Creditorii Oltchim au aprobat planul de reorganizare a activităţii combinatului chimic

Adunarea Generală a Creditorilor Oltchim a aprobat planul de reorganizare a activităţii combinatului propus de consorţiul de administratori judiciari format din BDO Business Restructuring SPRL, acesta urmând să fie supus aprobării judecătorului sindic la 25 martie 2015, potrivit documentului transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Economica.net - mar, 10 mart. 2015, 18:27
Creditorii Oltchim au aprobat planul de reorganizare a activităţii combinatului chimic

Administratorii judiciari prevăd ca modalitate de reorganizare a societăţii restructurarea operaţională, restructurarea corporativă şi conversia parţială sau totală a creanţelor creditorilor bugetari în părţi sociale, precum şi vânzarea activităţii societăţii.

Conform BVB, planul de reorganizare se înregistrează în termenul legal de 30 de zile şi prevede criterii clare cu privire la implementarea cu succes a acestuia şi ieşirea din insolvenţă a debitorului înainte de termenul maxim prevăzut de plan, respectiv de trei ani, cu posibilitate de prelungire.

Potrivit documentului de reorganizare, valorificarea patrimoniului şi afacerii Oltchim SA se va putea realiza prin transferul afacerii şi patrimoniului Oltchim SA către o persoană juridică română (Oltchim SPV SRL) cu asociat unic Oltchim SA, cu personalitate juridică distinctă de Oltchim SA şi cu aport integral constituit de către aceasta din urmă, sub formă de aport în natură şi numerar şi cesionarea părţilor sociale ce vor fi deţinute de către societatea debitoare în Oltchim SPV către investitor.

Preţul minim de pornire a negocierii în procedeul de selecţie a ofertei câştigătoare în vederea achiziţiei părţilor sociale ale Oltchim este de 307 milioane euro, se menţionează în document.

„Orice ofertă fermă şi angajantă trebuie să cuprindă în mod obligatoriu următoarele elemente, pentru a putea fi validată de către Consorţiul de administratori judiciari: termenul de valabilitate a ofertei, care trebuie să acopere întreaga perioada de la depunerea ofertei până la plata integrală a preţului; preţul oferit pentru patrimoniul şi afacerea Oltchim SA, care va fi ferm şi necondiţionat, exprimat în euro; termenul de plată a preţului, iar acesta va trebui să fie plătit integral cu maximum 30 zile lucrătoare înainte de finalizarea perioadei de implementare a Planului de reorganizare”, prevede documentul citat.

De asemenea, pentru a putea fi validată, orice ofertă fermă şi angajantă va trebui să fie însoţită de o garanţie de participare în valoare de 5 milioane de de euro.

Partenerul coordonator al RomInsolv SPRL, Gheorghe Piperea, declara într-o conferinţă de presă din 24 februarie că un eventual faliment al Oltchim ar fi „un genocid economic pentru judeţul Vâlcea” în condiţiile în care aproximativ 5.300 de oameni produc, datorită combinatului, sume la bugetele locale şi virează contribuţii la asigurările de sănătate şi la pensii.

„Nu este cazul să vorbim de falimentul Oltchim chiar dacă există multe interese pentru acesta, însă noi avem un plan de reorganizare construit pentru continuarea activităţii. Este infantil şi periculos să vorbeşti de falimentul Oltchim, ar fi un genocid economic pentru judeţul Vâlcea. Chiar şi reprezentanţii FMI se numără printre cei care dau ca soluţie pentru Oltchim falimentul. Aproximativ 5.300 de oameni produc, datorită Oltchim, sume la bugetele locale, dau contribuţii la asigurările de sănătate şi la pensii”, a spus Piperea.

Acesta a menţionat că planul de reorganizare a fost realizat având în vedere, în primul rând, rezultatele operaţionale pozitive ale Oltchim SA, înregistrate începând cu luna octombrie 2014. EBITDA (profitul înainte de taxe, dobânzi, deprecieri şi amortizări – n.r.) a crescut de la o medie lunară de plus 300.000 euro în trimestrul IV 2014, la plus 700.000 euro în luna ianuarie 2015.

Principalii trei creditori ai Oltchim sunt Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), Electrica şi BCR.

Oltchim se află în insolvenţă de doi ani şi s-a încercat în repetate rânduri privatizarea acestuia, dar fără succes, ultimul termen fiind 15 decembrie, când niciun investitor nu a fost interesat de societatea vâlceană, care are datorii istorice de aproximativ 800 de milioane de euro.

Combinatul vâlcean este deţinut de stat prin Ministerul Economiei cu 54,8% din acţiuni, PCC SE cu 18,3182%, Polyolt Holding Limited – 14,0251%, alţi acţionari persoane juridice – 1,4832%, acţionari persoane fizice – 11,3673%.

Te-ar mai putea interesa și
Celebrul economist Paul Krugman avertizează că Franța ar putea intra în criză. ”Franţa ar putea să fi trecut de la statutul de prea mare pentru a fi lăsată să se prăbuşească la cel de prea mare pentru a fi salvată”
Celebrul economist Paul Krugman avertizează că Franța ar putea intra în criză. ”Franţa ar putea să fi trecut de ...
Franţa riscă să intre într-o criză a datoriei publice şi ar putea deveni prea mare pentru ca Banca Centrală Europeană (BCE) să o poată salva, a avertizat economistul american Paul Krugman,......
Turcia interzice accesul la rețelele sociale a minorilor cu vârsta sub 15 ani
Turcia interzice accesul la rețelele sociale a minorilor cu vârsta sub 15 ani
Turcia a interzis sâmbătă accesul în reţelele sociale până la vârsta de 15 ani, publicând în gazeta oficială o ...
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe Booking. Care sunt cele mai populare destinații
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe Booking. Care sunt cele mai populare destinații
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe platforma Booking.com, iar printre cele mai ...
Prognoza ANM: Ploi în toate regiunile din țară, lapoviță și ninsori la munte de duminică până marți. În București temperatura va fi caldă duminică, iar de luni urmează o răcire accentuată
Prognoza ANM: Ploi în toate regiunile din țară, lapoviță și ninsori la munte de duminică până marți. În București ...
Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de ...