Firmele din România sunt, concomitent, pe ultimul loc în ceea ce privește gradul de utilizare a creditului bancar și printre cele mai îndatorate din UE. Este o situație paradoxală care arată, până la urmă, nivelul încă redus de dezvoltare al piețelor financiare din România și mai ales modalitățile relativ rudimentare prin care se finanțează firmele, care preferă să utilizeze împrumuturi de la acționari sau chiar de la rude ale acestora, printre altele. Nevoia stringentă de bani a statului amplifică și perpetuează această stare de fapt, în condițiile în care Guvernul adună tot ce poate inclusiv de la băncile interne care, la rândul lor, preferă să plaseze aproape fără riscuri în titluri suverane la dobânzi mari cum sunt cele plătite acum de Guvern, decât să riște acordând credite companiilor.
Cosmin Marinescu, viceguvernator al BNR, sintetizează, într-o analiză una dintre lucrările sale și încearcă să explice de ce este România în situația de a avea cel mai mic grad de bancarizare din Europa (și așa am fost mereu de la reînființarea sistemului bancar după 1990), dar și cum putem remedia acest impediment în calea dezvoltării economiei.
Întreaga analiză poate fi consultată AICI
Noi ne vom opri doar asupra cifrelor care prezintă nivelul de bancarizare, dar și la influența statului în menținerea acestor procente foarte joase comparativ cu restul Europei.

Cosmin Marinescu, viceguvernator BNR
Gradul de intermediere financiară poate fi evaluat prin indicatori care surprind atât amploarea creditării economiei, cât și dimensiunea sectorului bancar. Unul dintre cei mai utilizați indicatori de intermediere financiară este ponderea în PIB a creditului neguvernamental. Nivelul de 40% din PIB înregistrat de România este semnificativ sub media europeană de 106% din PIB…Așa cum se poate observa în graficul alăturat, intermedierea financiară din România este cea mai scăzută dintre țările UE, la o distanță considerabilă, de peste 10 puncte procentuale din PIB, în raport cu Polonia, următoare țară clasată. Însă acest decalaj nu se limitează la performanțele sistemul bancar: dimensiunea sectorului financiar nebancar este, de asemenea, printre cele mai reduse din Uniunea Europeană.”, arată Marinescu.

Paradoxal, însă, remarcă oficialul băncii centrale, avem și printre cele mai îndatorate firme din Europa, pentru că acestea au găsit formule de împrumut în afara sistemului financiar-bancar. „Însă nivelul redus al intermedierii financiare contrastează cu gradul ridicat de îndatorare a companiilor. Acest paradox este ilustrat de structura finanțării firmelor. Împrumuturile intra-grup și creditul comercial reprezintă o treime din sursele asimilate finanțării companiilor. Spre deosebire de acestea, împrumuturile de la bănci și IFN-uri autohtone totalizează mai puțin de o zecime și sunt echivalente ca volum cu resursele obținute de firme din creditarea nerezidentă intra-grup. Această situație reflectă, pe de o parte, preferința firmelor pentru surse alternative de finanțare, inclusiv din considerente de cost. Pe de altă parte, este vorba de gradul redus de bancarizare. Pentru o treime dintre firme, activul net este mai mic de jumătate din capitalul social subscris, ceea ce indică deficiențe mari de capitalizare.”, notează viceguvernatorul BNR.
Așa cum spuneam , unul dintre motivele identificate de Marinescu pentru nivelul foarte redus de bancarizare și mai ales pentru faptul că în ultimii ani nu am reuit să recuperăm deloc din acest punct de vedere este că nevoia acută de finanțare a statului.
„În România, în special în acești ani, finanțarea economiei este grevată de presiunea semnificativă a efectului de evicțiune (crowding out) din partea statului, în condițiile unui necesar de finanțare publică mult mai mare în ultimii ani. Iar atunci când statul cheltuie și se împrumută mai mult, dobânzile cresc iar sectorul privat investește mai puțin. Cererea crescută de finanțare a sectorului bugetar afectează atât disponibilitatea finanțării pentru sectorul privat, cât mai ales costul acesteia. În definitiv, mai mulți bani pentru stat înseamnă mai puțini bani pentru economie. Băncile autohtone și-au majorat constant deținerile de titluri de stat, care au atins în primul trimestru al acestui an circa 230 miliarde lei, de trei ori mai mult față de acum 10 ani. Titlurile de stat oferă băncilor modalități mai simple și rapide de plasare a lichidităților, dat fiind raportul mult mai favorabil între randamentul obținut și riscul asumat, comparativ cu alternativa finanțării companiilor nefinanciare și a populației. Acest aspect este evidențiat inclusiv de evoluția raportului credite/depozite în ultimul deceniu, care s-a diminuat de la 86% la finele anului 2015 la 67% în martie 2026.”, notează viceguvernatorul.
Întreaga analiză poate fi consultată AICI

Marinescu vine și cu o concluzie, care trimite către nevoia unor politici coordonate.” În acest context, dezvoltarea sustenabilă a intermedierii financiare nu poate avea loc fără îmbunătățirea disciplinei financiare și a guvernanței corporative sau fără un cadru macroeconomic predictibil, capabil să susțină încrederea economică și investițiile. Însă materializarea acestui obiectiv esențial nu se poate face prin acțiuni singulare, ci doar prin eforturi și evoluții conjugate. Companiile să își consolideze capitalul și capacitatea de a genera proiecte viabile, sectorul bancar să susțină finanțarea investițiilor mediului antreprenorial, iar statul să fie ferm și consecvent cu reducerea dezechilibrelor, care să limiteze presiunea recentă asupra finanțării datoriei publice. Acestea sunt condiții primordiale prin care creșterea intermedierii financiare devine cureaua de transmisie în angrenajul de susținere a finanțării economiei, prin investiții productive care să creeze noi oportunități de afaceri și locuri de muncă. Doar astfel putem reveni, în 2027, în teritoriul unei creșteri economice robuste, atât de necesară!”, notează Cosmin Marinescu.