„În urma informaţiilor primite de poliţie privind o posibilă tentativă de asasinat împotriva premierului (…), precum şi vicepremierului şi ministru al apărării naţionale (…), ministrul de interne (…) şi ministrul coordonator al serviciilor speciale (…) au dispus iniţierea unor măsuri în această chestiune”, a scris pe reţeaua socială X purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Interne, Karolina Galecka.
Ea a precizat că la reuniune vor participa oficiali din cadrul poliţiei, serviciului de protecţie a statului şi agenţiei de securitate internă.
Spre deosebire de unele state occidentale membre ale UE, Polonia nu este o ţară cu un grad ridicat de infracţionalitate, dar este profund polarizată politic şi s-a confruntat cu ameninţări de securitate din cauza proximităţii războiului în care susţine fără rezerve Ucraina împotriva Rusiei.
În pofida criminalităţii reduse, un val neobişnuit de atacuri cu cuţitul au fost comise de tineri începând din septembrie în şcolile şi liceele poloneze. Premierul Donald Tusk a vorbit joi despre o „cultură a violenţei omniprezentă în lume” şi care acum „a ajuns în Polonia”.