Perioadă dificilă pentru piața mondială a zahărului. Deficitul de aprovizionare ar urma să ajungă la aprope 6,3 milioane de tone

Deficitul de aprovizionare de pe piaţa globală a zahărului, adică diferenţa dintre producţie şi cerere, este aşteptat să crească în sezonul 2026/2027 până la 6,28 de milioane de tone, cu trei milioane de tone mai mult decât prognoza anterioară, potrivit unor estimări publicate marţi de firma de analiză de piaţă Green Pool Commodities, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 20 oct. 2026, 19:01
Perioadă dificilă pentru piața mondială a zahărului. Deficitul de aprovizionare ar urma să ajungă la aprope 6,3 milioane de tone

Analiştii au pus această revizuire pe seama producţiei slabe a marilor producători de zahăr, precum Brazilia, India şi Uniunea Europeană, în contextul în care sectorul agricol mondial se confruntă cu efectele fenomenului meteorologic El Nino.

„Recolta din regiunea centru-sud a Braziliei este, în prezent, mult sub prognozele iniţiale, din cauza precipitaţiilor excesive provocate de fenomenul El Nino (care afectează culturile agricole)”, au declarat analiştii de la Green Pool Commodities, o firmă de analiză cu sediul în Australia specializată pe industria zahărului.

Potrivit analiştilor, la finele lunii septembrie, producţia de zahăr cumulată a Braziliei, cel mai mare exportator mondial, era cu 14% mai mică faţă de aceiaşi perioadă a anului trecut.

De asemenea, analiştii de la Green Pool Commodities şi-au revizuit, în jos cu 228.000 de tone, previziunile pentru producţia de zahăr a Uniunii Europene, până la 12,44 de milioane de tone, din cauza vremii calde şi uscate din timpul verii. „Noi revizuiri, în jos, sunt posibile”, au subliniat analiştii.

În paralel, decizia guvernului indian de a începe procesare noii recolte mai devreme, pentru a compensa stocurile locale reduse, va duce la un randament mai mic, întrucât trestia de zahăr nu ajunsese încă la momentul optim pentru recoltare şi prelucrare, a explicat Green Pool. Ca urmare, analiştii se aşteaptă în cazul Indiei la o diminuare a producţiei cuprinsă între 300.000 şi 400.000 de tone.

Pe fondul perspectivelor negative privind producţia mondială, săptămâna trecută, cotaţiile la zahăr brut au atins cel mai ridicat nivel din ultimele 19 luni, până la 21,29 de cenţi pe livră.

Te-ar mai putea interesa și
Florian Neagu (BNR): Riscurile la adresa stabilităţii financiare globale rămân ridicate, iar în Europa chiar sunt în creştere
Florian Neagu (BNR): Riscurile la adresa stabilităţii financiare globale rămân ridicate, iar în Europa chiar sunt în ...
Riscurile la adresa stabilităţii financiare rămân ridicate în Europa, pe fondul nivelului mare de îndatorare al unor state şi al intensificării atacurilor cibernetice, iar în România este......
Norofert preia mai multe active aparținând Expert Agribusiness, printre care o linie completă de tratare a semințelor, și renunță să preia 60% din companie
Norofert preia mai multe active aparținând Expert Agribusiness, printre care o linie completă de tratare a semințelor, ...
Conducerea Norofert S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București cu privire la finalizarea, ...
Parlamentarii europeni s-au înțeles să amâne interdicția cu privire la mașinile cu motoare cu ardere internă după 2035
Parlamentarii europeni s-au înțeles să amâne interdicția cu privire la mașinile cu motoare cu ardere internă după 2035
Producătorii auto europeni sunt tot mai aproape de a obține o amânare a interdicției comercializării de mașini cu motoarele ...
Dana Bordei revine la CBRE în dublu rol
Dana Bordei revine la CBRE în dublu rol
Dana Bordei, care a condus operațiuniel dezvoltatorului VGP pe plan local, revine în cadrul CBRE în dublu rol: Head of ...