Primarul Capitalei: Podul Basarab se deschide circulaţiei în această noapte

Pasajul Basarab se deschide circulaţiei în această noapte, anunţă primarul Capitalei Ciprian Ciucu, urmând ca la începutul anului viitor lucrarea să fie recepţionată.
Economica.net - D, 06 sept. 2026, 13:44
Primarul Capitalei: Podul Basarab se deschide circulaţiei în această noapte

”Podul Basarab se deschide circulaţiei în această noapte, aşa cum am promis. Restul lucrărilor de reparaţii vor continua pentru ca la începutul anului viitor să putem recepţiona această lucrare nerecepţionată şi neîntreţinută de peste 15 ani de la darea in folosinţă. Am început pe 20 iunie şi, până acum, ne-am concentrat pe lucrările care implică traficul. Am închis alternativ câte o arteră a podului, iar pe cealaltă s-a circulat în dublu sens”, scrie Ciucu.

El menţionează că, până acum, a fost reparată partea carosabilă – asfalt, hidroizolaţie, rosturi de dilataţie şi marcaje, au fost reparate şi protejate structura podului – fisuri, elemente de beton, piloni şi intrados, au fost curăţate şi reparate sistemele de scurgere, inclusiv cele de pe calea de rulare a tramvaielor şi, de asemenea, au fost reparate şi vopsite elementele metalice, inclusiv bordurile şi balustradele.

”S-a lucrat în două schimburi, inclusiv în weekenduri”, subliniază edilul.

El explică şi că, până la finalul anului, vor fi înlocuite gardurile ruginite şi panourile de protecţie fonică, vor fi curăţate şi protejate toate elementele de beton pe care nu s-a intervenit până acum și va fi reabilitată staţia de tramvai, cu lucrări la plexiglass, scări, lifturi şi scări rulante.

”Totul va fi reparat sau înlocuit, pus în siguranţă, igienizat”, dă asigurări Ciucu, adăugând că toate aceste lucrări erau importante pentru că pasajul se degradase şi nu mai prezenta siguranţă şi doar aşa va putea fi făcută recepţia finală şi, pe viitor, va putea fi asigurată mentenanţa.

Te-ar mai putea interesa și
Justiția declară în mod definitiv ca fiind ilegal protestul angajaților Oil Terminal
Justiția declară în mod definitiv ca fiind ilegal protestul angajaților Oil Terminal
Societatea Oil Terminal S.A. a anunțat astăzi Bursa de Valori București că. în data de 20.10.2026, Curtea de Apel Constanța a respins ca nefondat apelul formulat de către Sindicatul Oil......
Budapesta analizează posibilitatea înlocuirii companiei ruse Rosatom din proiectul extinderii centralei nucleare de la Paks – surse Reuters
Budapesta analizează posibilitatea înlocuirii companiei ruse Rosatom din proiectul extinderii centralei nucleare de la ...
Ungaria analizează posibilitatea de a înlocui compania rusă Rosatom din calitatea de antreprenor principal în proiectul ...
Fitch menține ratingul Romgaz la „BBB-”, cu perspectivă negativă
Fitch menține ratingul Romgaz la „BBB-”, cu perspectivă negativă
Societatea Națională de Gaze Naturale Romgaz S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valro București ...
ZECE. Dezvoltatorul care transformă nota 10 într-un standard al locuirii
ZECE. Dezvoltatorul care transformă nota 10 într-un standard al locuirii
Cu o experiență de 9 proiecte finalizate și 264 de apartamente livrate de echipa din spatele brandului, dezvoltatorul ...