APIA anunță care este ultima zi pentru depunerea de către crescătorii de bovine și suine a cererilor de ajutoare de stat

Termenul limită pentru depunerea cererilor de către crescătorii de bovine şi suine pentru ajutorul de stat aferent schemelor instituite în anul 2026, în contextul crizei din Orientul Mijlociu, este 24 septembrie 2026, inclusiv, informează, joi, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), transmite Agerpres.
AGERPRES - J, 10 sept. 2026, 17:25
APIA anunță care este ultima zi pentru depunerea de către crescătorii de bovine și suine a cererilor de ajutoare de stat

Pentru sectorul bovin, ajutorul de stat se acordă crescătorilor de bovine sau bubaline care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate prevăzute în ghidul solicitantului. Cuantumul ajutorului este de 68 de euro/cap, iar valoarea totală acordată nu poate depăşi echivalentul în lei a 50.000 de euro/beneficiar.

Pentru sectorul suin, ajutorul de stat se acordă crescătorilor de suine care deţin exploataţii autorizate sanitar-veterinar şi îndeplinesc condiţiile prevăzute în ghid. Cuantumul este de 11,9 euro/loc de cazare pentru porc gras şi 13,7 euro/loc de cazare pentru animale de reproducţie, iar valoarea totală acordată nu poate depăşi echivalentul în lei a 50.000 de euro/beneficiar.

Cererile de solicitare a ajutorului de stat şi documentele justificative se depun/transmit către Centrele Judeţene APIA, respectiv Centrul Municipiului Bucureşti, în condiţiile prevăzute în ghidurile aferente fiecărei scheme.

Te-ar mai putea interesa și
Magazinele BIPA, cu preţuri mici, intră în patru oraşe din România şi fac angajări
Magazinele BIPA, cu preţuri mici, intră în patru oraşe din România şi fac angajări
Grupul REWE, care a intrat în România în 2001 cu lanțul de supermarketuri tip discount Penny, a adus în România şi brandul său de drogherii BIPA. Compania Bipa Romania Drogherie, subsidiara......
Scandal la ANCOM. Răspuns de la șeful Autorității pentru apropiata lui Bolojan care îl acuză că „minte cum respiră”
Scandal la ANCOM. Răspuns de la șeful Autorității pentru apropiata lui Bolojan care îl acuză că „minte cum respiră”
Fosta purtătoare de cuvânt a Guvernului Bolojan, Ioana Dogioiu, îl acuză pe Pavel Popescu, de la ANCOM, că „minte ...
Albania va adopta reglementări mai dure împotriva manifestaţiilor violente
Albania va adopta reglementări mai dure împotriva manifestaţiilor violente
Premierul albanez Edi Rama a anunţat într-un mesaj video difuzat duminică în reţelele sociale că va legifera în zilele ...
Emiratele Arabe Unite îşi închid plajele din cauza poluării cu petrol
Emiratele Arabe Unite îşi închid plajele din cauza poluării cu petrol
Plajele din trei din Emiratele Arabe Unite - Ras Al Khaimah, Umm Al Quwain şi Sharjah, vecin cu Dubai - au fost închise ...