Percheziţii DNA la Serviciul Permise şi Înmatriculări Ilfov (surse)

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, marţi, percheziţii la sediul Serviciului Permise şi Înmatriculări Ilfov, într-un dosar de luare de mită în legătură cu promovarea examenului practic pentru obţinerea permisului auto, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
AGERPRES - mar, 13 oct. 2026, 11:00
Percheziţii DNA la Serviciul Permise şi Înmatriculări Ilfov (surse)

Potrivit surselor citate de Agerpres, în dosar sunt vizate fapte de luare de mită pentru înmatricularea vehiculelor, dar şi pentru ridicarea mai rapidă a permiselor auto.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, marţi, percheziţii într-un dosar în care sunt vizaţi poliţişti din cadrul Serviciului public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor Ilfov şi angajaţi ai şcolilor de şoferi.

În baza autorizaţiilor emise de instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii în 15 locaţii din Bucureşti şi judeţul Ilfov, fiind vizat sediul unei instituţii publice şi domiciliile unor persoane fizice.

Surse judiciare au precizat pentru Agerpres că instituţia publică la care se face referire în comunicat ar fi Serviciul de permise şi înmatriculări Ilfov.

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea, în cursul anului 2026, a unor infracţiuni de corupţie de către poliţişti din cadrul Serviciului de permise şi înmatriculări Ilfov şi complici ai acestora, din rândul unor angajaţi ai şcolilor de şoferi. Aceştia ar fi primit diferite sume de bani în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, pentru programarea preferenţială, ‘peste rând’, a unor persoane la proba practică pentru obţinerea permisului de conducere, facilitarea promovării acestei probe, precum şi urgentarea soluţionării cererilor privind eliberarea sau preschimbarea permiselor de conducere, respectiv emiterea certificatelor şi a plăcuţelor de înmatriculare”, informează DNA.

Te-ar mai putea interesa și
AI ajută medicii să vadă mai mulți pacienți. Cum stă România la acest capitol
AI ajută medicii să vadă mai mulți pacienți. Cum stă România la acest capitol
Inteligența artificială aduce tot mai multe beneficii clare în medicină la nivel global, pe măsură ce medicii petrec mai puțin timp cu birocrația, iar numărul de pacienți tratați......
Bociu, ANSVSA: „Sunt convins că în această săptămână vom parafa certificatele sanitare veterinare necesare exportului de oi vii către Libia”
Bociu, ANSVSA: „Sunt convins că în această săptămână vom parafa certificatele sanitare veterinare necesare exportului ...
Președintele ANSVSA, Alexandru Bociu, susține că în această săptămână se vor semna certificatele sanitare veterinare ...
Germania se aşteaptă la cea mai mică producţie de vin de după 2010
Germania se aşteaptă la cea mai mică producţie de vin de după 2010
Producţia de vin a Germaniei este aşteptată să coboare în acest an la cel mai mic nivel de după 2010, Institutul German ...
CE Oltenia a avut succes și a vândut toată energia cu livrare în 2027 scoasă pe piață. Nou reper de preț pentru anul viitor: 800 lei/MWh
CE Oltenia a avut succes și a vândut toată energia cu livrare în 2027 scoasă pe piață. Nou reper de preț pentru anul ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică din România, a reușit să vândă ...