România contribuie la formarea unei noi generații de specialiști în neurotehnologie. UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca dezvoltă un program de master alături de alte șase universități din Europa

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca participă la dezvoltarea unui nou program de master în neurotehnologie, alături de alte șase universități europene. Programul, planificat să înceapă în anul universitar 2027–2028, va pregăti specialiști într-un domeniu aflat la intersecția medicinei, neuroștiințelor, inteligenței artificiale și ingineriei.
Lidia Neagu - J, 22 oct. 2026, 11:33
România contribuie la formarea unei noi generații de specialiști în neurotehnologie. UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca dezvoltă un program de master alături de alte șase universități din Europa

European Master in Neurotechnology (EMN) va include studiul interfețelor creier-computer, al dispozitivelor și senzorilor utilizați în cercetarea neurologică, precum și al inteligenței artificiale și analizei datelor neuronale.

Masteratul abordează și aplicațiile neurotehnologiei în medicină, inclusiv în diagnosticarea, tratarea și recuperarea pacienților cu afecțiuni neurologice.

UMF „Iuliu Hațieganu” va contribui la două componente ale masteratului, Clinical și Technology, prin experiența sa în cercetarea clinică și integrarea tehnologiilor moderne în medicină. Cu aportul UMF „Iuliu Hațieganu” la dezvoltarea acestui program european, România își consolidează prezența în domeniul neurotehnologiei, cu perspective noi pentru educația medicală și cercetare.

„Participarea Universității de Medicină și Farmacie «Iuliu Hațieganu» Cluj-Napoca la dezvoltarea European Master in Neurotechnology reflectă direcția în care evoluează medicina: către tot mai multă interdisciplinaritate, colaborare internațională și integrare a tehnologiei.

Implicarea universității noastre în acest joint master înseamnă și asumarea unui rol activ în dezvoltarea unor noi modele educaționale europene, în care universitățile își pun în comun expertiza, resursele și capacitatea de inovare. Este o direcție esențială pentru formarea profesioniștilor de care Europa va avea nevoie în anii următori”, spune prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.

European Master in Neurotechnology va dura doi ani, va fi predat în limba engleză și va oferi studenților posibilitatea de a studia și de a desfășura activități de cercetare în universitățile partenere. Mobilitatea internațională va fi obligatorie în semestrul al treilea, iar absolvenții vor obține o diplomă comună a celor șapte universități participante.

Programul este dezvoltat împreună cu instituții academice din Țările de Jos, Spania, Germania, Turcia, Franța și Islanda și se va adresa candidaților cu pregătire academică relevantă, inclusiv din afara universităților partenere și din afara Europei.

Programul a primit raport pozitiv din partea Organizației de Acreditare din Țările de Jos și Flandra (NVAO), la 16 septembrie 2026, lansarea fiind planificată pentru anul universitar 2027–2028.

Alianța NeurotechEU ajunge la zece universități europene

Programul European Master in Neurotechnology face parte din inițiativele NeurotechEU – The European University of Brain and Technology, alianță universitară europeană al cărei membru fondator este UMF „Iuliu Hațieganu” și care susține colaborarea în educație, cercetare și dezvoltarea tehnologiilor aplicate creierului. Alianța reunește, în prezent, nouă universități europene, dintre care șapte sunt implicate în dezvoltarea masteratului.

Pe 10 noiembrie 2026, în cadrul Adunării Generale organizate de Universitatea Radboud din Țările de Jos, este programată aderarea Lithuanian University of Health Sciences, care va deveni al zecelea membru al alianței.

NeurotechEU beneficiază de o finanțare europeană de 14,3 milioane de euro prin programul Erasmus+, pentru perioada 2023–2027. Alianța face parte din European Universities Initiative, inițiativă a Comisiei Europene susținută printr-un buget de aproximativ 1,2 miliarde de euro pentru perioada 2021–2027, care urmărește dezvoltarea unor programe universitare comune și consolidarea colaborării în educație, cercetare și inovare.

Pentru UMF „Iuliu Hațieganu”, participarea la NeurotechEU facilitează colaborările internaționale, mobilitatea academică și accesul la expertiza și infrastructura de cercetare a universităților partenere, în domenii precum neuroprotetica, neurorobotica și neurotehnologia clinică.

Te-ar mai putea interesa și
Iranul ameninţă cu extinderea războiului dacă SUA continuă să escorteze navele în Strâmtoarea Ormuz
Iranul ameninţă cu extinderea războiului dacă SUA continuă să escorteze navele în Strâmtoarea Ormuz
IRAN - Corpul Gardienilor Revoluţiei Islamice (IRGC) a ameninţat joi cu extinderea conflictului care opune Teheranul Washingtonului dacă forţele americane vor continua să ajute navele să......
Canon anunță o tehnologie revoluţionară pentru imprimante
Canon anunță o tehnologie revoluţionară pentru imprimante
Canon Europe anunţă că a dezvoltat tehnologia Printer EDR, o extindere a conceputului EDR (Endpoint Detection and Response) ...
Cognizant România: 5 schimbări care redefinesc dezvoltarea de software în era AI
Cognizant România: 5 schimbări care redefinesc dezvoltarea de software în era AI
Pe măsură ce inteligența artificială devine infrastructură de business, Cognizant România, una dintre cele mai mari ...
Compania de curierat eAWB, fondată de foști manageri Sezamo și eMAG, lansează serviciul Cargo pentru expedierea obiectelor atipice și își dublează echipa
Compania de curierat eAWB, fondată de foști manageri Sezamo și eMAG, lansează serviciul Cargo pentru expedierea obiectelor ...
eAWB își extinde portofoliul de servicii și lansează Cargo, destinată transportului de mărfuri care depășesc limitele ...