Nicuşor Dan: Cele patru luni fără Guvern cu puteri depline – un eşec pentru toată lumea

Cele patru luni fără Guvern cu puteri depline sunt "un eşec pentru toată lumea", a declarat, luni, preşedintele Nicuşor Dan, care a vizitat, cu ocazia începerii noului an şcolar, Şcoala Gimnazială nr. 1 din Comuna Curcani, judeţul Călăraşi.
AGERPRES - lun, 07 sept. 2026, 13:38
Nicuşor Dan: Cele patru luni fără Guvern cu puteri depline - un eşec pentru toată lumea

„Am ales să vin pentru că este un exemplu cum reacţionează un colectiv profesoral responsabil faţă de problema pe care comunitatea o are”, a spus Nicuşor Dan. El a precizat că educatorii au reuşit să reducă „semnificativ” abandonul şcolar, în contextul în care mare parte dintre cei mici se confruntau cu situaţii economice grele sau cu faptul că aveau părinţi plecaţi la muncă în străinătate.

Nicuşor Dan s-a declarat impresionat, la vizita sa, de faptul că mulţi copii au spus că le place mai mult la şcoală decât în vacanţă, scrie Agerpres.

Şeful statului a făcut apel la munca în echipă.

El a fost întrebat ce exemplu consideră că dau politicienii din zilele noastre, dacă în patru luni nu au reuşit să se înţeleagă pentru a forma un nou Executiv.

„Mult timp, inclusiv în şcoala pe care am făcut-o eu, ne-am concentrat pe succesul individual şi pe dobândirea de competenţe individuale. Şi cred că e mult mai puţin prezentă în cultura noastră încercarea, educaţia de a lucra în echipă. Şi cred că ăsta este unul din lucrurile pe care să ne concentrăm cursul şcolii şi asta se vede, după ce, dacă ani de zile tu ai fost educat să te ocupi de tine şi să neglijezi comunitatea, asta se vede şi în interacţiuni. Şi evident că e un eşec pentru toată lumea. Aceste patru luni sunt un eşec pentru toată lumea”, a afirmat Nicuşor Dan.

Preşedintele a pledat pentru spiritul de echipă.

„Trăim într-o societate tot mai complexă, în care oamenii trebuie să-şi pună, pentru a realiza diferite obiective profesionale, competenţele împreună, deci e nevoie de lucru în echipă. Dacă vorbim de politică ca meserie, politica este o artă a compromisului care nu compromite”, a mai spus şeful statului.

Te-ar mai putea interesa și
Companiile de asigurări au plătit în semestrul I din 2026 despăgubiri în creștere cu 14% în baza polițelor facultative pentru locuințe
Companiile de asigurări au plătit în semestrul I din 2026 despăgubiri în creștere cu 14% în baza polițelor facultative ...
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru din 2026, cu 14% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut,......
Carmistin The Food Company a revenit la SIAL Paris 2026 cu un portofoliu diversificat și ambiții globale
Carmistin The Food Company a revenit la SIAL Paris 2026 cu un portofoliu diversificat și ambiții globale
Carmistin The Food Company, lider în sectorul avicol din România, a revenit, în acest an, la SIAL (Salon International ...
Guvernanța fiscală înainte de exit: cât contează în prețul tranzacției?
Guvernanța fiscală înainte de exit: cât contează în prețul tranzacției?
Tranzacția prin care proprietarul unui business intenționează să iasă total sau parțial din companie trebuie privită ...
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Ce lucrări execută pe ploaie muncitorii lui Umbrărescu pe lotul 1, ajuns la 71,70%
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Ce lucrări execută pe ploaie muncitorii lui Umbrărescu pe lotul 1, ajuns ...
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași prezintă vineri imagini aeriene noi de pe șantierul autostrăzii ...