Declaraţia a fost făcută ca răspuns la un articol publicat de Reuters, bazat pe surse, care relata că emisarii preşedintelui american Donald Trump le-au spus vineri oficialilor ucraineni că acordul pentru a permite exporturile de motorină rusească face parte dintr-o încercare de a readuce Rusia la masa negocierilor pentru un posibil acord de pace în Ucraina, scrie Agerpres.
„Nu văd nicio legătură directă aici”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-o conferinţă zilnică cu jurnaliştii.
„De fapt, acesta este un domeniu foarte benefic reciproc de cooperare ruso-americană. Serveşte interesele Statelor Unite, ale pieţelor globale de energie şi ale Federaţiei Ruse. De aceea se întâmplă”, a adăugat el.
Negocierile serioase pentru a încheia războiul s-au blocat, iar secretarul american de stat Marco Rubio a estimat joi că acest conflict a ajuns într-un impas periculos, chiar dacă a promis că Washingtonul va continua să încerce să găsească o cale de a opri luptele.
Dmitri Peskov a respins, de asemenea, criticile europene la adresa acordului privind motorina, calificându-le drept „cinice”, având în vedere că Europa continuă să cumpere o parte din petrolul şi gazele naturale lichefiate ruseşti.
Rusia încă furnizează o cantitate redusă de petrol Slovaciei şi Ungariei prin Ucraina, prin conducta Drujba, construită în perioada sovietică.
„Rusia îşi furnizează mărfurile competitive pe pieţele globale şi vom continua să facem acest lucru”, a spus Peskov.