Scandal Internaţional – Criză motorină. Acuzată că vinde motorină pentru Rusia, Coreea de Sud declară că livrările de motorină nu sunt sub sancţiuni (minister)

Coreea de Sud a declarat joi că livrările de motorină către Moscova nu sunt supuse controalelor la export, după ce a fost acuzată de Ucraina că a contribuit la atenuarea penuriei de carburant în Rusia, informează AFP.
AGERPRES - J, 08 oct. 2026, 10:17
Scandal Internaţional - Criză motorină. Acuzată că vinde motorină pentru Rusia, Coreea de Sud declară că livrările de motorină nu sunt sub sancţiuni (minister)

Un consilier al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski a declarat săptămâna aceasta că livrările de motorină către Rusia, cu care ţara sa este în război, „contravin în mod clar” politicii de sancţiuni a Coreei de Sud. Seulul a denunţat aceste afirmaţii ca „factual incorecte” şi „nepotrivite”, scrie Agerpres.

Ministerul sud-coreean de Externe a indicat joi că motorina, chiar dacă ar proveni din Coreea de Sud, nu ar încălca interdicţiile de export.

Cotidianul britanic The Guardian, citând registre portuare şi date de urmărire a navelor, a dezvăluit săptămâna aceasta că 176.000 de tone de produse, „în principal motorină”, au fost expediate din Coreea Sud în Rusia în iulie şi august.

„Produsele petroliere rafinate, inclusiv motorina comercială şi combustibilul pentru aviaţie, menţionate în articolul din The Guardian, nu sunt supuse controalelor la export din Coreea de Sud către Rusia”, a adăugat MAE sud-coreean, subliniind că exporturile globale spre Moscova s-au înjumătăţit de la începutul invaziei Rusiei în Ucraina în 2022.

„Nu s-a stabilit (deocamdată) că carburanţi de origine sud-coreeană, în special motorină, ar fi fost exportaţi în Rusia”, adaugă diplomaţia Coreei de Sud.

Potrivit The Guardian, trei din şapte petroliere care au fost încărcate în porturi sud-coreene sunt supuse sancţiunilor.

Ministerul sud-coreean citat a indicat că procedează la „verificări suplimentare” ale rutelor navelor respective pentru a stabili dacă au fost încălcate legile naţionale.

Relaţiile între Seul şi Kiev s-au tensionat de când Zelenski a dezvăluit în septembrie că doi soldaţi nord-coreeni capturaţi în timp ce luptau de partea forţelor ruse au fost trimişi în Coreea de Sud. Seulul a afirmat că Kievul a încălcat un acord de confidenţialitate pe acest subiect.

De la începutul războiului în Ucraina, Coreea de Nord a devenit un aliat-cheie al Kremlinului, trimiţând soldaţi pentru a susţine efortul de război al Moscovei în schimbul unor avantaje economice şi tehnologii militare.

Te-ar mai putea interesa și
Wonderful, evaluat la 5 miliarde dolari, îl numește pe Yannis Jacob-Drăghici la conducerea operațiunilor din România și Moldova
Wonderful, evaluat la 5 miliarde dolari, îl numește pe Yannis Jacob-Drăghici la conducerea operațiunilor din România ...
Wonderful, sistemul de operare AI pentru companii, evaluat la 5 miliarde de dolari în urma recentei runde de finanțare Series C de 550 de milioane de dolari din luna septembrie, îl numește pe......
BIPA deschide magazinul cu numărul 10 în România
BIPA deschide magazinul cu numărul 10 în România
Lanțul de magazine BIPA a deschis al 10-lea magazin al său din România. Noua unitate îi urmează celei de la Giurgiu, ...
Samsung așteaptă cele mai bune rezultate din istorie. Creştere de peste nouă ori a profitului operaţional, până la peste 80 de miliarde de dolari, în T3 2026
Samsung așteaptă cele mai bune rezultate din istorie. Creştere de peste nouă ori a profitului operaţional, până la ...
Samsung Electronics a estimat joi că profitul său operaţional din trimestrul trei va depăşi 100.000 miliarde woni, o ...
ANRE inaugurează „semaforul” furnizorilor de energie: consumatorii pot vedea cum își tratează fiecare companie clienții
ANRE inaugurează „semaforul” furnizorilor de energie: consumatorii pot vedea cum își tratează fiecare companie clienții
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aprobat, prin Ordinul nr. 61/2026, procedura privind ...