Albalact, amendată cu 2 milioane de euro de Consiliul Concurenței. Instanța a dat definitiv câștig de cauză autorității

Tribunalul București a confirmat definitiv amenda în valoare de 9,91 milioane lei (aproximativ 2 milioane euro) aplicată de Consiliul Concurenței companiei Albalact, pentru că a refuzat să colaboreze în timpul unei inspecții inopinate, prin acordarea accesului la informații.
Alina Stanciu - mie, 23 sept. 2026, 13:14
Albalact, amendată cu 2 milioane de euro de Consiliul Concurenței. Instanța a dat definitiv câștig de cauză autorității

În urma inspecției inopinate desfășurate la sfârșitul lunii martie 2023, autoritatea de concurență a sancționat companiile Albalact S.A., Covalact S.A. și Dorna Lactate S.A., pentru că nu au permis inspectorilor de concurență accesul la anumite conturi de e-mail sau corespondențe utilizate de către angajații sau reprezentanții firmelor.

Albalact a primit o amendă în valoare de 9,91 milioane de lei pe care a contestat-o în instanță, însă judecătorii au dat câștig de cauză Consiliului Concurenței.

Totodată, pentru a determina companiile să ofere acces la informații, s-au impus acestora amenzi în valoare totală de 130.913,27 lei pentru fiecare zi de întârziere, sumă calculată de la data comunicării sancțiunii până la data la care vor permite accesul reprezentanților instituției la informațiile și documentele solicitate.

Prin această hotărâre, Consiliul Concurenței a câștigat definitiv toate cele trei procese în care Albalact S.A., Covalact S.A. și Dorna Lactate S.A. au contestat sancțiunile aplicate pentru obstrucționarea inspecțiilor.

Inspecțiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel București și sunt justificate de necesitatea obținerii tuturor informațiilor și documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurențiale analizate.

Potrivit legii concurenței, inspectorii de concurență pot solicita orice fel de informații legate de obiectul investigației, iar companiile care refuză să coopereze cu instituția sau care obstrucționează activitatea acesteia în desfășurarea investigațiilor sunt sancționate cu amendă de la 0,1% la 1% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar anterior sancțiunii.

Te-ar mai putea interesa și
Cod roşu pentru populaţia României – Prăbușirea demografică continuă, date oficiale de la INS despre sporul natural. Ce se va întâmpla
Cod roşu pentru populaţia României – Prăbușirea demografică continuă, date oficiale de la INS despre sporul ...
Populaţia României - Conform datelor oficiale, ultimul an cu spor natural pozitiv a fost 1991. Din 1992 şi până acum, fără întrerupere, România a înregistrat în fiecare an un spor......
Bătălie pe vacanțe: Românii au cheltuit 3,6 milioane de euro în patru zile la Christian Tour. Destinația care a rupt topurile
Bătălie pe vacanțe: Românii au cheltuit 3,6 milioane de euro în patru zile la Christian Tour. Destinația care a rupt ...
Christian Tour a vândut vacanțe de 3,6 milioane de euro în patru zile ale campaniei de Black Friday în creștere cu 41% ...
Marea Britanie vrea canale de comunicare suplimentare cu Rusia, spune ministrul apărării
Marea Britanie vrea canale de comunicare suplimentare cu Rusia, spune ministrul apărării
Marea Britanie ar prefera să aibă canale de comunicare suplimentare cu Rusia, în special la nivel militar pentru a reduce ...
Trump anunţă că FBI efectuează o anchetă în cazul şefului Nvidia
Trump anunţă că FBI efectuează o anchetă în cazul şefului Nvidia
Preşedintele american Donald Trump a apreciat luni că şeful Nvidia, Jensen Huang, "suferă mult", într-un moment în ...