Ajutată de fonduri nerambursabile din partea Uniunii Europene în valoare de 700 de milioane de euro, ţara vecină şi-a dublat capacitatea de stocare în baterii în ultimul an. Acest lucru îi permite să stocheze energia fotovoltaică produsă pe parcursul zilei şi să o livreze în reţea seara, în timpul orelor de vârf de consum. Rezultatul este o creştere semnificativă a exporturilor de energie electrică ale Bulgariei, care a aprovizionat ţările vecine în perioadele în care valurile de căldură din iulie şi august au pus sub presiune reţelele naţionale, îngreunând satisfacerea cererii, scrie Agerpres.
„Stocarea energiei în baterii este esenţială în prezent. Nu este un avantaj, ci o necesitate absolută”, a declarat Nikola Gazdov, preşedintele Asociaţiei pentru Producţia, Stocarea şi Comercializarea Energiei Electrice (APSTE).
De ani de zile, ţările Uniunii Europene încearcă să dezvolte sisteme de stocare în baterii pentru a compensa caracterul intermitent al energiei produse de parcurile fotovoltaice şi eoliene. Progresele au fost încetinite de perioadele lungi de aşteptare pentru obţinerea avizelor din partea autorităţilor reglementare şi conectarea la reţea, deşi se preconizează o accelerare a adoptării acestor tehnologii, în special în Germania, Marea Britanie şi Italia. Evenimentele din acest an, în care preţurile ridicate la energie au amplificat nemulţumirile care au dus la tulburări sociale, au accentuat şi mai mult atenţia acordată stocării în baterii.
Bulgaria dispune de resurse interne limitate de petrol şi gaze, iar producţia de energie electrică este mult mai mică, raportată la multe alte state membre UE. Cu toate acestea, ţara vecină a reuşit să îşi majoreze exporturile de energie electrică cu 62% în acest an faţă de anul trecut, ajungând la 3,5 terawaţi-oră, conform datelor APSTE. Această evoluţie a fost posibilă datorită fondurilor europene şi modificărilor legislative, care au atras investiţii private în sisteme de stocare a energiei în baterii.
În prezent, capacitatea de stocare a Bulgariei este de aproximativ 6 gigawaţi, dublu faţă de 3 GW în urmă cu un an.
O parte din exporturile de energie ale Bulgariei au fost direcţionate către România, care a fost nevoită să oprească un reactor al centralei nucleare de la Cernavodă în luna august, după ce seceta a dus la scăderea nivelului Dunării, ale cărui ape sunt utilizate pentru răcirea reactorului. Dincolo de valoarea exporturilor, creşterea capacităţii de stocare a energiei în baterii în Bulgaria a ajutat România şi la menţinerea nivelului apei în lacurile de acumulare, reducând necesitatea utilizării energiei hidroelectrice, folosită în mod tradiţional pentru a face faţă momentelor cu vârf de consum.
Bulgaria a exportat până la 50.000 de megawaţi-oră de energie electrică pe zi, a declarat Dimitar Zarchev, şeful Dispeceratului Central din cadrul Operatorului Sistemului Energetic din Bulgaria. „Pentru a pune lucrurile în perspectivă, aceasta înseamnă o medie de 2.000 de megawaţi care părăsesc Bulgaria în fiecare oră, o cantitate comparabilă cu producţia Centralei Nucleare Kozlodui”, spune Dimitar Zarchev.
Se aşteaptă ca sistemele de stocare în bateriile să aibă un impact mai redus în timpul iernii, când numărul mai mic de ore cu lumină naturală înseamnă o producţie mai scăzută de energie fotovoltaică. Zarchev estimează că, în lunile de iarnă, Bulgaria va fi nevoită să se bazeze mai mult pe centralele electrice convenţionale decât pe energia regenerabilă stocată.
Continuarea extinderii capacităţilor de stocare în baterii se confruntă şi cu alte provocări, inclusiv necesitatea ca Bulgaria să îşi extindă reţeaua electrică.
În paralel, ritmul accelerat al extinderii a diminuat o parte din stimulentele financiare care au atras investitorii, pe măsură ce diferenţele de preţ s-au redus, ceea ce a scăzut veniturile potenţiale rezultate din ecartul dintre preţul energiei în momentul stocării şi cel din momentul descărcării acesteia în reţea.
„La un moment dat, bateriile ar putea începe să îşi canibalizeze o parte din venituri. În acel moment, va deveni şi mai important pentru baterii să participe nu doar la un simplu arbitraj între orele cu preţuri mici şi cele cu preţuri mari, ci şi la echilibrarea pieţelor şi la furnizarea de servicii de sistem”, a transmis Ministerul bulgar al Energiei într-o declaraţie pentru Reuters.