Reuniunea va avea loc în Scoţia, pe domeniul Dumfries House, unde se află sediul The King’s Foundation, o organizaţie caritabilă fondată de Charles, potrivit AFP.
În contextul în care nume importante din domeniu fac apel la o încetinire a dezvoltării AI, Charles va reuni directori din cadrul companiilor Nvidia, Google DeepMind, OpenAI, Anthropic, alături de ministrul britanic pentru AI pentru a discuta felul în care această tehnologia poate fi folosită în beneficiul umanităţii şi pentru apărarea demnităţii umane, scrie Agerpres.
Dezbaterea privind inteligenţa artificială a revenit în centrul atenţiei după ce doi cercetători din cadrul Anthropic au publicat avertismente potrivit cărora această tehnologie, care progresează rapid, ar putea duce la extincţia omenirii într-un viitor nu foarte îndepărtat.
Directorul executiv Anthropic, Dario Amodei, a spus sâmbătă că trebuie încetinit ritmul dezvoltării modelelor AI.
Compania cu sediul în San Francisco a publicat un raport săptămâna trecută în care este detaliat felul în care mai multe entităţi au folosit modelele sale Claude AI pentru activităţi precum dezvoltarea de arme, operaţiuni cibernetice, supraveghere şi fraudă.
Cu toate acestea, va fi dificil să se ajungă la o poziţie comună la nivel global: preşedintele american Donald Trump a respins duminică orice discuţie despre încetinirea dezvoltării, în timp ce tabloidul Global Times din China a afirmat că de fapt este ”un scenariu de Războiul Rece” care are drept ţintă Beijingul.
Charles, atât în calitate de rege, dar şi pe vremea când era prinţ de Wales, şi-a folosit rolul pentru organizarea unor reuniuni pe diverse teme, în principal legate de mediu.
Potrivit Palatului Buckingham, în cadrul întrunirii se va discuta modul în care AI poate fi folosit în beneficiul societăţii şi pentru a contribui la ”prosperitatea atât a oamenilor, cât şi a planetei”.
Marea Britanie, lider european în finanţare şi start-up-uri din domeniul AI, a adoptat o atitudine mai flexibilă în ceea ce priveşte reglementarea AI, aliniindu-se mai degrabă la poziţia Statelor Unite decât la cea a Uniunii Europene.
Institutul britanic pentru securitatea AI, înfiinţat după AI Safety Summit din 2023, beneficiază, conform unor acorduri voluntare, de acces la modele AI înainte de implementare, ceea ce îi permite evaluarea capacităţilor şi riscurilor, oferindu-i o perspectivă asupra dezvoltării AI.