O „cârtiţă” chinezească pentru metroul din Belgrad e blocată în România din cauza nivelului scăzut al Dunării

Un utilaj pentru forarea tunelurilor destinat metroului din Belgrad, fabricat în China, este blocat la graniţa României din cauza nivelului scăzut al Dunării, a semnalat miercuri ministrul interimar de Finanţe al Serbiei, Sinisa Mali, citat de Tanjug, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 14 oct. 2026, 19:46
O

Utilajul (denumit familiar „cârtiţă” – n. red.) urmează să fie pornit la prima staţie de metrou din capitala sârbă, Makisko polje; Mali a vizitat situl şi a declarat că speră ca lucrările de construcţie a liniei să se încheie până la sfârşitul lui 2029. Ulterior vor fi necesare 6-8 luni pentru inspecţii şi teste.

„TBM (tunnel-boring machine – maşină de forat tuneluri) este un utilaj miraculos; cântăreşte 1800 de tone şi are peste 100 de metri lungime şi un diametru de aproape 10 metri”, a menţionat ministrul.

Lucrările au început şi la staţia de lângă podul Pancevo din cartierul Karaburma, unde va fi amplasată printr-un puţ a doua TBM.

După instalare, cele două „cârtiţe” vor porni către Târgul din Belgrad, unde urmează să se întâlnească după ce vor săpa continuu, avansând circa zece metri pe zi.

Potrivit lui Mali, construcţia celei de-a doua linii de metrou din Belgrad ar putea începe în 2028, iar toate liniile – cu o lungime totală de circa 70 de km – ar urma să fie gata în următorul deceniu.

Prima linie va face legătura între cartierele Zeleznik şi Mirijevo, iar a doua între Mirijevo şi Bezaninjska kosa. A treia linie va avea traseul între Bezanijska kosa şi Trosarina.

Te-ar mai putea interesa și
Cesiunea de părți sociale după art. V din Legea nr. 239/2025 – Opozabilitatea față de organul fiscal și consecințele în redactarea contractului (opinie Andrei Șărban)
Cesiunea de părți sociale după art. V din Legea nr. 239/2025 – Opozabilitatea față de organul fiscal și consecințele ...
I. Ce s-a publicat și de ce contează acum De la 12 octombrie 2026, cesiunea de părți sociale într-un SRL cu obligații fiscale restante nu mai este o operațiune pe care părțile o pot încheia ...
Flanco își redeschide magazinul din municipiul Deva, într-un spațiu de două ori mai mare
Flanco își redeschide magazinul din municipiul Deva, într-un spațiu de două ori mai mare
Flanco, primul Smart Discounter electro-IT din România, a anunțat că își redeschide joi porțile magazinului său din ...
Analiză economică de la Jooble: Impactul parcurilor industriale și al logisticii din Ploiești asupra angajărilor
Analiză economică de la Jooble: Impactul parcurilor industriale și al logisticii din Ploiești asupra angajărilor
Parcurile industriale și nodurile logistice din Prahova atrag investiții masive. Descoperă pe Jooble oportunitățile ...
Producătorii auto europeni sub presiunea importurilor din China
Producătorii auto europeni sub presiunea importurilor din China
Industria auto europeană se confruntă cu un decalaj tot mai mare între redresarea cererii și scăderea performanței ...