Uniunea Europeană îi cere lui Elon Musk să asigure servicii de satelit Starlink fără restricții pentru Ucraina

Uniunea Europeană a descris miercuri informaţiile potrivit cărora Elon Musk, directorul executiv al companiei SpaceX, ar fi dispus restricţionarea serviciului de internet prin satelit Starlink în Ucraina drept "profund îngrijorătoare şi incompatibile cu modul în care compania a oferit acces la aceste servicii anterior", relatează DPA, transmite Agerpres.
AGERPRES - mie, 21 oct. 2026, 17:20
Uniunea Europeană îi cere lui Elon Musk să asigure servicii de satelit Starlink fără restricții pentru Ucraina

SpaceX trebuie să restabilească urgent serviciile complete pentru Ucraina, care are nevoie de acest sistem pentru a opera dronele necesare apărării teritoriului său, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene la Bruxelles.

Purtătorul de cuvânt a adăugat că războiul din Ucraina a demonstrat cât de mult depinde securitatea Europei de infrastructura spaţială.

Din acest motiv, UE lucrează activ la dezvoltarea şi construirea unei noi reţele de sateliţi, numita IRIS2, care va fi formată din peste 300 de sateliţi şi este menită să asigure comunicaţii prin satelit extrem de securizate, atât în scopuri civile, cât şi militare.

„Vom implica, bineînţeles, pe deplin Ucraina în acest demers”, a declarat purtătorul de cuvânt.

Wall Street Journal (WSJ) şi CBS News au relatat că Musk s-ar fi aflat în spatele restricţiilor impuse serviciilor de internet prin satelit Starlink în Ucraina.

Potrivit CBS News, Musk a purtat mai multe discuţii cu oficiali guvernamentali înainte de luarea deciziei. El ar fi dorit clarificări cu privire la poziţia preşedintelui Donald Trump în această chestiune.

WSJ a relatat că Musk şi Trump au discutat, de asemenea, direct la telefon după impunerea restricţiilor.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
ZECE. Dezvoltatorul care transformă nota 10 într-un standard al locuirii
ZECE. Dezvoltatorul care transformă nota 10 într-un standard al locuirii
Cu o experiență de 9 proiecte finalizate și 264 de apartamente livrate de echipa din spatele brandului, dezvoltatorul ZECE continuă investițiile în București, de la proiectul rezidențial......
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Cum arată centrul care va monitoriza non-stop circulația pe secțiunea 4
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Cum arată centrul care va monitoriza non-stop circulația pe secțiunea 4
Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), prezintă ...
Ratingul de țară pe înțelesul tuturor. Ce ar însemna pentru România o retrogradare în categoria junk
Ratingul de țară pe înțelesul tuturor. Ce ar însemna pentru România o retrogradare în categoria junk
România se află aproape de limita inferioară a categoriei investment grade, adică exact la pragul minim de la care un ...
Creșterea taxelor ca soluție de reducere a deficitului bugetar și-a atins limitele. Companiile și populația resimt povara fiscală și creșterea economică tot mai slabă o demonstrează
Creșterea taxelor ca soluție de reducere a deficitului bugetar și-a atins limitele. Companiile și populația resimt povara ...
Ajustarea fiscală trebuie să continue în anii următori pentru ca deficitul să ajungă la 3% din PIB în 2031, însă ...