Alertă! Criza globală de motorină s-ar putea prelungi până în 2027, preţurile vor continua să crească, depozitele se golesc (analiză Reuters)

Este puţin probabil ca deficitul global de motorină, impulsionat de conflictele din Iran şi Ucraina, să se atenueze înainte de 2027, ceea ce înseamnă că preţurile ridicate la combustibilul care afectează economiile din întreaga lume vor persista, consideră participanţii de pe piaţă intervievaţi de Reuters.
AGERPRES - mar, 22 sept. 2026, 10:07
Alertă! Criza globală de motorină s-ar putea prelungi până în 2027, preţurile vor continua să crească, depozitele se golesc (analiză Reuters)

Războaiele din Iran şi Ucraina au perturbat grav aprovizionarea cu motorină, blocând milioane de barili în Orientul Mijlociu şi Rusia, ducând stocurile la minime istorice şi împingând preţurile la valori record. Deficitul de motorină a frânat activitatea economică, având în vedere că motorina este folosită în agricultură, industria prelucrătoare şi transportul greu, scrie Agerpres.

În Statele Unite, preţurile cu amănuntul la motorină au depăşit luna aceasta pragul de şase dolari pe galon, pentru prima dată, punând presiune pe fermieri şi transportatori şi alimentând îngrijorările înaintea alegerilor de la jumătatea mandatului.

Un alt semnal că această situaţie tensionată va persista a apărut pe piaţa de depozitare. Companiile de rafinare şi traderii de combustibili din America de Nord refuză să reînnoiască contractele de închiriere a depozitelor de motorină, deoarece există o cantitate redusă de combustibil disponibilă pentru depozitare, după cum arată datele furnizate de brokerul de spaţii de depozitare The Tank Tiger.

Spaţiile de depozitare a motorinei disponibile pentru închiriere în America de Nord şi în Insulele Caraibe au crescut la maximumul ultimilor patru ani, ajungând la 13 milioane de barili pentru luna octombrie, de la 11 milioane de barili în iunie, a declarat directorul operaţional al The Tank Tiger, Steven Barsamian.

În paralel, Administraţia pentru Informaţii în domeniul Energiei din SUA (EIA) a anunţat că stocurile totale de motorină din SUA au scăzut până la 107,9 milioane de barili la data de 11 septembrie, cel mai redus nivel înregistrat în această perioadă a anului de la începutul publicării datelor statistice în 1982.

Combinaţia dintre scăderea stocurilor şi disponibilitatea tot mai mare a depozitelor care pot fi închiriate sugerează că participanţii la piaţă se aşteaptă ca oferta să rămână limitată cel puţin până în primul trimestru al anului viitor, a declarat Steven Barsamian. În mod normal, depozitele de carburanţi sunt închiriate pe perioade cuprinse între şase luni şi un an. „Există mai multe spaţii depozite disponibile pentru închiriere deoarece nimeni nu doreşte să îşi reînnoiască contractele existente. De ce ai plăti pentru un rezervor când nu există motorină de depozitat?”, a spus Barsamian.

Administraţia pentru Informaţii în domeniul Energiei din SUA estimează că stocurile de motorină vor rămâne la un nivel scăzut.
„Estimăm că stocurile de combustibili distilaţi – vânduţi adesea sub formă de motorină – din Statele Unite vor scădea sub 100 de milioane de barili în septembrie şi vor rămâne sub minimumul ultimilor cinci ani până la sfârşitul anului 2026 şi în cea mai mare parte a anului 2027”, a anunţat EIA la începutul acestei luni.

Şi stocurile europene de motorină sunt reduse. În luna iulie, stocurile din hub-ul de stocare, rafinare şi tranzacţionare Amsterdam-Rotterdam-Anvers erau cu 16% sub media ultimilor cinci ani, conform celor mai recente date furnizate de Insights Global.

Reprezentanţii industriei se aşteaptă ca oferta globală de motorină să rămână limitată pe parcursul iernii, în special dacă tensiunile din Orientul Mijlociu vor perturba şi mai mult exporturile de combustibil, iar decizia Rusiei de a interzice exportul de motorină va rămâne în vigoare până în octombrie.

O posibilă veste bună ar putea veni din partea Chinei, care şi-a majorat constant exporturile în ultimele luni, a declarat recent economistul specializat în energie Philip Verleger. Cu toate acestea, orice escaladare a conflictelor din Iran sau Ucraina, ori o întrerupere majoră a activităţii unei rafinării, ar putea declanşa noi creşteri bruşte ale preţurilor.

Te-ar mai putea interesa și
“Nu avem un orizont clar pentru repornirea centralei de la Cernavodă” – Bușoi, Ministerul Energiei. Apel pentru urgentarea autorizării bateriilor de stocare
“Nu avem un orizont clar pentru repornirea centralei de la Cernavodă” – Bușoi, Ministerul Energiei. Apel pentru urgentarea ...
Guvernul nu are încă un orizont clar de repornire a unităților nuclare de la Cernavodă, iar oficialii recunosc că este nevoie de accelerarea impelementării stocării energiei, astfel încă......
Un nou rol pentru România în „Noua Ordine Mondială – Ce spune Nicuşor Dan despre alianţa cu SUA şi bazele americane din ţara noastră şi viitorul în NATO şi Europa
Un nou rol pentru România în „Noua Ordine Mondială – Ce spune Nicuşor Dan despre alianţa cu SUA şi bazele ...
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat că România este pregătită să îşi asume un rol mai important în securitatea ...
Revoluţie în Fotbal – Infantino propune consultări pentru reformarea guvernanţei FIFA
Revoluţie în Fotbal – Infantino propune consultări pentru reformarea guvernanţei FIFA
Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, care candidează pentru realegere, dar se află într-o criză de guvernanţă, a propus ...
Sphera Franchise Group, proprietarul KFC și Pizza Hut, a cooptat-o pe Ioana Florea de la Deloitte pentru poziția de director de comunicare
Sphera Franchise Group, proprietarul KFC și Pizza Hut, a cooptat-o pe Ioana Florea de la Deloitte pentru poziția de director ...
Sphera Franchise Group, cel mai mare grup din industria de food service din România, ce deține companiile care operează ...