Edilul a explicat că rozătoarele au apărut la suprafaţă în urma acţiunilor de igienizare. El a atras atenţia şi asupra faptului că oamenii aruncă mâncare în zonă pentru a hrăni porumbeii, iar acest lucru favorizează apariţia şobolanilor, scrie Agerpres.
„Cealaltă parte a adevărului. Nu la fel de spectaculoasă, dar adevărul este că şobolanii au ieşit la suprafaţă ca urmare a acţiunilor de igienizare a zonei împuţite, pe care unii aruncă mizerie şi mâncare. Am dispus monitorizarea zonei şi intervenţii repetate. Şobolanii sunt efectul mizeriei pe care nu Primăria o face”, a scris primarul general, pe Facebook.
Primăria Capitalei a precizat că terenul este administrat de Primăria Sectorului 3 şi în zonă a intervenit, încă din luna mai, Compania Municipală Eco Igienizare (CMEIB), alături ADP Sector 3.
La momentul respectiv s-au găsit „numeroase” galerii săpate în spaţiul verde, deşeuri abandonate, resturi alimentare pe trotuar, provenite de la persoane care hrănesc porumbeii.
„Pe 29 mai, compania a aplicat raticide şi tratamente chimice direct în galerii. ADP Sector 3 a astupat şi tasat galeriile. În acest fel, a blocat ieşirea rozătoarelor şi a prevenit contactul oamenilor sau animalelor de companie cu substanţele toxice. Pe 3 iunie, CMEIB a revenit şi a verificat zona. Terenul PS3 era în continuare insalubru, iar staţiile de intoxicare fuseseră vandalizate sau furate. Din 21 rămăseseră doar 7. Cei care hrănesc porumbeii le-au luat”, a indicat municipalitatea.
Compania Eco Igienizare a cerut Poliţiei Locale Sector 3 să intervină şi să-i sancţioneze pe cei care depozitează deşeuri, aruncă resturi pentru păsări şi animale şi distrug în mod repetat staţiile cu tratament.
„Ulterior, Compania Eco Igienizare a aplicat acolo încă două tratamente raticide. Şi acestea au fost furate. În continuare, pe acel teren sunt aruncate resturi alimentare, deşeuri menajere necolectate şi hrană pentru păsări/animale pe zona betonată şi pe spaţiul verde. Iar terenul este acoperit cu vegetaţie care favorizează cuibărirea: plantele ornamentale de tip tuia şi ienupăr oferă adăpost optim şi favorizează crearea galeriilor”, a completat Primăria Capitalei.
În prezent, în zonă sunt amplasate 29 de staţii de intoxicare. Totodată, PMB a solicitat ADP S3 să toaleteze sau defrişeze plantele ornamentale care favorizează adăpostirea rozătoarelor şi să reamenajeze peisagistic perimetrul.
„Este necesar să înlocuiască stratul de pământ existent cu unul grosier de nisip şi surplus de pietriş, corelat cu amplasarea de plante specifice solului nisipos, pentru a împiedica fizic săparea galeriilor. Celor de la Poliţia Locală Sector 3 şi Salubritate Sector 3 le-am pus în vedere să monitorizeze zona şi să o menţină curată”, a mai transmis municipalitatea.