Economia SUA a crescut peste așteptări în trimestrul II din 2026, ca urmare a majorării consumului și a investițiilor în infrastructura AI

Creşterea economiei SUA a accelerat în trimestrul doi din 2026, în urma majorării cheltuielilor de consum şi investiţiile robuste ale companiilor în echipamente legate de construirea infrastructurii AI, transmit AP şi Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 30 sept. 2026, 20:32
Economia SUA a crescut peste așteptări în trimestrul II din 2026, ca urmare a majorării consumului și a investițiilor în infrastructura AI

Prima economie a lumii a înregistrat o creştere anuală de 2,2% în trimestrul doi din 2026, faţă de un avans estimat anterior la 1,5%, arată datele revizuite publicate miercuri de Departamentul Comerţului din SUA. Analiştii se aşteaptă ca reducerile fiscale şi investiţiile în AI să sprijine activitatea economică anul acesta.

Economiştii se aşteptau la un avans anual de 1,5% al PIB-ului SUA în perioada aprilie-iunie 2026.

În plus, economia SUA a înregistrat o expansiune de 2,5% în primele trei luni din acest an, faţă de un avans estimat anterior la 2,1%. Datele arată că PIB-ul SUA a făcut faţă turbulenţelor provocate de conflictul din Iran, în urma investiţiilor agresive în AI şi reducerilor fiscale generoase, car au susţinut majorarea cheltuielilor de consum .

În perioada aprilie-iunie 2026, cheltuielile de consum – responsabile pentru două treimi din activitatea economică a SUA – au crescut cu 3,8%, faţă de un avans estimat anterior la 3,4%, şi după un avans de doar 0,7% în primul trimestru din 2026.

Cu toate acestea, încrederea consumatorilor se reduce, în urma majorării preţurilor combustibililor. Un studiu al organizaţiei Conference Board arată că în septembrie încrederea consumatorilor era la cel mai scăzut nivel din ultimii 12 ani şi jumătate.

Te-ar mai putea interesa și
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune Eisenkot
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune ...
Premierul israelian la final de mandat Benjamin Netanyahu a cerut din nou sâmbătă un guvern de uniune naţională cu rivalul său Gadi Eisenkot, considerând că este singura modalitate de a......
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Europa ar fi mai sigură fără NATO, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria ...
Amendă mare pentru Meta în Italia
Amendă mare pentru Meta în Italia
Compania-mamă a Facebook, Meta, a fost amendată cu 805 milioane de euro în Italia pentru accesarea de fotografii fără ...
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft a anunţat sâmbătă că a restabilit complet serviciul, punând capăt unei întreruperi globale a programelor ...