Washingtonul a aprobat o posibilă vânzare de sisteme de apărare către Ucraina, în valoare de 2,7 miliarde de dolari

Statele Unite ale Americii au aprobat vineri o posibilă vânzare de echipament de apărare antiaeriană Ucrainei în valoare de aproximativ 2,7 miliarde de dolari, pe fondul intensificării atacurilor Rusiei contra ţării vecine, transmite AFP, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 19 sept. 2026, 13:56
Washingtonul a aprobat o posibilă vânzare de sisteme de apărare către Ucraina, în valoare de 2,7 miliarde de dolari

Contractul vizează rachete, lansatoare de rachete, radare antidronă şi alte echipamente militare, a indicat Departamentul de Stat american, într-un comunicat.

”Dacă achiziţionarea va fi parafată, Ucraina ar finanţa-o printr-o combinaţie de contribuţii europene şi fondul de finanţare militară externă al SUA alocat sub administraţia precedentă”, a precizat Departamentul de Stat.

Costul total estimat este de 2,68 miliarde de dolari.

Ucraina a cerut, în mai multe rânduri, sprijin suplimentar extern pentru a respinge invazia rusă de pe teritoriul său, începută în februarie 2022.

Sursa foto: Wikipedia

 

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada Moldovei A7: UMB așterne asfalt în apropiere de nodul rutier Roman Sud
VIDEO Autostrada Moldovei A7: UMB așterne asfalt în apropiere de nodul rutier Roman Sud
Direcția de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași prezintă vineri imagini cu lucrări de așternere a mixturilor asfaltice în apropiere de nodul rutier Roman-Sud, parte a lotului 1 Săucești –......
FOTO Calea ferată Brașov – Sighișoara: Bawi anunță finalizarea unor lucrări pentru Euroconstruct
FOTO Calea ferată Brașov – Sighișoara: Bawi anunță finalizarea unor lucrări pentru Euroconstruct
Bawi Construction anunță finalizarea unor lucrări pentru partenerul Euroconstruct pe intervalele Bod – Stupini – Brașov ...
eMAG Black Friday, după trei ore: vânzări de 637 milioane de lei și peste 2,3 milioane de produse vândute
eMAG Black Friday, după trei ore: vânzări de 637 milioane de lei și peste 2,3 milioane de produse vândute
La cea de-a 16-a ediție Black Friday eMAG a înregistrat în primele trei ore comenzi în valoare totală de 637 milioane ...
Germania şi România, cel mai semnificativ declin din UE al vânzărilor cu amănuntul, în septembrie – date Eurostat
Germania şi România, cel mai semnificativ declin din UE al vânzărilor cu amănuntul, în septembrie – date Eurostat
Volumul comerţului cu amănuntul a scăzut cu 0,6% în Uniunea Europeană şi cu 0,7% în zona euro, în septembrie, comparativ ...