Trump se declară pregătit pentru o întâlnire cu Xi şi Putin în China

Preşedintele american Donald Trump s-a declarat luni pregătit pentru o întâlnire cu omologii săi rus, Vladimir Putin, şi chinez, Xi Jinping, în China, în noiembrie, despre care purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, afirmase anterior că a fost "menţionată", notează AFP.
AGERPRES - mar, 20 oct. 2026, 06:24
Trump se declară pregătit pentru o întâlnire cu Xi şi Putin în China

„Dacă preşedintele Xi (Jinping) doreşte acest lucru, o voi face”, a declarat preşedintele american în timpul unui schimb de opinii cu jurnaliştii la Casa Albă, adăugând că întâlnirea va fi „dedicată denuclearizării”.

Donald Trump, care în ultimele zile a multiplicat declaraţiile şi deciziile favorabile Rusiei, a dat asigurări că, dacă reuniunea tripartită va avea loc, aceasta „nu va fi pentru Ucraina”, scrie Agerpres.

„Rusia a fost corectă în privinţa Ucrainei. Nu au făcut mare lucru recent”, a mai spus preşedintele american.

Potrivit Wall Street Journal, Vladimir Putin le-a propus lui Donald Trump şi Xi Jinping o întâlnire pentru a discuta despre încheierea conflictului din Ucraina, cu ocazia summitului APEC (Cooperarea Economică Asia-Pacific), pe 18 şi 19 noiembrie la Shenzhen.

Întrebat pe această temă, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că” „având în vedere că cei trei şefi de stat ar putea, potenţial, să participe la summitul din China, o ipotetică întâlnire a fost într-adevăr menţionată”.

„Dar nicio propunere concretă şi niciun acord, nici cu privire la desfăşurarea în sine a acestei întâlniri, nici cu privire la o eventuală ordine de zi (…) nu au fost discutate sau formulate de către cineva”, a precizat el în cadrul briefingului său de presă zilnic.

De asemenea, el a estimat că orice acord final pentru a pune capăt conflictului din Ucraina „fără participarea reprezentanţilor Kievului, gata să îşi asume responsabilităţile, este imposibil”.

Donald Trump şi-a reluat luni criticile la adresa preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, afirmând încă o dată că „este timpul” ca Ucraina să îşi schimbe liderul şi lansând afirmaţia: „I-am dat foarte mult Ucrainei. Ei nu ne-au dat nimic”.

La Beijing, purtătoarea de cuvânt a Ministerului chinez de Externe, Mao Ning, a declarat la rândul ei că „nu are nicio informaţie în acest stadiu” cu privire au o reuniune trilaterală.

Întrebat de asemenea pe această temă luni, în timpul unei vizite la Samarkand, în Uzbekistan, secretarul de stat american, Marco Rubio, s-a arătat evaziv.

„Nu ştiu dacă acest lucru a fost finalizat”, a spus el.

Pentru şeful diplomaţiei ucrainene, Andrii Sîbiha, un astfel de summit nu ar face decât să îl „încurajeze pe (Vladimir) Putin să continue acest război”, în condiţiile în care Rusia „nu poate câştiga şi nu vrea să pună capăt” conflictului.

Dimpotrivă, el a susţinut o întâlnire între liderii ucrainean, american şi rus.

Eforturile diplomatice ale Washingtonului de a pune capăt ofensivei ruseşti la scară largă în Ucraina, declanşată în februarie 2022, sunt pentru moment în impas.

Donald Trump a discutat la telefon cu omologul său rus la începutul lunii octombrie. Ulterior, el a anunţat un acord între Washington şi Moscova pentru achiziţionarea de motorină rusească, iar apoi a semnat un decret prin care scutea Rusia de noi sancţiuni americane.

În paralel, el l-a acuzat pe omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, că „nu vrea să pună capăt” războiului, pe fondul reizbucnirii tensiunilor dintre Washington şi Kiev.

Te-ar mai putea interesa și
INTERVIU. România riscă să rateze o parte din câștigul economic adus de AI. Boris Georgiev, Google Cloud: Vedem un comportament diferit în România. Dacă nu accelerăm adopția, impactul asupra PIB nu va ajunge la 5%
INTERVIU. România riscă să rateze o parte din câștigul economic adus de AI. Boris Georgiev, Google Cloud: Vedem un comportament ...
România rămâne în urma piețelor europene mai avansate în adoptarea inteligenței artificiale, iar un ritm prea lent ar putea însemna și un câștig economic mai mic pentru țară din această......
Prețul spot al energiei electrice crește neîncetat pe piața de la București și a ajuns la peste 300 de euro/MWh
Prețul spot al energiei electrice crește neîncetat pe piața de la București și a ajuns la peste 300 de euro/MWh
Prețul energiei electrice tranzacționate luni pentru livrare marți, 20 octombrie a crescut din nou, depășind și nivelul ...
Apare o legumă nouă în grădinile românilor. Stațiunea de Cercetare Buzău va vinde din primăvară răsaduri de castraveți mexicani
Apare o legumă nouă în grădinile românilor. Stațiunea de Cercetare Buzău va vinde din primăvară răsaduri de castraveți ...
Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură (SCDL) Buzău cultivă de mai muți ani pe o suprafață protejată ...
Ce răspunde Comisia Europeană la problemele legate de transportul cerealelor românești afectate de producția din Ucraina
Ce răspunde Comisia Europeană la problemele legate de transportul cerealelor românești afectate de producția din Ucraina
Într-un răspuns acordat unui europarlamentar polonez interesat de măsurile pe care le vizează Comisia Europeană pentru ...