Transgaz alocă până la 108,9 milioane de lei pentru primul lot al conductei de gaze Huedin-Lugaşu

Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale (SNTGN) Transgaz alocă între 96,17 milioane de lei şi 108,87 milioane de lei, fără TVA, pentru realizarea primului lot al conductei de transport gaze naturale Huedin - Lugaşu, potrivit unui anunţ de participare publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).
AGERPRES - D, 27 sept. 2026, 13:49
Transgaz alocă până la 108,9 milioane de lei pentru primul lot al conductei de gaze Huedin-Lugaşu

Contractul vizează, pe lângă execuţia conductei de transport gaze naturale Huedin – Lugaşu, şi alimentarea cu energie electrică, protecţia catodică şi fibra optică pe tronsonul cuprins între kilometrii zero şi 35.

Amplasamentul primului lot se află pe raza comunelor Poieni, Ciucea şi Negreni – din judeţul Cluj, Fildu de Jos şi Sâg – din judeţul Sălaj, precum şi Bratca – din judeţul Bihor, se precizează în anunţ.

Valoarea estimată a achiziţiei este cuprinsă între aproape 96,7 milioane de lei şi 108,867 milioane de lei, fără TVA, iar suma de 96,17 milioane de lei reprezintă estimarea pentru cantităţile care vor fi achiziţionate în baza contractului sectorial, fără eventualele suplimentări.

Din totalul achiziţiei, Transgaz va pune la dispoziţia executantului materiale, utilaje şi echipamente în cuantum de 32,686 milioane de lei. Valoarea estimată a lucrărilor este cuprinsă între 63,484 milioane de lei şi 76,181 milioane de lei.

Contractul va avea o durată de 18 luni, iar investiţia va fi finanţată din fondurile proprii ale Transgaz.

Procedura de atribuire este licitaţie deschisă, contractul fiind atribuit pe baza celui mai bun raport calitate – preţ.

Potrivit sursei citate, ofertanţii trebuie să facă dovada că au executat, în ultimii cinci ani, lucrări de minimum 63,484 milioane de lei, fără TVA, în cadrul a cel mult cinci contracte, având ca obiect sisteme de transport al gazelor naturale şi/sau instalaţii de utilizare a gazelor naturale care funcţionează în regim de înaltă presiune.

Termenul-limită pentru depunerea ofertelor este 30 octombrie 2026, la ora 15:00.

SNTGN Transgaz SA este operatorul sistemului naţional de transport al gazelor naturale din România, responsabil pentru operarea, mentenanţa şi dezvoltarea reţelei de transport al gazelor naturale a ţării.

Compania a raportat la mijlocul anului un profit net de 303,658 milioane de lei, în scădere cu 41,49% faţă de cel înregistrat în primul semestru din 2025, care a fost de 518,969 milioane de lei, respectiv afaceri în scădere cu aproape 8%, la 1,594 miliarde de lei.

Te-ar mai putea interesa și
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune Eisenkot
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune ...
Premierul israelian la final de mandat Benjamin Netanyahu a cerut din nou sâmbătă un guvern de uniune naţională cu rivalul său Gadi Eisenkot, considerând că este singura modalitate de a......
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Europa ar fi mai sigură fără NATO, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria ...
Amendă mare pentru Meta în Italia
Amendă mare pentru Meta în Italia
Compania-mamă a Facebook, Meta, a fost amendată cu 805 milioane de euro în Italia pentru accesarea de fotografii fără ...
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft a anunţat sâmbătă că a restabilit complet serviciul, punând capăt unei întreruperi globale a programelor ...