Grupul britanic Alcemi intră pe piața din România prin achiziția a două proiecte BESS

Compania britanică Alcemi, un important dezvoltator britanic de proiecte de stocare a energiei, intră sa pe piața din România prin achiziția unor participații majoritare în două proiecte de stocare a energiei în baterii (BESS) aflate într-un stadiu incipient de dezvoltare: un proiect de 300 MW în Medgidia, județul Constanța, și un al doilea proiect de 275 MW în Șura Mare, județul Sibiu, anunță casa de avovcatură CMS, care a oferit consilieră juridică britanicilor în perfectarea celor două afaceri.
Cristian Negrei - vin, 25 sept. 2026, 19:25
Grupul britanic Alcemi intră pe piața din România prin achiziția a două proiecte BESS

CMS a asistat Alcemi pe parcursul ambelor tranzacții, inclusiv în legătură cu procesul de due diligence juridic, structurarea tranzacțiilor, redactarea și negocierea documentației de tranzacție, precum și procesul de semnare și perfectare a acestora.

„Ne bucurăm că am asistat Alcemi în intrarea sa pe piața românească a sistemelor de stocare a energiei în baterii (BESS). Proiectele BESS devin din ce în ce mai importante pentru mixul energetic al României, flexibilitatea rețelei și securitatea aprovizionării cu energie, iar noi ne bucurăm să sprijinim un client aflat în avangarda acestei tranziții. Privim cu încredere spre viitorul acestui sector și spre colaborarea noastră cu Alcemi”, a declarat Varinia Radu (foto), Head of Energy and Climate Change CMS România și Deputy Head CEE Energy Projects and Construction.

Echipa CMS care a asistat Alcemi a fost coordonată de Varinia Radu (Energie) și i-a inclus pe Andrei Tercu (Tax), Elena Vlăsceanu și Raluca Diaconeasa (Energie), Cătălin Vasile (Corporate și M&A) și Alexandru Dumitrescu (Real Estate).

Înființată în anul 1999, CMS este o organizație integrată, multi-jurisdicțională, de firme de avocatură, care oferă servicii complete de consultanță juridică și fiscală. Cu 91 de birouri în peste 50 de țări din întreaga lume și peste 7.400 de avocați, CMS deține o experiență îndelungată atât în domeniul consultanței în jurisdicțiile sale locale, cât și internaționale. Având în portofoliu mari companii multinaționale cât și companii cu capital mediu și start-up-uri, CMS oferă rigoarea tehnică, asistență juridică strategică și parteneriat pe termen lung pentru a menține fiecare client în poziția de lider al domeniului în care acesta activează.

Firmele membre CMS asigură o experiență vastă în cele 19 arii de practică și sectoare, inclusiv Drept corporatist / Fuziuni & Achiziții, Energie & Schimbarea climei, Fonduri, Științe ale vieții & Sănătate, Tehnologie, Media și Comunicații, Fiscalitate, Bănci & Finanțe, Aspecte comerciale, Antitrust, Concurență & Comerț, Litigii, Aspecte privind Ocuparea Forței de Muncă & Pensiile, Proprietatea Intelectuală și Proprietatea Imobiliară.

Te-ar mai putea interesa și
Pilonul 2 – Câte milioane de români contribuie la pensiile private obligatorii şi câţi şi-au verificat conturile, în primele 10 luni din 2026
Pilonul 2 – Câte milioane de români contribuie la pensiile private obligatorii şi câţi şi-au verificat conturile, ...
Peste un milion de români au accesat pilonul2.ro, portalul privind Pilonul 2 de pensii, în primele zece luni din 2026, pentru a se interesa de pensia lor privată, arată Asociaţia pentru Pensiile......
Când vor reporni Unitatea 1 şi 2 de la centrala nucleară de la Cernavodă – Anunţ oficial de la Nuclearelectrica
Când vor reporni Unitatea 1 şi 2 de la centrala nucleară de la Cernavodă – Anunţ oficial de la Nuclearelectrica
Unitatea 2 a Centralei de la Cernavodă va fi sincronizată miercuri la Sistemul Energetic Naţional (SEN), urmând să atingă ...
Constructorul ungar KÉSZ obține o finanțare de 30 de mil. euro pentru primul proiect rezidențial al grupului pe plan local
Constructorul ungar KÉSZ obține o finanțare de 30 de mil. euro pentru primul proiect rezidențial al grupului pe plan ...
Constructorul ungar KÉSZ a obținut o finanțare re 30 de milioane de euro de la Raiffeisen Bank pentru construcția ansamblului ...
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, mesaj cu subînțeles: România nu se poate dezvolta cu o harababură în investiții și fără disciplină. Ultimele tranșe din PNRR sunt vitale
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, mesaj cu subînțeles: România nu se poate dezvolta cu o harababură în investiții ...
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, continuă să transmită un mesaj clar, chiar și după ce mai multe voci din PSD, ...