„Am semnat astăzi contractul pentru concesionarea primelor două benzinării pe Autostrada Moldovei (A7)! Vestea bună pentru şoferi vine mai repede decât benzinăriile definitive: am discutat cu directorul general al MOL România, Gabor Mozga, care şi-a arătat disponibilitatea ca, până la finalizarea lucrărilor de amenajare, operatorul să monteze containere provizorii pentru furnizarea de carburanţi”, a notat Pistol pe pagina sa de Facebook.
Fiecare dintre cele două spaţii de servicii de la km 91 (în zona localităţii Valea Râmnicului), concesionate de MOL România Petroleum Products, va oferi o serie de facilităţi moderne, precum: 94 de locuri de parcare pentru autoturisme, 33 de locuri de parcare pentru autocamioane, şase locuri de parcare pentru autocare, şase locuri de parcare pentru persoane cu dizabilităţi, toalete publice, duşuri, staţii de distribuţie carburanţi, spaţii comerciale, snack bar şi staţii pentru reîncărcarea vehiculelor electrice.
Contractul de concesiune are o durată de 20 de ani, iar concesionarul are la dispoziţie 21 de luni pentru a realiza toate dotările obligatorii.