Vântul bun va ajuta sistemul energetic românesc toată săptămâna viitoare. Turbinele eoliene ar urma să producă energie cât două centrale de la Cernavodă.

Sistemul energetic românesc ar urma să beneficieze de un aport substanțial al energiei eoline în săptămâna ce vine, potrivit prognozelor consultate de noi.
Mihai Nicuţ - D, 11 oct. 2026, 12:16
Vântul bun va ajuta sistemul energetic românesc toată săptămâna viitoare. Turbinele eoliene ar urma să producă energie cât două centrale de la Cernavodă.

Vântul ar urma să bată susținut cel puțin până vineri, ceea ce ar urma să asigure o producție de energie electrică substanțială din surse eoliene, care să mai ridice din presiunea pusă atât pe sistemul energetic cât și pe prețurile din piața spot de oprirea prelungită a centralei nucleare de la Cernavodă și de reducerea dramatică a producției hidro.

Astfel, potrivit prognozei văzute de noi, vor fi zile în care puterea medie zilnică a turbuinelor eoliene va fi și de pste 3.000 MW, ceaa ce înseamnă de peste două ori puterea debitată de centrala nucleară, care este acum oprită.

Iată prognoza de producție pentru flota de turbine eoliene a României în fiecare zi din următoarea săptămână, cu mențiunea că, desigur, datele se pot schimba mai ales pentru zilele mai îndepărtate de momentul acatual. Producția estimată este o medie orară a fiecărei zile:

Luni: 1.278 MWh/h

Marți: 3.048 MWh/h

Miercuri: 3.118 MWh/h

Joi:2.652 MWh/h

Vineri: 1.584 MWh/h

Puterea instalată în eolian în România este, în acest moment, de 3.343 MW, potrivit ultimelor date ale ANRE deci dacă prognoza se adeverește, mai în zilele de marți și miercuri eolianul va avea un factor de capacitate extraordinar de mare, în jur de 90%, o situație mai rar întâlnită.

De altfel, vântul a început să bată chiar din acesr week-end și, la momentul redactării acestei știri, eolienele erau cea mai importantă sursă de generare de energie electrică. Producția era de 1.800 MW, adică mai mult de o treime din toată producția națională.

Te-ar mai putea interesa și
CNAIR: Lucrările la tunelul Boiţa 1 de pe Autostrada Sibiu – Piteşti au ajuns la un stadiu fizic de 45,11%
CNAIR: Lucrările la tunelul Boiţa 1 de pe Autostrada Sibiu – Piteşti au ajuns la un stadiu fizic de 45,11%
Lucrările la tunelul Boiţa 1, situat pe secţiunea Boiţa - Cornetu a Autostrăzii Sibiu - Piteşti (A1), au ajuns la un stadiu fizic de 45,11%, după finalizarea străpungerii ambelor galerii, a......
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Încă un tunel din secțiunea turcilor a fost străpuns în totalitate. Anunțul șefului CNAIR
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Încă un tunel din secțiunea turcilor a fost străpuns în totalitate. Anunțul ...
Cea de-a doua galerie a tunelului Boița 1 din secțiunea 2 a Autostrăzii A1 Sibiu - Pitești a fost străpunsă duminică, ...
Ucraina pregătește o centrală geotermală lângă România, cu ajutorul britanicilor. Tehnologia care ar putea accelera construcția
Ucraina pregătește o centrală geotermală lângă România, cu ajutorul britanicilor. Tehnologia care ar putea accelera ...
Ucraina lucreză alături de cercetători britanici și polonezi la un proiect pilot de centrală geotermală, care se va ...
Report de peste 2,54 milioane de euro la Loto 6/49 la extragerea de duminică
Report de peste 2,54 milioane de euro la Loto 6/49 la extragerea de duminică
Un report de peste 13,63 milioane de lei, respectiv de 2,54 milioane de euro, se află în joc duminică, la categoria I ...