Ofertă pentru șoferi de la firma de asigurări a fondatorului Superbet! Asistența rutieră gratis pe RCA de la Eazy. Ce șoferi beneficiază?

Eazy Asigurări, firma controlată de fondatorul Superbet, Sacha Dragic, vine cu o nouă ofertă pentru șoferi. După ce și-a diversificat portofoliul lansând inclusiv un produs CASCO pentru mașini vechi, Eazy vine cu o ofertă pe polițele RCA.
Şerban Buşcu - mar, 20 oct. 2026, 13:47
Ofertă pentru șoferi de la firma de asigurări a fondatorului Superbet! Asistența rutieră gratis pe RCA  de la Eazy. Ce șoferi beneficiază?

Șoferii care aleg să cumpere RCA cu decontare directă de la Eazy Asigurări primesc gratuit și clauza de asistență rutieră, anunță compania controlată de fondatorul Superbet, Sacha Dragic. Decontarea directă este o clauză care funcționează ca un CASCO parțial și care presupune că, în caz de accident în care un alt șofer este vinovat, asiguratul este despăgubit de propria firmă RCA, în acesta caz Eazy, nu de firma unde are asigurare vinovatul, așa cum se întâmplă în mod normal. Această clauză presupune un cost suplimentar adăugat la tariful RCA. Acest cost este, în medie, undeva în jur de 200 de lei. Clauza de asistență rutieră presupune servicii de tractare în caz de accident, cazare dacă este cazul și altele.

„Planul Esențial, inclus în clauza de Decontare Directă, oferă servicii de asistență rutieră, atat în cazul unui accident, cât și atunci când autovehiculul devine nedeplasabil din cauza unei defecțiuni tehnice, precum pană de anvelopă, baterie descărcată, lipsă de combustibil sau alimentare greșită.”, explică cei de la Eazy Asigurări.

Ce cuprinde asigurarea Esențial în asistența rutieră

Conform sursei citate, un singur apel la 021 9704, disponibil 24/7, pornește intervenția potrivită situației, în limitele planului:

  • tractarea autovehiculului, iar în caz de accident, fără limită de kilometri în România;
  • depanarea la locul evenimentului, cu atelier mobil;
  • recuperarea autovehiculului din afara carosabilului;
  • transportul șoferului și al pasagerilor, pentru continuarea călătoriei sau întoarcerea acasă.

Asigurații eazy RCA cu clauza de Decontare Directă și asistență rutieră pot beneficia, de asemenea, de cazare cât timp mașina este în reparație, în limitele prevăzute de plan, de repatrierea autovehiculului în România, dacă este cazul, și de asistență telefonică nelimitată în cazul unui eveniment asigurat.

Serviciile se acordă în limitele teritoriale ale sistemului Carte Verde prevăzut în polița eazy RCA. Numărul de intervenții și condițiile fiecărui serviciu sunt menționate în documentația poliței de asigurare RCA.

„Pentru mulți dintre clienții noștri, Decontarea Directă a devenit o alegere firească la încheierea poliței eazy RCA și ne dorim să le răsplătim încrederea oferindu-le mai mult, fără costuri suplimentare. De aceea, am decis să includem un serviciu suplimentar, păstrând neschimbat prețul decontării directe. Este modul nostru de a le mulțumi celor care aleg Eazy și apreciază rapiditatea și calitatea serviciilor noastre, reflectate și în ratingul de 4,9 din 5 pe Google. Astfel, transformăm această clauză dintr-un mecanism de despăgubire într-un sprijin concret, chiar în momentele dificile de pe drum, menționează Cristian Ionescu, CEO, Eazy Asigurări.

Ce autovehicule sunt eligibile și cum se poate încheia polița RCA cu Decontare Directă și Asistență Rutieră inclusă

Clauza de Decontare Directă cu Asistență Rutieră poate fi adaugată opțional, la polița Eazy RCA, atât online, pe website-ul companiei, cât și prin intermediarii parteneri ai Eazy Asigurări.

Asistența Rutieră, se acordă pentru autoturismele de cel mult 9 locuri și pentru autoutilitare, cu masa maximă autorizată de cel mult 3,5 tone, înmatriculate în România și  a căror vechime nu depășește 20 de ani de la data intrării în asigurare.

Eligibilitatea se verifică automat la emitere, iar oferta, documentele de informare despre produs și polița includ mențiunile privind Asistența Rutieră. Pentru autovehiculele neeligibile, Decontarea Directă se poate emite în varianta standard, fără Asistență Rutieră.

Eazy Asigurări colaborează cu o rețea de peste 650 de unități reparatoare partenere la nivel național. Acest parteneriat simplifică procesul de soluționare a dosarelor de daune și de despăgubire pentru clienți.

 

Te-ar mai putea interesa și
Grupul Rompetrol și-a triplat profitul în primele nouă luni din 2026
Grupul Rompetrol și-a triplat profitul în primele nouă luni din 2026
Grupul Rompetrol (KMG International), a raportat rezultate financiare de excepție în primele nouă luni ale anului: EDITDA se apropie de jumătate de miliard de dolari, iar profitul net a fost de......
Ce se întâmplă cu leul înainte de votul pentru noul Guvern Luca Niculescu – curs valutar interbancar 20.10.2026 (LIVE TEXT)
Ce se întâmplă cu leul înainte de votul pentru noul Guvern Luca Niculescu – curs valutar interbancar 20.10.2026 ...
CURS VALUTAR INTERBANCAR - UPDATE UPDATE - Euro: 5,3336 lei (curs valutar interbancar). Euro a început ziua de marţi la ...
România, campioană la construcţii, în UE. Cea mai mare creştere pentru lucrările de construcţii, în Uniunea Europeană – date Eurostat
România, campioană la construcţii, în UE. Cea mai mare creştere pentru lucrările de construcţii, în Uniunea Europeană ...
Lucrările de construcţii au crescut cu 1,4% în zona euro şi cu 2,6% în Uniunea Europeană în august, comparativ cu ...
Noi baterii. O firmă a celebului Augustin Oancea pune două instalații de stocare în Gorj, la parcuri fotovoltaice deja operaționale. Autorizație așteptată de la ANRE
Noi baterii. O firmă a celebului Augustin Oancea pune două instalații de stocare în Gorj, la parcuri fotovoltaice deja ...
O companie controlată de Augustin Oancea, unul dintre cei mai cunoscuți antreprenori români din energie, urmează să ...