„Piața de internet fix prezintă diferențe majore de performanță între cei mai mari furnizori din punct de vedere al numărului de reclamații la 1000 de utilizatori, cu Vodafone situându-se la un nivel de reclamații foarte redus în ultimii ani, în timp ce Digi, urmat de Nextgen, mențin valori ridicate pe întreg intervalul analizat (2021-2025)”, se arată în raportul ANCOM.
Digi a înregistrat în 2025 cea mai mare frecvență a reclamațiilor din partea utilizatorilor de internet fix, cu o medie de 206 sesizări la 1.000 de conexiuni. Operatorul a fost urmat de Nextgen, cu aproximativ 112 reclamații, și Orange, cu 95. Vodafone a avut cele mai puține, cu o medie de 2,5 reclamații.
Față de 2024, situația a rămas relativ stabilă în cazul Digi, dar s-a deteriorat pentru Orange și Nextgen. La Orange, frecvența reclamațiilor a crescut de la aproximativ 66 la 95 de sesizări la 1.000 de conexiuni, în timp ce Nextgen a înregistrat o creștere mai redusă.
Privind ultimii cinci ani, Vodafone și Nextgen au înregistrat cele mai mari reduceri ale reclamațiilor.
Vodafone a trecut de la aproximativ 78 de reclamații la 1.000 de conexiuni în 2021 la numai 2,5 în 2025, o scădere de aproape 97%.

Nextgen a redus frecvența reclamațiilor cu aproximativ două treimi în aceeași perioadă, de la peste 320 la circa 112 sesizări. Cu toate acestea, compania a rămas pe locul al doilea în clasamentul reclamațiilor din 2025.
Digi a avut o evoluție mai stabilă, cu o scădere de aproximativ 15% față de 2021, în timp ce Orange a înregistrat o creștere a reclamațiilor în ultimii cinci ani.
Pe segmentul internetului mobil, Orange a înregistrat cele mai multe reclamații în 2025, cu o medie de 4,7 sesizări la 1.000 de conexiuni. Operatorul a fost urmat de Digi, cu aproximativ 3,2 reclamații, Vodafone, cu 2,5, și Telekom, cu aproximativ 2.
Diferențele dintre operatorii mobili sunt însă mult mai mici decât în cazul internetului fix.
Comparativ cu 2024, Orange și Digi au înregistrat creșteri ale reclamațiilor, în timp ce Vodafone a rămas la un nivel relativ constant, iar Telekom a consemnat o ușoară scădere.

În ultimii cinci ani, cea mai importantă îmbunătățire a fost înregistrată de Vodafone. Compania a redus frecvența reclamațiilor de la aproximativ 18 la 2,5 sesizări la 1.000 de conexiuni, o scădere de peste 85%.
În schimb, Orange a înregistrat o creștere de la aproximativ 2,8 reclamații în 2021 la 4,7 în 2025. Digi a avut valori relativ apropiate la începutul și sfârșitul perioadei, iar Telekom a încheiat anul 2025 cu mai puține reclamații decât în 2021.
În cazul reclamațiilor privind întreruperile și alte probleme tehnice ale internetului fix, Digi a avut în 2025 cele mai ridicate valori, cu o medie de 185 de reclamații la 1.000 de conexiuni.
Nextgen s-a situat pe locul al doilea, cu 76 de reclamații, urmat de Orange, cu aproximativ 28. Vodafone a avut un nivel aproape nul, de numai 0,2 reclamații la 1.000 de conexiuni.
Față de 2024, Digi și Nextgen au avut evoluții relativ stabile. În schimb, Orange a înregistrat o creștere puternică, determinată de un număr neobișnuit de mare de reclamații în prima jumătate a anului 2025.

În ultimii cinci ani, cele mai importante reduceri ale reclamațiilor privind deranjamentele au fost înregistrate de Vodafone și Nextgen.
Nextgen a redus frecvența acestor sesizări cu aproximativ două treimi față de 2021, în timp ce Vodafone a ajuns la valori aproape nule.
Digi a avut, la rândul său, mai puține reclamații decât în 2021, dar a rămas operatorul cu cea mai mare frecvență a problemelor tehnice reclamate.
ANCOM observă că, după o tendință generală de scădere a reclamațiilor până în 2023, valorile au rămas relativ constante pentru majoritatea furnizorilor de internet fix.
În cazul internetului mobil, Telekom și Digi au înregistrat în 2025 cele mai multe reclamații privind deranjamentele, cu o medie de aproximativ două sesizări la 1.000 de conexiuni fiecare.
Vodafone și Orange au avut valori considerabil mai mici, de sub o reclamație la 1.000 de conexiuni.
Comparativ cu 2024, Telekom și Digi au înregistrat ușoare scăderi, în timp ce Orange și Vodafone au avut creșteri foarte mici.
Privind întreaga perioadă 2021-2025, Telekom a înregistrat cele mai ridicate valori ale reclamațiilor privind deranjamentele în mai mulți ani, urmat de Digi.

Vodafone și-a redus considerabil frecvența reclamațiilor privind problemele tehnice, în timp ce Orange a menținut valori reduse pe întreaga perioadă.
„În peroada 2021-2025, Telekom se evidențiază prin frecvența ridicată a reclamațiilor privind deranjamentele, urmat de Digi. Vodafone și Orange prezintă un număr redus de reclamații referitoare la deranjamente la 1000 de conexiuni”, precizează ANCOM.
Reclamațiile privind corectitudinea facturării arată o situație diferită față de cele referitoare la problemele tehnice.
În 2025, Orange a înregistrat cea mai mare frecvență a reclamațiilor privind facturarea internetului fix, cu o medie de 37,3 sesizări la 1.000 de conexiuni. Nextgen s-a situat foarte aproape, cu aproximativ 36 de reclamații.
Digi a avut un nivel mult mai redus, de 3,4 reclamații, în timp ce Vodafone a raportat valori nule pentru acest indicator.

În ultimii cinci ani, Orange a avut în general cele mai multe reclamații privind facturarea. Nivelul maxim anual a fost înregistrat în 2023, când media a ajuns la aproape 50 de reclamații la 1.000 de conexiuni.
Ulterior, frecvența sesizărilor a scăzut puternic în 2024, înainte de a crește din nou în 2025. Cu toate acestea, nivelul din ultimul an a rămas sub cel înregistrat în 2021.
Nextgen a avut o evoluție diferită. După o scădere a reclamațiilor în 2022, acestea au început să crească din nou, iar în 2025 operatorul a ajuns la cel mai ridicat nivel anual din perioada analizată.
Astfel, diferența dintre Orange și Nextgen s-a redus considerabil, cele două companii având în 2025 valori apropiate ale reclamațiilor privind facturarea.
În schimb, Digi a redus frecvența acestor reclamații față de 2021, iar Vodafone a ajuns la valori nule.
ANCOM arată că Orange și Nextgen au avut în mod constant niveluri mai ridicate ale reclamațiilor privind corectitudinea facturării decât ceilalți doi furnizori de internet fix.
Pe segmentul internetului mobil, reclamațiile privind facturarea au rămas la un nivel mult mai redus decât în cazul internetului fix.
În 2025, Orange a înregistrat cea mai mare frecvență, cu o medie de 1,25 reclamații la 1.000 de conexiuni, urmat de Vodafone, cu 1,1. Digi și Telekom au avut valori aproape nule.
În ultimii cinci ani, Vodafone a înregistrat cea mai importantă scădere. Operatorul avea în 2021 peste 14 reclamații privind facturarea la 1.000 de conexiuni, dar a ajuns la numai 1,1 în 2025.

Orange a avut o evoluție inversă, frecvența reclamațiilor fiind mai mult decât dublă față de 2021, deși nivelul absolut a rămas redus.
Digi și Telekom au menținut valori foarte mici pe întreaga perioadă analizată.
Pe lângă numărul reclamațiilor, raportul ANCOM analizează și timpul în care operatorii se angajează să remedieze problemele tehnice.
La internet fix, Digi are un termen maxim de remediere de 48 de ore, în timp ce Orange, Vodafone și Nextgen își asumă 72 de ore.
În cazul internetului mobil, Orange și Vodafone au termene de 24 de ore, Digi de 48 de ore, iar Telekom de 72 de ore.
În 2025, Orange a remediat în termenul contractual toate deranjamentele valide, atât pentru internetul fix, cât și pentru cel mobil.
Ceilalți furnizori de internet fix au rezolvat aproximativ 99% dintre deranjamente în termenul asumat, în timp ce pe segmentul mobil procentul a variat între 71% și 98%.