Începe Rabla 2015. Tot ce trebuie să ştii despre program

RABLA 2015 Sesiunea de depunere şi validare a dosarelor producătorilor, importatorilor de autoturisme şi distribuitorilor pentru Programul 'Rabla 2015' începe miercuri, 1 aprilie 2015, urmând ca programul destinat persoanelor fizice să demareze imediat după finalizarea procedurilor de validare a agenţilor economici, informează, marţi, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.
Economica.net - mar, 31 mart. 2015, 13:16
Începe Rabla 2015. Tot ce trebuie să ştii despre program

RABLA 2015 În cadrul Programului cu o valoare totală de 200 milioane lei, au fost alocate 20.000 de tichete pentru persoane fizice şi 5.000 de tichete pentru persoane juridice şi instituţii publice. Tichetele vor fi alocate electronic, în sistemul informatic gestionat de Administraţia Fondului pentru Mediu, scrie Agerpres.

Ghidul de finanţare pentru Programul ‘Rabla 2015’ a fost aprobat prin Ordinul ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor, publicat în Monitorul Oficial al României din 30 martie 2015.

Condiţiile de participare la Programul ‘Rabla 2015’, precum şi documentele pe care trebuie să le depună producătorii şi dealerii auto pot fi găsite în Ghidul de finanţare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional publicat pe site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu. Termenul limită de depunere a dosarelor de validare este 10 aprilie 2015.

Programul destinat persoanelor fizice va demara imediat după finalizarea procedurilor de validare a agenţilor economici şi a contestaţiilor.

În urma dezbaterii publice, valoarea eco-bonusurilor acordate în cadrul Programului ‘Rabla 2015’ a fost modificată faţă de varianta iniţială propusă, aceasta fiind majorată pentru autoturismele cu sistem de propulsie electric hibrid care beneficiază de tehnologii avansate (de tipul plug-in).

‘Decizia de modificare a valorii eco-bonusurilor a venit în urma consultării cu toţi factorii interesaţi de acest program. În urma dezbaterilor, s-a ajuns la concluzia că este nevoie de acordarea unor eco-bonusuri diferenţiate, cu o valoare mai mare pentru autoturismele care poluează cel mai puţin. Considerăm că această decizie reprezintă încă un pas spre un program Rabla 2016 pe care ni-l dorim sută la sută ecologic’, a spus Graţiela Gavrilescu, ministrul Mediului.

Eco-bonusuri de 750 de lei, 1.500 de lei şi 2.500 de lei

Astfel, valoarea eco-bonusurilor este de 750 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou al cărui motor generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100 g/km, în regim de funcţionare mixt, potrivit menţiunilor înscrise în certificatul de conformitate al autovehiculului nou. La achiziţionarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid (tehnologii hibrid convenţionale) se va acorda un ecobonus în valoare de 1.500 lei. Pentru cumpărarea unui autovehicul nou electric hibrid (tehnologii avansate de tip plug-in) se va acorda un eco-bonus în valoare de 2.500 lei.

În continuare, se menţine posibilitatea cumulării a maxim două eco-bonusuri. Valoarea primei de casare a fost menţinută la 6.500 lei.

Te-ar mai putea interesa și
Prețul petrolului coboară sub 100 de dolari pe baril, după discuția din G7, dar e posibil să nu stea mult timp aici
Prețul petrolului coboară sub 100 de dolari pe baril, după discuția din G7, dar e posibil să nu stea mult timp aici
Prețul țițeiului Brent a coborât în această seară la 99,5 dolari pe baril după explozia de până la aproape 120 de dolari. A avut loc o întâlnire a celor din G7, dar nu s-a convenit asupra......
FOTO Încă o linie din Capitală este operată de luni cu autobuze electrice Granton
FOTO Încă o linie din Capitală este operată de luni cu autobuze electrice Granton
Autobuzele electrice ZTE Granton 12m circulă de astăzi și pe linia 381, anunță luni Societatea de Transport București ...
Ambițiile UE privind revoluția comunităților de energie rămân doar un vis, consideră Curtea de Conturi Europeană
Ambițiile UE privind revoluția comunităților de energie rămân doar un vis, consideră Curtea de Conturi Europeană
Visul frumos al unei revoluţii energetice la nivel local în UE se loveşte de obstacole tehnice şi juridice, se arată ...
După Croația, Ungaria devine al doilea stat UE care anunță că plafonează prețurile la carburanți
După Croația, Ungaria devine al doilea stat UE care anunță că plafonează prețurile la carburanți
Premierul ungar Viktor Orban a anunţat luni că preţurile la combustibili vor fi plafonate, începând de la miezul nopţii, ...