Şeful Skoda va fi următorul CEO al Volvo Cars

Constructorul auto suedez Volvo Cars a anunţat duminică numirea lui Klaus Zellmer în postul de preşedinte director general, acesta urmând să prea noile sale atribuţii cel mai târziu la 1 octombrie 2027, transmite Reuters.
AGERPRES - D, 20 sept. 2026, 16:06
Şeful Skoda va fi următorul CEO al Volvo Cars

În vârstă de 59 de ani, Klaus Zellmer este un director cu peste 30 de ani de experienţă în industria auto.

„Klaus Zellmer combină o vastă expertiză în industria auto cu o experienţă solidă de conducere la nivel internaţional”, a declarat Eric Li, preşedintele Volvo Cars.

Anterior, Zellmer a ocupat funcţiile de preşedinte al Consiliului de Administraţie şi CEO al Skoda Auto.

„Mă bucur foarte mult să mă alătur Volvo Cars într-un moment atât de important pentru dezvoltarea companiei. Puţine mărci auto şi-au construit o reputaţie atât de puternică şi de durabilă în domeniul siguranţei şi au aplicat constant această valoare fundamentală”, a spus Klaus Zellmer.

Actualul CEO de la Volvo Cars, Hakan Samuelsson, a condus compania în două etape: mai întâi în perioada 2012-2022, iar ulterior pentru un al doilea mandat, începând din aprilie 2025, când a revenit pentru a elabora foaia de parcurs strategică a companiei într-o perioadă extrem de dificilă pentru industria auto. Samuelsson a asigurat stabilitatea într-o etapă crucială pentru Volvo Cars, pregătind în acelaşi timp găsirea unui succesor.

În vara acestui an, Volvo Cars a raportat rezultate neaşteptat de scăzute pentru al doilea trimestru. Veniturile au scăzut până la 77,7 miliarde de coroane, faţă de 93,5 miliarde de coroane în aceiaşi perioadă a anului trecut. Samuelsson a explicat că această evoluţia negativă s-a datorat unor factori externi de pe piaţa din China.

Volvo Cars, companie la care acţionar majoritar este grupul chinez Geely Holding, are în prezent două uzine în Europa, una în Suedia şi alta în Belgia, şi în 2027 intenţionează să demareze producţia la a treia fabrică, în Slovacia, pentru a-şi îndeplini ţinta de producţie de 1,2 milioane de vehicule pe an, dintre care jumătate să fie automobile electrice.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Lovitură pentru fermierii români? S-a cerut licență pentru importul a 30.000 de tone de porumb din Ucraina, într-un an cu producții record
Lovitură pentru fermierii români? S-a cerut licență pentru importul a 30.000 de tone de porumb din Ucraina, într-un ...
O companie din România a solicitat Ministerului Agriculturii licență de import pentru 30.000 de tone de porumb care ar putea ajunge în țara noastră din Ucraina. Aceasta în contextul unui an......
Ilie Bolojan, despre noul guvern: Aţi văzut cumva că reduc TVA-ul? Oare se reduc impozitele pe proprietate anul viitor? Am pierdut 770 de milioane de euro că n-am adoptat Legea salarizării
Ilie Bolojan, despre noul guvern: Aţi văzut cumva că reduc TVA-ul? Oare se reduc impozitele pe proprietate anul viitor? ...
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a acuzat, vineri, într-o discuţie cu liberalii buzoieni, actuala guvernare că a criticat ...
Trump l-a numit pe Stephen Miller, unul dintre cei mai apropiați consilieri ai săi, în funcția de șef de cabinet
Trump l-a numit pe Stephen Miller, unul dintre cei mai apropiați consilieri ai săi, în funcția de șef de cabinet
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri că îl numeşte pe consilierul său apropiat Stephen Miller, un reprezentant ...
Criză politică și financiară în Paraguay. Pedro Alliana a depus jurământul de președinte, în timp ce precedesorul a fost demis și arestat după prăbușirea unei bănci
Criză politică și financiară în Paraguay. Pedro Alliana a depus jurământul de președinte, în timp ce precedesorul ...
Pedro Alliana (foto) a depus vineri jurământul de preşedinte al Paraguayului, în timp ce predecesorul său Santiago Pena ...