de la o strategie bazată predominant pe lansări de conținut la una centrată pe construirea unei relații continue cu utilizatorii. Dacă în trecut competiția era concentrată pe atragerea de abonați prin conținut nou, astăzi, diferențierea se realizează prin capacitatea de a oferi experiențe continue și relevante. Inteligența artificială generativă poate juca un rol esențial în această transformare, de la recomandări și rezumate personalizate până la noi forme de interacțiune. În același timp, succesul va depinde de capacitatea platformelor de a înțelege mai bine comportamentul fanilor și de a transforma interacțiunile în valoare pe termen lung”, a declarat Andrei Ionescu (foto), Consulting Market Leader, Deloitte România.
Prin integrarea conținutului, a funcționalităților sociale și a oportunităților de cumpărare într-un ecosistem unitar, companiile media pot înțelege mai bine comportamentul utilizatorilor, pot oferi experiențe mai personalizate și pot crea noi surse de venit, arată studiul. Spre exemplu, un fan al sportului ar putea să urmărească un meci pe o platformă de streaming și apoi să comenteze despre acesta pe un canal de socializare integrat, fără a părăsi aplicația. Ulterior, acesta ar putea asculta un podcast de analiză după meci, urmări un videoclip realizat de un creator de conținut despre jucătorul favorit și accesa un link pentru a cumpăra un tricou sau un produs promoțional al echipei.
Inteligența artificială generativă (Gen AI) este identificată drept unul dintre factorii care pot accelera această transformare. Potrivit studiului, aproape 40% dintre fani ar accepta conținut creat cu ajutorul AI dacă acesta ar fi etichetat corespunzător, iar peste un sfert și-ar dori rezumate personalizate despre serialele, francizele și creatorii preferați, care să combine informații din streaming, social media și podcasturi. Totodată, 22% dintre participanții la studiu spun că ar utiliza mai mult serviciile de streaming dacă platformele le-ar oferi recomandări mai personalizate prin intermediul inteligenței artificiale.
Studiul mai arată că aproape jumătate dintre fanii intervievați afirmă că nivelul lor de implicare, exprimat prin timpul și resursele alocate pasiunilor lor, a rămas constant de-a lungul diferitelor etape ale vieții, ceea ce indică un potențial semnificativ de creare a valorii pe termen lung.
Raportul Deloitte Digital Media Trends 2026 a fost realizat în rândul a peste 3.500 de consumatori din Statele Unite.
Deloitte furnizează la nivel global servicii de audit, consultanță fiscală și juridică, consultanță, consultanță financiară și managementul riscului către aproximativ 90% din companiile prezente în topul Fortune Global 500® și către mii de companii din sectorul privat. Experții firmei contribuie la atingerea unor rezultate măsurabile și de durată, care ajută la consolidarea încrederii în piețele de capital, care permit companiilor să se transforme, să prospere și să deschidă calea către o economie mai puternică, către o societate mai echitabilă și o lume sustenabilă. Cu o istorie de peste 180 de ani, Deloitte acoperă peste 150 de țări și teritorii. Obiectivul său este să creeze un impact vizibil în societate cu ajutorul celor aproximativ 470.000 de profesioniști la nivel mondial.
Deloitte România este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale din țara noastră și oferă, în cooperare cu Reff & Asociații | Deloitte Legal, servicii de audit, de consultanță fiscală, servicii juridice, de consultanță și managementul riscului, consultanță financiară, soluții de servicii și consultanță în tehnologie, precum și alte servicii adiacente, prin intermediul a 3.300 de profesioniști.