Lufthansa anulează 700 de zboruri din cauza grevei piloţilor. 84.000 de pasageri, afectaţi

Piloţii Lufthansa au început, vineri, a treia zi de grevă, iar aproximativ 700 de zboruri pe distanţe scurte şi medii au fost anulate, decizia afectând 84.000 de pasageri, transmite Reuters.
Economica.net - vin, 20 mart. 2015, 08:22
Lufthansa anulează 700 de zboruri din cauza grevei piloţilor. 84.000 de pasageri, afectaţi

Iniţiativa reprezintă a 14-a grevă din aprilie 2014 până în prezent, compania germană înregistrând costuri de peste 232 milioane de euro, anul trecut.

Lufthansa a anulat, vineri, aproximativ 700 de zboruri, în acelaşi timp alte 90 de zboruri fiind anulate din cauza grevei separate a controlorilor de trafic din Italia.

Iniţial, sindicatul german al piloţilor, Cockpit, a lansat un apel la o grevă de 24 de ore, miercuri, dar acţiunea de protest a fost extinsă până sâmbătă, când vor fi afectate zborurile pe distanţe lungi şi cele de marfă.

Acţiunea de protest nu va afecta, în schimb, subsidiarele Germanwings, Eurowings, Air Dolomiti, Swiss Airlines şi Austrian Airlines.

Cockpit, sindicat care are aproximativ 9.300 de membri, se opune intenţiei conducerii Lufthansa de a elimina sistemul de pensionare anticipată, care le permite piloţilor să iasă la pensie la 55 de ani. Astfel, piloţii de la Lufthansa vor să menţină posibilitatea de a se pensiona anticipat la 55 de ani, cu 60% din salariu, înainte de a ajunge la vârsta oficială de pensionare de 65 de ani.

Grupul Lufthansa, care cuprinde mai multe companii aeriene, trece de mai multe luni printr-o perioadă dificilă, din cauza grevelor repetate ale piloţilor.

Ultima acţiune de protest a afectat zborurile Germanwings timp de două zile, la jumătatea lunii februarie, când aproape 340 de zboruri cu plecare din Germania au fost anulate.

Te-ar mai putea interesa și
Alertă pentru cultura porumbului. Seceta patologica va afecta suprafețele neirigate
Alertă pentru cultura porumbului. Seceta patologica va afecta suprafețele neirigate
Conținutul de umiditate pe profilul de sol 0-100 centimetri în cultura de porumb neirigat se va situa în următoarele zile în limite scăzute și deosebit de scăzute (secetă pedologică......
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat duminică în largul Ciprului de Nord.
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 de euro
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 ...
Prima licitaţie din România dedicată taurilor de reproducţie din rasele Limousine şi Charolaise va avea loc pe data ...
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Retailerul de fashion pentru bărbați AC&CO, originar din Turcia și prezent în mai multe centre comerciale din București ...