Potrivit Administraţiei militare a Kievului, în urma atacului au fost ucise două persoane şi rănite alte patru.
La rândul său, primarul capitalei, Vitali Kliciko, a transmis că au izbucnit incendii care au afectat locuinţe private şi un depozit, scrie Agerpres.
Un martor al agenţiei Reuters a auzit explozii în oraş.
Guvernatorul regiunii Kiev, Timur Tkacenko, a scris pe Telegram că o rachetă şi o dronă ruseşti au ucis un copil şi au rănit alte trei persoane în zonă, avariind de asemenea infrastructuri, case, depozite şi maşini.
România şi Polonia, ţări vecine Ucrainei, au ridicat de la sol avioane de luptă pentru a-şi proteja spaţiile aeriene în timpul atacurilor asupra Ucrainei, au informat autorităţile militare din cele două state.
La Moscova, Ministerul Apărării a anunţat că forţele ruse au lansat un atac masiv în timpul nopţii, lovind un centru de comunicaţii la Kiev, instalaţii energetice de susţinere a producţiei militare în regiunea Kiev, precum şi infrastructură portuară la Izmail.
Potrivit ministerului, toate ţintele desemnate au fost atinse.
În Rusia, un atac ucrainean cu drone asupra regiunii Samara, un centru de producţie şi rafinare petrolieră situat la circa 1.100 km sud-est de Moscova, a avariat locuinţe private, a transmis guvernatorul regiunii, Viaceslav Fedorişcev pe platforma socială VK.
Reuters menţionează că nu a putut verifica în mod independent informaţiile.