Rusia respinge din nou armistiţiul energetic cerut de Zelenski

Kremlinul a respins marţi propunerea preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski ca Rusia şi Ucraina să înceteze în mod reciproc atacurile asupra infrastructurilor energetice, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse afirmând că Moscova pledează pentru un acord de încetare definitivă a conflictului, nu pentru un armistiţiu "inutil", relatează agenţia EFE.
AGERPRES - mar, 22 sept. 2026, 15:33
Rusia respinge din nou armistiţiul energetic cerut de Zelenski

„Preşedintele (rus Vladimir) Putin şi partea rusă au spus întotdeauna că noi pledăm pentru o pace solidă, pentru o pace definitivă, nu pentru un armistiţiu care nu va duce în esenţă la nimic”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, la conferinţa sa de presă zilnică.

După ce a ajuns în SUA pentru a participa la Adunarea Generală a ONU şi a se întâlni acolo cu cel puţin 20 dintre liderii susţinători ai Ucrainei în războiul cu Rusia, preşedintele Zelenski a declarat că va încerca să obţină mai mult sprijin pentru propunerile sale de armistiţiu, propuneri despre care Peskov a spus că se contrazic zilnic, scrie Agerpres.

„În urmă cu numai câteva zile, domnul Zelenski spunea pur şi simplu că are nevoie de încă 40 de zile pentru a provoca pagube economiei ruse. Zi după zi, declaraţiile sale despre continuarea sau oprirea războiului nu se potrivesc între ele”, a remarcat Dmitri Peskov.

Acesta din urmă susţine că recentele solicitări ale preşedintelui ucrainean pentru un armistiţiu energetic sunt rezultatul faptului că „situaţia în Ucraina, aşa cum am mai spus, se înrăutăţeşte pe zi ce trece, atât situaţia economică, cât şi situaţia frontului”. „Şi aşa va continua”, crede purtătorul de cuvânt al lui Putin.

Zelenski cere de mai multe luni un armistiţiu complet sau un armistiţiu parţial care să presupună încetarea atacurilor asupra infrastructurilor energetice ruse şi ucrainene, solicitări respinse constant de Kremlin, deşi dronele ucrainene lovesc cu regularitate rafinăriile ruseşti.

După sosirea la New York, preşedintele ucrainean a scris pe reţeaua de socializare X că printre priorităţile vizitei sale se numără consolidarea apărării aeriene ucrainene, care este în prezent foarte vulnerabilă în faţa rachetelor balistice ruseşti din cauza insuficienţei rachetelor interceptoare, şi obţinerea unor fonduri suplimentare pentru a acoperi gaura financiară din bugetul Ucrainei.

Ministrul ucrainean de finanţe, Sergii Marcenko, a cerut sâmbătă din nou Uniunii Europene o finanţare suplimentară de 32,6 miliarde de euro pentru Ucraina anul viitor, o solicitare despre care Comisia Europeană a spus că o va lua în considerare, dată fiind intensificarea agresiunii ruse împotriva Ucrainei

Zelenski are marţi întâlniri cu preşedintele american Donald Trump, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, directoarea generală a Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva, şi cu liderii Regatului Unit, Japoniei şi Danemarcei. Miercuri, preşedintele ucrainean se va adresa Adunării Generale a ONU.

 

Te-ar mai putea interesa și
Călin Georgescu, lăsat în libertate sub control judiciar (surse)
Călin Georgescu, lăsat în libertate sub control judiciar (surse)
Un judecător de la Tribunalul Bucureşti a respins marţi cererea DIICOT privind arestarea preventivă a lui Călin Georgescu şi a decis ca acesta să fie plasat sub control judiciar, în dosarul......
VIDEO Imagini spectaculoase de pe șantierul A1 Sibiu–Pitești: A început lansarea unui viaduct de 420 de metri la Cornetu–Tigveni
VIDEO Imagini spectaculoase de pe șantierul A1 Sibiu–Pitești: A început lansarea unui viaduct de 420 de metri la Cornetu–Tigveni
Lucrările pe cel mai dificil lot al Autostrăzii A1 Sibiu–Pitești avansează și a început lansarea tablierului metalic ...
Criza din Golf ar putea creşte producţia mondială de biocombustibili cu aproape 70% până în 2030
Criza din Golf ar putea creşte producţia mondială de biocombustibili cu aproape 70% până în 2030
Producţia mondială de biocombustibili este aşteptată să se majoreze cu aproape 70% până în 2030, faţă de nivelurile ...
FOTO Investiție de 10 milioane de euro lângă Brașov: Cum arată casele alpine dezvoltate de grupul Teleferic Grand Hotel și cât costă o vilă
FOTO Investiție de 10 milioane de euro lângă Brașov: Cum arată casele alpine dezvoltate de grupul Teleferic Grand Hotel ...
Proprietarii Teleferic Grand Hotel din Poiana Brașov au finalizat un proiect rezidențial cu 32 de vile și 12 apartamente ...