Canada a înființat un Consiliu Naţional pentru Inteligenţa Artificială. Instituția va sfătui Guvernul cu privire la implementarea responsabilă a IA

Canada a anunţat vineri înfiinţarea unui Consiliu Naţional pentru Inteligenţa Artificială (IA), responsabil în special de formularea de "sfaturi independente", la câteva luni după lansarea unei strategii naţionale pentru o tehnologie "responsabilă" în serviciul "suveranităţii", informează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - S, 03 oct. 2026, 11:21
Canada a înființat un Consiliu Naţional pentru Inteligenţa Artificială. Instituția va sfătui Guvernul cu privire la implementarea responsabilă a IA

„Noul Consiliu Naţional privind IA va informa şi va sfătui Guvernul cu privire la cea mai eficientă modalitate de a implementa IA în Canada”, a declarat prim-ministrul Mark Carney (foto) într-un comunicat de presă.

Acest consiliu va fi despre „a gestiona riscurile, a profita de oportunităţi şi a ne asigura că IA îmbunătăţeşte vieţile” canadienilor, a adăugat el.

Treisprezece membri proveniţi din lumea afacerilor sau din comunitatea ştiinţifică, între care Yoshua Bengio, considerat unul dintre părinţii fondatori ai inteligenţei artificiale, fac parte din acest nou organism care va lucra în colaborare cu biroul lui Mark Carney.

Într-un interviu acordat AFP în septembrie, Yoshua Bengio şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la IA „scăpată de sub control” şi a cerut instituirea unor „măsuri de siguranţă”.

Întrucât dezbaterea privind riscurile IA s-a intensificat în ultimele luni în urma unei serii de incidente, Canada încearcă să se poziţioneze ca un jucător responsabil în acest sector, remarcă France Presse.

În acest scop, ţara a încheiat un acord cu Germania pe 16 septembrie pentru a lucra la dezvoltarea „tehnologiei care serveşte umanităţii”, aşa cum a declarat ministrul canadian al Inteligenţei Artificiale, Evan Solomon.

Strategia canadiană, denumită „IA pentru toţi”, lansată în iunie, îşi propune să promoveze adoptarea pe scară largă a IA într-un context de concurenţă sporită şi relaţii tensionate cu Statele Unite.

Ca parte a strategiei de diversificare a parteneriatelor internaţionale care vizează reducerea dependenţei de vecinul din sud, Mark Carney, alături de Emmanuel Macron, au invocat nevoia unui „acces sigur la inteligenţa artificială” în timpul întâlnirii lor de la Saint-Pierre-et-Miquelon din 20 septembrie.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan: Rezultatele consistente, respectarea angajamentelor şi menţinerea fermă a direcţiei au făcut posibilă menţinerea ratingului de ţară al României
Ilie Bolojan: Rezultatele consistente, respectarea angajamentelor şi menţinerea fermă a direcţiei au făcut posibilă ...
Premierul interimar Ilie Bolojan susţine că, în pofida crizei politice "iresponsabil declanşate de PSD", rezultatele "consistente" şi respectarea angajamentelor au făcut posibilă menţinerea......
Circul Metropolitan Bucureşti deschide începând de sâmbătă stagiunea de toamnă-iarnă și promite că din noiembrie vine cu o premieră
Circul Metropolitan Bucureşti deschide începând de sâmbătă stagiunea de toamnă-iarnă și promite că din noiembrie ...
Circul Metropolitan Bucureşti deschide sâmbătă stagiunea de toamnă-iarnă, cu surprize acrobatice, măiestrii teatrale, ...
Revin creșterile de preț la carburanți. Azi dimineață s-a scumpit benzina, care sunt prețurile acum în benzinării
Revin creșterile de preț la carburanți. Azi dimineață s-a scumpit benzina, care sunt prețurile acum în benzinării
După o perioadă ceva mai lungă în care prețurile au stat pe loc, revin scumpirile în benzinării. Azi-dimineață cel ...
România scapă la mustață de junk și de FMI, deocamdată. S&P confirmă ratingul de țară, dar cu mari rezerve și avertizări
România scapă la mustață de junk și de FMI, deocamdată. S&P confirmă ratingul de țară, dar cu mari rezerve ...
România trece la limită ultimul mare examen din 2026. Agenția americană S&P Ratings ne menține pe ultima treaptă a ...