Ce spune Nicuşor Dan despre cum încearcă Rusia să intensifice războiul din Ucraina şi să provoace ţările europene

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, într-un interviu pentru Bloomberg, că Rusia încearcă să intensifice războiul din Ucraina şi să provoace ţările europene, în contextul incidentelor cu drone şi al ameninţărilor la adresa securităţii regionale.
AGERPRES - vin, 23 oct. 2026, 09:59
Ce spune Nicuşor Dan despre cum încearcă Rusia să intensifice războiul din Ucraina şi să provoace ţările europene

„Rusia încearcă să escaladeze acest război din Ucraina, încercând să provoace celelalte ţări europene. Noi nu vrem să escaladăm. Vrem să rămânem calmi şi să doborâm dronele care ajung pe teritoriul nostru”, a declarat Nicuşor Dan în interviul acordat joi, 22 octombrie, în cadrul emisiunii Balance of Power, scrie Agerpres.

Întrebat ce strategie are România pentru a contracara escaladarea fără a risca o confruntare directă cu Rusia, Nicuşor Dan a declarat că România a comandat capabilităţi prin programul european SAFE şi a solicitat echipamente temporare de la aliaţi, până la intrarea în dotare a celor comandate.

Preşedintele a spus că, în urmă cu aproximativ un an şi jumătate, dronele care ajungeau pe teritoriul României puteau fi considerate incidente accidentale, în contextul atacurilor asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. În prezent, însă, el consideră că situaţia din Marea Neagră este diferită, afirmând că o dronă care loveşte o navă trebuie să fi vizat acea navă, având în vedere dimensiunea spaţiului maritim.

Nicuşor Dan a precizat că România a solicitat din nou capabilităţi temporare în cadrul NATO, la o reuniune desfăşurată săptămâna precedentă, şi a obţinut sprijin.

În ceea ce priveşte încheierea războiului, preşedintele a afirmat că Ucraina trebuie să participe la negocieri şi că nu consideră că Rusia doreşte cu adevărat, în acest moment, să pună capăt conflictului. El a spus că preşedintele american Donald Trump doreşte încheierea războiului, dar a subliniat că un acord depinde de acceptul ambelor părţi.

Întrebat dacă România ar lua în calcul renegocierea sau încheierea contractului cu Starlink, în urma controverselor privind întreruperea sau limitarea accesului Ucrainei la serviciul de internet prin satelit, Nicuşor Dan a exclus această posibilitate, afirmând că acordul României cu compania lui Elon Musk este respectat de ambele părţi.

Te-ar mai putea interesa și
Consiliul Concurenţei, în inspecţie inopinată la grupul de firme Merck. Ar fi restricţionat accesul DONA la vânzarea unor medicamente
Consiliul Concurenţei, în inspecţie inopinată la grupul de firme Merck. Ar fi restricţionat accesul DONA la vânzarea ...
Consiliul Concurenței a declanșat o investigație privind un posibil abuz de poziție dominantă al companiilor Merck Sharp & Dohme BV Olanda, Merck Sharp & Dohme Limited UK și Merck Sharp & Dohme......
Centrala de la Cernavodă ar putea fi repornită abia în decembrie. Starea de criză din energie, în care la limită se pot face deconectări, se prelungește cu încă o lună. Riscuri crescute de funcționare a SEN
Centrala de la Cernavodă ar putea fi repornită abia în decembrie. Starea de criză din energie, în care la limită se ...
Prognozele Transelectrica arată posibilitatea ca nici măcar unul dintre cele două reactoare oprite la Cernavodă să nu ...
Polonia – Noua bază militară a SUA ar putea costa 3,8 miliarde de dolari
Polonia – Noua bază militară a SUA ar putea costa 3,8 miliarde de dolari
Vicepremierul Władysław Kosiniak-Kamysz, ministrul polonez al apărării, a estimat vineri că găzduirea unei baze militare ...
Val de falimente în România, risc de efect de domino. Când vine „vârful presiunii” – Analiză Sierra Quadrant
Val de falimente în România, risc de efect de domino. Când vine „vârful presiunii” – Analiză Sierra ...
Numărul firmelor care intră în insolvenţă va continua să crească în această iarnă, iar vârful presiunii este aşteptat ...