Bursa de la București a închis pe creștere ședința de tranzacționare de marți. Cele mai lichide acțiuni au fost ale Băncii Transilvania

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 136,51 de milioane de lei (25,93 de milioane de euro), relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 22 sept. 2026, 20:36
Bursa de la București a închis pe creștere ședința de tranzacționare de marți. Cele mai lichide acțiuni au fost ale Băncii Transilvania

Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa Reglementată, s-a apreciat cu 0,72%, până la 32.140,01 puncte.

Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni, a închis în urcare cu 0,71%, iar indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat un avans similar, respectiv 0,71%. Indicele BET-FI a înregistrat o creştere de 0,02%.

De asemenea, indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, s-a apreciat cu 0,54%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia companiilor energetice şi de utilităţi, a închis pe plus cu 1,02%.

Indicele BET AeRO, care include companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a înregistrat o creştere de 0,05%.

Pe Piaţa Reglementată, cele mai lichide au fost titlurile Băncii Transilvania, care au generat schimburi de 33,67 de milioane de lei, urmate de acţiunile Electrica, cu 21,06 milioane de lei, şi cele ale OMV Petrom, cu 15,71 de milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile SSIF BRK Financial Group (+5%), Digi Communications (+3,77%) şi Hidroelectrica (+3,27%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Prefab (-10,19%), Roca Industry Holdingrock1 (-8,28%) şi Cris-Tim Family Holding (-4,71%).

Te-ar mai putea interesa și
Lucrările de pe lotul Joseni-Ditrău al Autostrăzii „Unirii” A8 au ajuns la un stadiu de 10%, anunță CNIR
Lucrările de pe lotul Joseni-Ditrău al Autostrăzii „Unirii” A8 au ajuns la un stadiu de 10%, anunță CNIR
Lucrările pe lotul 1D Joseni-Ditrău al Autostrăzii "Unirii" A8 Târgu Mureş-Târgu Neamţ au ajuns la un stadiu de execuţie de 10% după prima lună de la deschiderea şantierului, a anunţat......
Ministerul rus de Finanțe prognozează un deficit bugetar de 3% pentru 2026, aproape dublu față de ținta pe care și-a propus-o Guvernul
Ministerul rus de Finanțe prognozează un deficit bugetar de 3% pentru 2026, aproape dublu față de ținta pe care și-a ...
Rusia va avea anul acesta un deficit bugetar de 3% din PIB, aproape dublu faţă de plan şi mai ridicat faţă de 2025, ...
Trump le-a cerut, în discursul său la ONU, statelor membre CPI să se retragă din această instituție. Președintele american a anunțat că SUA vor construi două baze militare mari în Groenlanda
Trump le-a cerut, în discursul său la ONU, statelor membre CPI să se retragă din această instituție. Președintele ...
Preşedintele SUA, Donald Trump, a cerut marţi tuturor statelor membre ale Curţii Penale Internaţionale (CPI) să se retragă ...
Secretarul general al ONU Antonio Guterres a cerut în ultimul său discurs în fața Adunării Generale reglementarea inteligenței artificale și încheierea războaielor
Secretarul general al ONU Antonio Guterres a cerut în ultimul său discurs în fața Adunării Generale reglementarea inteligenței ...
Secretarul General al Organizației Națiunilor Unite Antonio Guterres a profitat de ultimul său discurs în faţa Adunării ...