UE renunţă la grupul de experţi pentru consolidarea apărării

Uniunea Europeană a renunţat să formeze un grup de experţi pentru a-şi consolida apărarea, după opoziţia exprimată de mai multe ţări, printre care Italia, au declarat luni surse diplomatice, transmite AFP.
AGERPRES - lun, 07 sept. 2026, 13:45
UE renunţă la grupul de experţi pentru consolidarea apărării

Şefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, a anunţat săptămâna trecută în Irlanda formarea unui grup de experţi la înalt nivel, provenind, printre altele, din Ucraina sau Marea Britanie, pentru a reflecta asupra modalităţilor de consolidare a apărării europene, scrie Agerpres.

Iniţiativa, care urma să se concretizeze luni printr-o primă întâlnire a acestui grup, a fost anulată în ultimul moment din cauza reţinerilor Italiei, căreia i s-au alăturat Franţa şi Germania, a precizat un oficial european sub protecţia anonimatului.

„Unele state membre au considerat că deocamdată aceasta nu este cea mai bună cale de urmat”, a precizat oficialul. „Căutăm noi posibilităţi de a angaja dialogul cu statele membre. Diagnosticul nu s-a schimbat: Europa trebuie să obţină rezultate mai rapid în materie de apărare”, a adăugat el.

UE urmăreşte să îşi consolideze apărarea în faţa ameninţării ruse şi a riscului unei dezangajări a Statelor Unite în Europa, dar cele 27 de state membre ţin în continuare la propriile prerogative în această chestiune.

Anularea acestei iniţiative este un eşec pentru Kallas, care se confruntă deja cu apeluri de a reforma diplomaţia europeană, pe care unele capitale europene, inclusiv Paris şi Berlin, o consideră ineficientă.

Te-ar mai putea interesa și
Ce se cumpără cel mai mult pentru școală: de la caiete, și creioane, la termosuri, laptopuri și imprimante
Ce se cumpără cel mai mult pentru școală: de la caiete, și creioane, la termosuri, laptopuri și imprimante
Pe măsură ce se apropie începutul noului an școlar, românii își îndreaptă tot mai mult atenția către produsele esențiale pentru școală. Datele Compari.ro pentru perioada 2-28 august......
Gigantul STRABAG preia o afacere românească. Achiziţia Brenneka Install S.R.L. şi Samivo Instal S.R.L. de către austrieci, analizată de Consiliul Concurenţei
Gigantul STRABAG preia o afacere românească. Achiziţia Brenneka Install S.R.L. şi Samivo Instal S.R.L. de către austrieci, ...
Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care Strabag Property and Facility Services GmbH, Austria, intenţionează ...
Ce spune Diana Buzoianu despre scandalul de la Apele Române
Ce spune Diana Buzoianu despre scandalul de la Apele Române
Niciun inspector din cadrul Administraţiei Naţionale "Apele Române" (ANAR) nu va mai răspunde ierarhic superior unui ...
Economia UE a crescut cu 0,7% în trimestrul doi din 2026  – date Eurostat
Economia UE a crescut cu 0,7% în trimestrul doi din 2026 – date Eurostat
Produsul Intern Brut a crescut cu 0,6% în zona euro şi cu 0,7% în Uniunea Europeană, în trimestrul doi din 2026, comparativ ...