„Furie şi ruşine”: Emmanuel Macron rupe tăcerea după protestele sângeroase din Franța. Aproape 2.400 de persoane arestate și mii de afaceri devastate

"Simţim cu toţii furie şi ruşine în această seară", a declarat preşedintele francez Emmanuel Macron duminică seara cu privire la violenţele care au avut loc în contextul protestelor din 17 octombrie, cerând oamenilor să nu-i "confunde" pe manifestanţii cu "cereri legitime" cu "cei care au distrus, au spart şi au jefuit", relatează AFP.
AGERPRES - D, 18 oct. 2026, 21:37
„Furie şi ruşine”: Emmanuel Macron rupe tăcerea după protestele sângeroase din Franța. Aproape 2.400 de persoane arestate și mii de afaceri devastate

„Este insuportabil să vezi străzile oraşelor noastre devastate în acest fel”, şi-a exprimat el regretul într-un discurs adresat poporului francez, dându-le asigurări comercianţilor şi artizanilor afectaţi de jafuri de „sprijinul” său.

„Câteva sute de mii” de manifestanţi au avut „cereri legitime”, a mai declarat şeful statului, îndemnând oamenii să nu-i „confunde” cu cei care au produs distrugeri.

Totodată, el a promis „transparenţă” în ceea ce priveşte strategia poliţienească utilizată sâmbătă, în contextul în care guvernul se confruntă cu critici intense în urma devastării a numeroase afaceri şi clădiri publice din mai multe oraşe franceze importante.

Macron a cerut guvernului, şi în special ministrului de Interne, Laurent Nurez, să „înveţe toate lecţiile” din evenimentele de sâmbătă „în ceea ce priveşte informaţiile şi pregătirea”.

„Aştept răspunsuri clare şi va exista o transparenţă completă”, a promis el.

Conform unui bilanţ al Ministerului de Interne, citat de AFP, aproape 2.400 de persoane au fost arestate sâmbătă în Franţa, în timpul zilei de proteste împotriva costului ridicat al vieţii, marcată de violenţe, iar aproape o mie de ofiţeri de poliţie şi jandarmi au fost răniţi.

Mai exact, 2.397 de arestări au fost efectuate în această zi, care a degenerat în haos, cu violenţe multiple şi jafuri numeroase. În total, 997 de ofiţeri de poliţie şi jandarmi au fost răniţi, dintre care şapte grav

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Am semnat acordul cu premierul desemnat care condiţionează votul PNL pentru învestirea noului Guvern
Bolojan: Am semnat acordul cu premierul desemnat care condiţionează votul PNL pentru învestirea noului Guvern
Bucureşti, 18 oct /Agerpres/ - Premierul interimar Ilie Bolojan, lider al PNL, a declarat că duminică seară a semnat acordul cu premierul desemnat Luca Niculescu, în document fiind stipulate......
Moscova trece la naționalizări de război: Putin confiscă fabricile și afacerile unor companii din Franța, Germania și Belgia
Moscova trece la naționalizări de război: Putin confiscă fabricile și afacerile unor companii din Franța, Germania ...
Rusia a preluat controlul asupra activelor locale ale mai multor companii europene, inclusiv din Franţa, Germania, Suedia ...
Anunț de la Orange pentru toți clienții din România. Extra opțiuni noi
Anunț de la Orange pentru toți clienții din România. Extra opțiuni noi
Orange Romania anunță o nouă extra opțiune, disponibilă abonaților săi începând cu 15 octombrie. Prin parteneriatul ...
Zile decisive pentru noul Guvern: Ce le-a cerut premierul desemnat Luca Niculescu miniștrilor înaintea votului de învestitură
Zile decisive pentru noul Guvern: Ce le-a cerut premierul desemnat Luca Niculescu miniștrilor înaintea votului de învestitură
Luca Niculescu, propus pentru funcția de prim-ministru, s-a întâlnit duminică, 18 octombrie, cu membrii echipei propuse ...