Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a ajuns la 266,7 milioane de lei

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere prima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii, iar rulajul s-a cifrat la 266,7 milioane de lei (50,5 milioane de euro), transmite Agerpres.
AGERPRES - lun, 28 sept. 2026, 20:37
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a ajuns la 266,7 milioane de lei

Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa Reglementată, s-a depreciat cu 2,21%, până la 31.018,23 de puncte.

Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni, a închis în scădere cu 2,16%, iar indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat un declin de 2,01%. Indicele BET-FI a înregistrat o depreciere de 0,03%.

De asemenea, indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a închis în coborâre cu 1,46%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia companiilor energetice şi de utilităţi, a închis pe minus cu 1,79%.

Indicele BET AeRO, care include companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a înregistrat o depreciere de 0,30%.

Pe Piaţa Reglementată, cele mai lichide au fost titlurile OMV Petrom, care au generat schimburi de 17,1 milioane de lei, urmate de acţiunile Băncii Transilvania, cu 15,8 milioane de lei, şi cele ale Romgaz, cu aproape 14,3 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Armătura (+13,91%), Electrocontact (+11,29%) şi Promateris (+5,71%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Energopetrol (-12,09%), Carbochim (-7,26%) şi IAR Braşov (-6,35%).

Te-ar mai putea interesa și
Moscova pune mâna pe subsidiara Metro din Rusia. Activele acesteia au fost transferate sub controlul unei companii locale
Moscova pune mâna pe subsidiara Metro din Rusia. Activele acesteia au fost transferate sub controlul unei companii locale
Rusia a plasat activele locale ale retailerului german Metro AG sub administrare temporară, conform unui decret prezidenţial dat publicităţii luni, pe fondul escaladării tensiunilor legate de......
Statele baltice impun sancțiuni împotriva oligarhilor ruși Alişer Usmanov şi Mihail Fridman, scoși de pe lisata de sancțiuni a UE la cererea Franței și Luxemburgului
Statele baltice impun sancțiuni împotriva oligarhilor ruși Alişer Usmanov şi Mihail Fridman, scoși de pe lisata de ...
Lituania a anunţat luni că s-a alăturat Letoniei şi Estoniei pentru a impune sancţiuni naţionale oligarhilor ruşi ...
Christine Lagarde (BCE): În acest moment, nu vedem dovezi că preţurile la energie contribuie la majorarea salariilor
Christine Lagarde (BCE): În acest moment, nu vedem dovezi că preţurile la energie contribuie la majorarea salariilor
Rata inflaţiei nu a generat încă efecte secundare periculoase în zona euro, anul acesta, a afirmat luni preşedintele ...
Radu Miruţă: Nu voi semna niciun ordin care să amendeze transportatorii în situaţia în care platforma TollRo nu funcționează
Radu Miruţă: Nu voi semna niciun ordin care să amendeze transportatorii în situaţia în care platforma TollRo nu funcționează
Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruţă, a precizat că, în cazul în care platforma TollRo nu va deveni operaţională ...