Manifestările organizate sâmbătă la nivel național au degenerat în revolte, în timpul cărora o primărie a fost incendiată, magazine au fost devastate, iar clădiri au fost acoperite cu graffiti, în timp ce grupuri violente s-au confruntat cu poliția în orașe din întreaga țară, potrivit Reuters.
Un protestatar a murit după ce a suferit un stop cardiac în timpul manifestațiilor de la Paris, unde poliția a efectuat un număr record de 855 de arestări. La nivelul întregii Franței, peste 500 de polițiști au fost răniți, a declarat ministrul de Interne.
„Este ca o zonă de război aici”, a declarat antreprenorul olandez Tije De Boer, care venise la Paris împreună cu copiii săi pentru a vizita un prieten. Acesta a povestit că protestele l-au obligat să evacueze hotelul în care era cazat, situat în Place de la République, care a suferit distrugeri importante sâmbătă.
Peste o jumătate de milion de persoane au participat la marșuri organizate în zeci de orașe, marcând convergența dintre o mișcare studențească începută în urmă cu o lună și nemulțumirile sociale mai ample provocate de creșterea costului vieții și deteriorarea serviciilor publice.Președintele Emmanuel Macron se va adresa națiunii duminică, la ora locală 20:00 (18:00 GMT), a anunțat biroul său.
În timp ce sute de mii de persoane au protestat pașnic, grupuri violente marginale au atacat clădiri publice, au jefuit magazine de lux și supermarketuri și au agresat polițiști, atacând inclusiv vehicule ale forțelor de ordine.
O amplă operațiune de curățare a început în orașe din întreaga țară, de la Lille, în nord, la Marsilia, în sud, și de la Strasbourg, în est, la Bordeaux, în sud-vest, unde un grup de persoane mascate a pătruns în reședința prefectului local, mai arată Reuters.
Ministrul de Interne, Laurent Nuñez, a declarat că mai multe sute de magazine au fost avariate sâmbătă.
La Paris, vitrinele sparte, bicicletele incendiate și sloganurile scrise cu spray pe clădiri stăteau mărturie pentru o zi care a început în mare parte cu demonstrații pașnice, dar care a degenerat ulterior în violențe.
La Limoges, în sud-vestul Franței, primarul Guillaume Guérin a condamnat haosul produs după ce primăria orașului, o clădire veche de 143 de ani, a fost incendiată și parțial distrusă în urma unui atac intenționat, sâmbătă. Incidentul a provocat comparații cu incendiul din 2019 care a devastat Catedrala Notre-Dame din Paris.

„A existat o intenție clară, premeditată, de a incendia primăria, iar oamenii aflați în interior s-au temut pentru viețile lor”, a declarat Guérin pentru Reuters. Primarul a amenințat că va demisiona dacă orașul nu va primi milionul de euro necesar pentru repararea clădirii primăriei.
Primarul orașului Bordeaux, Thomas Cazenave, a declarat că până la 100 de magazine au fost jefuite în orașul său, în timp ce primarul Marsiliei, Benoît Payan, a anunțat ajutoare financiare de urgență pentru sprijinirea companiilor afectate de violențe.