Ce avans din plățile directe vor primi fermierii. S-a anunțat data de la care vor intra banii în conturi

Începând cu data de 16 octombrie 2026, APIA va începe plățile în contul avansului pentru plățile directe destinate fermierilor. Momentan legislația care reglementează aceste subvenții este în dezbatere publică și, potrivit proiectului, vor fi modificări în ceea ce privește bugetele alocate.
Alina Stanciu - J, 01 oct. 2026, 15:38
Ce avans din plățile directe vor primi fermierii. S-a anunțat data de la care vor intra banii în conturi

Pentru anul de cerere 2026, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură ( APIA) va efectua plăți în avans începând cu data de 16 octombrie pentru șapte intervenții în zona vegetală și patru ăn zootehnie, informează Mnisterul Agriculturii. Avansul va fi de maximum 75% din valoarea totală a subvenției și se va acorda în cazul intervențiilor pentru care se acordă plăți directe decuplate precum: sprijin de bază pentru venit în scopul sustenabilității (BISS), sprijin redistributiv complementar pentru venit în scopul sustenabilității (CRISS), sprijin complementar pentru venit pentru tinerii fermieri, practici benefice pentru mediu aplicabile în teren arabil, practicarea unei agriculturi prietenoase cu mediul în fermele mici (gospodăriile tradiționale), înierbarea intervalului dintre rânduri în plantațiile pomicole, viticole, pepiniere și hameiști și în cazul celor pentru care se acordă sprijin cuplat pentru venit în sectorul zootehnic precum: sprijin cuplat pentru venit – vaci de lapte, carne de vită,  bivolițe de lapte și ovine-caprine.

„Pentru fermieri, contează să știe când primesc sprijinul și pe ce sume se pot baza. Pregătim începerea plății avansului în data de 16 octombrie, astfel încât acești bani să ajungă la timp pentru lucrările de toamnă și pentru cheltuielile din ferme, avansul de până la 75% permițându-le fermierilor să acopere o parte importantă din aceste costuri. Am publicat ordinul în transparență și astăzi am avut o ședință cu conducerea centrală a APIA și cu centrele județene pentru a evalua stadiul controalelor. Informațiile furnizate arată că, în majoritatea județelor, controlul pe teren s-a încheiat, iar la nivel național au fost verificate peste 96% din parcelele selectate. Le mulțumesc colegilor din APIA, atât de la nivel central, cât și din teritoriu, pentru efortul instituțional considerabil prin care, an de an, fac posibilă începerea plăților în avans la data de 16 octombrie. Totodată, am cerut ca și cele câteva centre județene care întâmpină încă probleme să fie sprijinite pentru a finaliza la timp verificările”, a declarat viceprim-ministrul Tánczos Barna, ministrul interimar Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Proiectul de ordin stabilește și  cuantumurile pe baza cărora se va calcula avansul pentru următoarele intervenții:
* PD-01 – Sprijin de bază pentru venit în scopul sustenabilității (BISS): 101,03 euro/ha;
* PD-02 – Sprijin redistributiv complementar pentru venit în scopul sustenabilității (CRISS): 55,69 euro/ha;
* PD-03 – Sprijin complementar pentru venit pentru tinerii fermieri: 55,36 euro/ha;
* PD-04 – Practici benefice pentru mediu aplicabile în teren arabil: 56,28 euro/ha;
* PD-05 – Practicarea unei agriculturi prietenoase cu mediul în fermele mici (gospodăriile tradiționale): 100 euro/ha;
* PD-06 – Înierbarea intervalului dintre rânduri în plantațiile pomicole, viticole, pepiniere și hameiști: 100 euro/ha.

În sectorul zootehnic, avansul va fi calculat pe baza următoarelor cuantumuri propuse pentru sprijinul cuplat pentru venit:
* PD-21 – Vaci de lapte: 347,81 euro/cap;
* PD-22 – Carne de vită: 244,71 euro/cap;
* PD-23 – Bivolițe de lapte: 170,79 euro/cap;
* PD-24 – Ovine-caprine: 12,66 euro/cap.

Pentru BISS, CRISS și pentru tinerii fermieri, cuantumurile au fost calculate în funcție de fondurile disponibile și de suprafețele solicitate la plată în anul 2026.

Se redistribuie fonduri de la măsurile

Proiectul aflat în dezbatere publică mai prevede și redistribuirea fondurilor rămase disponibile la PD-05 pentru asigurarea cuantumurilor propuse pentru ecoschemele PD-04 și PD-06.

Mai exact, pentru că gradului de accesare a ecoschemei (cereri de plată depuse) ce vizează „Practicarea unei agriculturi prietenoase cu mediul în fermele mici” a fost sub estimări, suma de 6 milioane de euro alocată inițial acesteia a fost relocată pentru „Practici benefice pentru mediu aplicabile în teren arabil și „Înierbarea intervalului dintre rânduri în plantațiile pomicole, viticole, pepiniere și hameiști”.
Astfel, pentru practici benefice se vor acorda 56,28 euro/ha, iar pentru înierbare se va aloca 100 euro/ha, asigurându-se, totodată, utilizarea în întregime a plafonului alocat ecoschemelor și implicit atingerea țintei de utilizare a minimum 25% din fondurile FEGA în acest scop.
Te-ar mai putea interesa și
Tot mai multe locuințe sunt afectate de incendii și fenomene electrice. OMNIASIG a plătit 36 de dosare de daună pe zi pentru locuințe, în S1 din 2026
Tot mai multe locuințe sunt afectate de incendii și fenomene electrice. OMNIASIG a plătit 36 de dosare de daună pe zi ...
OMNIASIG Vienna Insurance Group a plătit, în medie, 36 de dosare de daună pe zi pentru locuințe, în primul semestru al anului 2026, în creștere față de aceeași perioadă a anului trecut,......
VIDEO Centura Comarnic a fost dată în trafic
VIDEO Centura Comarnic a fost dată în trafic
S-a deschis circulația pe Centura Comarnic, anunță joi Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de ...
Asirom și Affidea lansează GrupMED Hibrid, un produs destinat companiilor care combină asigurarea de sănătate cu abonamentul medical privat
Asirom și Affidea lansează GrupMED Hibrid, un produs destinat companiilor care combină asigurarea de sănătate cu abonamentul ...
Asirom VIG lansează, în parteneriat cu Affidea România, produsul GrupMED Hibrid, o soluție integrată de sănătate pentru ...
Euro a explodat pe interbancar. Creştere bruscă a cursului până la 5,34 lei/euro – Ce spune BNR
Euro a explodat pe interbancar. Creştere bruscă a cursului până la 5,34 lei/euro – Ce spune BNR
Curs valutar. Euro a crescut brusc pe piaţa interbancară în această după amiază, până la 5,34 lei, după ce BNR a ...