Datoria guvernamentală a României a ajuns în luna iulie la 60,4% la PIB

Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a fost, în iulie 2026, de aproape 1.205 miliarde de lei, în creştere de la 1.197 de miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor (MF), consultate de Agerpres.
AGERPRES - S, 17 oct. 2026, 15:16
Datoria guvernamentală a României a ajuns în luna iulie la 60,4% la PIB

Ca procent din PIB, datoria guvernamentală a crescut până la nivelul de 60,4%, de la 60% în iunie 2026 (PIB conform comunicatului INS din 7 septembrie 2026).

În iulie 2026, datoria pe termen mediu şi lung a crescut la 1.144 de miliarde de lei, de la 1.142 de miliarde de lei în iunie, iar cea pe termen scurt a crescut la 60,54 de miliarde de lei, de la 54,52 de miliarde de lei, în luna anterioară.

Cea mai mare parte din această datorie, respectiv 961,41 de miliarde de lei, era reprezentată de titluri de stat. Împrumuturile se cifrau la 219,4 miliarde de lei.

Datoria în moneda naţională se ridica la valoarea de 536,23 de miliarde de lei, cea în euro la 539,9 miliarde de lei, echivalent, iar datoria în dolari americani la 125,79 de miliarde, echivalent lei.

Conform datelor Ministerului Finanţelor, în iulie 2026, datoria administraţiei publice centrale a crescut la 1.177 de miliarde de lei, de la 1.169 de miliarde de lei în iunie 2026, din care 1.116 miliarde de lei pe termen mediu şi lung. Cea mai mare parte a datoriei administraţiei centrale era contractată în lei (515,7 miliarde de lei) şi în euro (532,7 miliarde de lei, echivalent).

Datoria administraţiei publice locale a urcat la 27,73 de miliarde de lei, de la 27,28 de miliarde de lei în luna anterioară, din care 27,7 miliarde de lei pe termen mediu şi lung.

Totodată, în a şaptea lună a acestui an, datoria internă a administraţiei publice se cifra la 607,386 de miliarde de lei (596,145 de miliarde lei în iunie 2026), respectiv 30,5% din PIB (29,9% din PIB, în luna precedentă), din care 586,5 miliarde de lei datorie a administraţiei centrale şi 20,82 de miliarde de lei datoria administraţiei locale.

Potrivit sursei citate, datoria externă a administraţiei publice era în cuantum de 597,6 miliarde de lei (600,91 de miliarde de lei, în luna anterioară), respectiv 30% din PIB (30,1% în iunie), din care 590,7 miliarde de lei datorie externă a administraţiei publice centrale şi 6,91 de miliarde de lei datoria externă a administraţiei publice locale.

Te-ar mai putea interesa și
Anthropic cumpără compania de securitate AI Opaque Systems, fondată de profesoara universitară Raluca Ada Popa
Anthropic cumpără compania de securitate AI Opaque Systems, fondată de profesoara universitară Raluca Ada Popa
Anthropic, compania americană care a creat asistentul de inteligență artificială Claude, a anunțat că va cumpăra Opaque Systems, un startup specializat în securitatea AI. Firma a fost......
MAE a transmis o atenționare de călătorie în Turcia. E cod roșu de vreme rea pentru regiunea Istanbul
MAE a transmis o atenționare de călătorie în Turcia. E cod roșu de vreme rea pentru regiunea Istanbul
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească ...
Reuniunea anuală a Fondului Monetar Internațional și Băncii Mondiale s-a încheiat cu un amestec de optimism și îngrijorare, suține șefa FMI Kristalina Georgieva
Reuniunea anuală a Fondului Monetar Internațional și Băncii Mondiale s-a încheiat cu un amestec de optimism și îngrijorare, ...
Directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Kristalina Georgieva, a declarat sâmbătă că reuniunea anuală ...
Cele trei metode prin care poți cumpăra RCA mai ieftin. Reduceri de până la 40% în București și Ilfov
Cele trei metode prin care poți cumpăra RCA mai ieftin. Reduceri de până la 40% în București și Ilfov
Există cel puțin trei metode prin care puteți cumpăra RCA mai ieftin, într-o perioadă în care prețurile au început ...