Farmec SA o numește pe Ioana Birta în funcția de director general

Farmec S.A., unul dintre cei mai importanți producători români de cosmetice, anunță numirea Ioanei Birta în funcția de director general, în urma unei hotărâri a Consiliului de Administrație. Decizia marchează trecerea companiei la un model de conducere corporativă, prin delimitarea responsabilităților strategice de cele executive.
Lidia Neagu - mar, 20 oct. 2026, 09:42
Farmec SA o numește pe Ioana Birta în funcția de director general

Farmec intră în această nouă etapă pornind de la fundația solidă construită sub conducerea lui Mircea Turdean, care, începând din 2010, a avut un rol esențial în consolidarea poziției companiei pe piață și în definirea direcțiilor de creștere.

În noua etapă, Mircea Turdean va continua să contribuie la dezvoltarea companiei, prin implicarea în stabilirea direcțiilor strategice, în calitate de membru al Consiliului de Administrație.

Consiliul de Administrație își păstrează componența actuală, membrii fiind Ovidiu Horea Turdean – președinte, Mircea Liviu Turdean – membru, Lucian Pîntea – membru. Responsabilitatea pentru stabilirea strategiei și a direcțiilor de dezvoltare ale companiei le revine exclusiv membrilor Consiliului de Administrație. Directorul General va răspunde de conducerea executivă și implementarea strategiei aprobate de Consiliul de Administrație.

Mandatul noului director general, Ioana Birta, are ca priorități modernizarea proceselor, creșterea eficienței operaționale, consolidarea colaborării între departamente și a competitivității Farmec, într-un context de piață caracterizat de concurență intensă și de evoluția continuă a așteptărilor consumatorilor.

„Farmec are atuuri importante: branduri puternice, tradiție și expertiză în industria cosmetică și oameni care au contribuit, de-a lungul anilor, la evoluția companiei. Prioritatea mea este să valorificăm aceste atuuri prin procese mai eficiente, o mai bună integrare a activităților și decizii fundamentate pe performanța economică. Îmi doresc să construim pe ceea ce funcționează bine și să consolidăm competitivitatea Farmec pe termen lung.”, a declarat Ioana Birta, Director General Farmec.

Ioana Birta are experiență în strategie, dezvoltarea afacerilor, finanțe corporative și management operațional. Parcursul său profesional include o carieră în audit și consultanță în cadrul Big Four și rolul de CFO al Grupului TeraPlast, unde a coordonat proiecte de investiții, achiziții și tranzacții strategice. Ulterior, și-a extins responsabilitățile în management comercial și operațional. Din septembrie 2025, face parte din echipa de conducere Farmec, în calitate de Director de Operațiuni, contribuind la modernizarea proceselor și îmbunătățirea performanței companiei. Ioana este CFA Charterholder și ACCA Fellow.

Noua structură de conducere urmărește consolidarea capacității Farmec de a se adapta evoluției pieței, păstrând identitatea, valorile și experiența care au stat la baza dezvoltării companiei.

Farmec este unul dintre cei mai importanți producători români de produse cosmetice, cu o tradiție de peste 135 de ani. Compania deține în portofoliu branduri cunoscute, precum Gerovital, Farmec și Aslavital, și desfășoară activități de producție și comercializare a produselor cosmetice și de îngrijire personală.

Te-ar mai putea interesa și
Criză Volkswagen – Gigantul auto pariază pe Xpeng pentru salvarea afacerii din China, dar lucrurile nu merg confom planului (Reuters)
Criză Volkswagen – Gigantul auto pariază pe Xpeng pentru salvarea afacerii din China, dar lucrurile nu merg confom ...
Când grupul german Volkswagen a recurs, în 2023, la ajutorul Xpeng, producătorul chinez de vehicule electrice (EV), pentru redresarea afacerii din China, directorii au pretins că acest......
Black Friday 2026. Flanco intră în campania de Black Friday începând de joi. Care sunt ofertele
Black Friday 2026. Flanco intră în campania de Black Friday începând de joi. Care sunt ofertele
Retailerul electroIT Flanco, unul dintre inițiatorii fenomenului Black Friday în România, dă startul celei de-a 16-a ...
Nouă baterie de stocare operațională în România. Investiția este românească, a lui Andrei Pogonaru împreună cu ENEVO
Nouă baterie de stocare operațională în România. Investiția este românească, a lui Andrei Pogonaru împreună cu ENEVO
Firma controlată în proporții egale de Andrei Pogonaru și de grupul antreprenorial românesc ENEVO urmează să primească ...
Volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu 15,4% în primele opt luni ale anului – date INS
Volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu 15,4% în primele opt luni ale anului – date INS
Volumul lucrărilor de construcţii s-a majorat cu 15,4%, ca serie brută, în primele opt luni ale anului curent, comparativ ...