Trump anunță că lucrările pentru creșterea securității aeronavei prezidențiale primite cadou din partea Qatarului vor începe în octombrie

Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri că lucrările de consolidare a securităţii avionului Air Force One, un cadou de la Qatar, vor începe în octombrie şi vor dura mai mult decât se aştepta, după ce o ameninţare la adresa securităţii în Turcia, în iulie, l-a obligat pe republican să folosească o altă aeronavă, informează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - S, 05 sept. 2026, 12:45
Trump anunță că lucrările pentru creșterea securității aeronavei prezidențiale primite cadou din partea Qatarului vor începe în octombrie

„Va dura aproximativ 60 de zile şi va fi trimis în octombrie pentru a fi modernizat”, a declarat reporterilor vineri preşedintele SUA, care urmează să călătorească în Irlanda săptămâna viitoare. Anterior, în iulie, el declarase că lucrările vor dura aproape o lună.

Acest avion a fost în centrul unei polemici de când s-a aflat că Donald Trump nu numai că şi-a schimbat aeronava în ultimul moment pentru a părăsi summitul NATO din Turcia din iulie, dar s-a îmbarcat şi în secret într-un al treilea avion, ca urmare a unor ameninţări iraniene.

Casa Albă a refuzat să ofere detalii suplimentare despre modernizări.

La rândul său, un înalt oficial a afirmat că mijloacele de transport ale preşedintelui sunt „sigure şi fiabile” şi că „evoluează constant” atunci când este necesar.

„Este cel mai bun avion prezidenţial construit vreodată”, a adăugat el.

Donald Trump urmează să facă o scurtă vizită la Dublin înainte de a se îndrepta către terenul de golf al familiei sale din Doonbeg, pe coasta de vest a Irlandei.

Familia regală din Qatar a donat anul trecut avionul de lux, după ce Donald Trump s-a plâns de starea celor două aeronave Air Force One, aflate în serviciu din 1990.

Acest dar, evaluat la câteva sute de milioane de dolari, a ridicat întrebări etice şi constituţionale majore cu privire la cadourile pe care le poate primi un preşedinte din străinătate.

Aeronava din Qatar a fost reamenajată de forţele aeriene americane pentru un zbor inaugural care a avut loc la 1 iulie.

Însă oficialităţile americane au recunoscut anterior că au trebuit să facă compromisuri, în special în ceea ce priveşte amenajarea interioară, pentru o intrare rapidă în serviciu, dând totodată asigurări că „nu s-au asumat riscuri în ceea ce priveşte siguranţa, securitatea sau comunicaţiile”.

Aeronava din Qatar va fi utilizată în aşteptarea livrării a două noi aeronave Boeing în următorii ani, după mai multe întârzieri.

Te-ar mai putea interesa și
Listă impresionantă de abuzuri comise de fostul secretar american al Muncii Lori Chavez-DeRemer, arată o anchetă internă. Printre altele, i-a cerut unei subordonate să-i întindă rufele la uscat și să-i facă curat în casă
Listă impresionantă de abuzuri comise de fostul secretar american al Muncii Lori Chavez-DeRemer, arată o anchetă internă. ...
O anchetă internă a Departamentului Muncii din SUA a dezvăluit că fostul secretar Lori Chavez-DeRemer, destituită de preşedintele Donald Trump în aprilie, a consumat alcool în biroul său, a......
Moscova transmite din nou Statelor Unite că în procesul de pace cu Ucraina va trebui să se țină cont de realitățile militare din teren
Moscova transmite din nou Statelor Unite că în procesul de pace cu Ucraina va trebui să se țină cont de realitățile ...
Administraţia americană ar trebui să ia în considerare realităţile de pe teren în orice soluţionare a conflictului ...
Washingtonul aprobă vânzarea de bombe în valoare de 5 miliarde de dolari către Arabia Saudită
Washingtonul aprobă vânzarea de bombe în valoare de 5 miliarde de dolari către Arabia Saudită
Statele Unite au anunţat vineri că au aprobat o vânzare de bombe, sisteme de ghidare şi alte echipamente în valoare ...
Lenovo și-a prezentat la IFA 2026 noul portofoliu Yoga de PC-uri și tablete cu AI, concepute pentru creatori
Lenovo și-a prezentat la IFA 2026 noul portofoliu Yoga de PC-uri și tablete cu AI, concepute pentru creatori
Lenovo a prezentat în cadrul Lenovo Innovation World, desfășurat la IFA 2026 Berlin, cele mai noi produse din portofoliul ...