CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026

CFMOTO a anunțat astăzi că încheie primele nouă luni ale anului ca marca de motociclete cu cele mai multe înmatriculări din România, cu un avans de peste 1.000 de unități față de următoarea clasată. Topul are la bază datele oficiale DGPCI și nu include scuterele.
Economica.net - mar, 13 oct. 2026, 19:12
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026

Pe întreaga piață de vehicule noi L3e (piață care include toate vehiculele cu două roți, fără ataș, echipate cu motor cu cilindree mai mare de 50 cmc și / sau a căror viteză constructivă depășește 45 km/oră), CFMOTO ocupă locul 2, cu o cotă de 17,3%, față de 13,9% în 2025. În mai, august și septembrie, marca a fost pe primul loc și în acest clasament general. Septembrie, cu 351 de înmatriculări, a fost cea mai bună lună a anului.

Volumul vine dintr-o gamă construită în jurul clasei medii. CFMOTO 450MT, cu 369 de unități, este cea mai înmatriculată motocicletă nouă din România. În clasele 301–500 cmc și 501–750 cmc, primele trei modele sunt CFMOTO: 450MT, 450CL-C și 450SR, respectiv 675SR-R, 700MT și 675NK. La 751–1.000 cmc, 800MT și 800MT-X ocupă primele două locuri. În total, opt dintre cele mai înmatriculate 20 de modele noi din țară sunt din gamele vândute de CFMOTO la nivel național.

2.204 motociclete noi CFMOTO au fost înmatriculate între ianuarie și septembrie 2026, o creștere de 77,9% față de aceeași perioadă a anului trecut.

„Motocicliștii din România judecă o motocicletă după ce oferă pe drum. Modelele precum 450MT și 675SR-R au câștigat încrederea lor kilometru cu kilometru. Pentru noi, următoarea etapă este aceeași exigență în service și în tot ce urmează după vânzare”, a declarat Sebastian Ivan, Marketing Director CFMOTO pentru România.

CFMOTO este unul dintre cei mai mari producători mondiali de motociclete, ATV-uri și vehicule side-by-side, cu sediul în Hangzhou, China, și cu o istorie de peste 30 de ani în industria powersports. Marca este prezentă în peste 100 de țări și colaborează cu grupul KTM atât la nivel de producție, cât și de dezvoltare tehnică. Modelul 450MT, poziționat în segmentul adventure de clasă medie, a devenit una dintre cele mai vândute motociclete ale mărcii la nivel global.

Cum arată piața la nivel național

În primele nouă luni ale anului, conform DGPCI, au fost înmatriculate 13.134 de vehicule cu două roți (motociclete și scutere), față de 9.938 în acceeași perioadă din urmă cu un an.

Cei mai mulți români interesați de mobilitatea pe care o conferă această categorie de vehicule sunt cei din zonele urbane mari. Astfel, în București s-au înmatriculat în primele nouă luni un număr de 4.605 de motociclete noi (categoria L3e), urmând în clasament Ilfov cu 1.128 și Cluj cu 759. Pe pozițiile următoare se situează Constanța, Timiș, Brașov și Iași.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor Falkland
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor ...
Guvernul argentinian a anunţat marţi că a cerut Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării (TIDM) să emită un ordin provizoriu pentru sistarea activităţilor petroliere autorizate de......
23 de locomotive noi pentru România. ARF desemnează câștigătorul licitației unde Softronic concurează cu Alstom și Siemens
23 de locomotive noi pentru România. ARF desemnează câștigătorul licitației unde Softronic concurează cu Alstom și ...
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a finalizat marți evaluarea ofertelor la licitația pentru achiziția a 23 ...
Apar tranzacțiile speciale cu energia din baterii. Ordinele de stocare vor apărea în PZU cuplată în Europa, inclusiv în România, peste un an
Apar tranzacțiile speciale cu energia din baterii. Ordinele de stocare vor apărea în PZU cuplată în Europa, inclusiv ...
În ultimul trimestru din 2027, în mecanismul de cuplare a piețelor de electricitate pentru a doua zi din Europa – la ...
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, anunță ministrul Educației Mihai Dimian
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, ...
Un număr de 4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori şi ...