Val de falimente în România, risc de efect de domino. Când vine „vârful presiunii” – Analiză Sierra Quadrant

Numărul firmelor care intră în insolvenţă va continua să crească în această iarnă, iar vârful presiunii este aşteptat la începutul lui 2027, după ce, în septembrie, insolvenţele din restaurante şi HoReCa au urcat cu 233%, cele din transportul rutier de mărfuri cu 73%, iar din construcţiile de clădiri cu 38%, relevă o analiză Sierra Quadrant, dată vineri publicităţii.
AGERPRES - vin, 23 oct. 2026, 12:53
Val de falimente în România, risc de efect de domino. Când vine
  • Trei motive pentru care va fi o iarnă mai grea pentru companii;
  • Care sunt sectoarele din economie cu cel mai mare risc de insolvenţă;
  • Falimentele din HoReCa anunţă, cu o întârziere de una-două luni, probleme similare în comerţ şi în serviciile conexe;
  • Efectul de domino într-o economie în care firmele se finanţează una pe alta din facturi neplătite.

 

În primele opt luni ale anului, au intrat în insolvenţă 4.782 de firme şi persoane fizice autorizate, cu aproape 5% mai multe decât în aceeaşi perioadă din 2025. Primul semestru a fost cel mai slab din ultimii opt ani, cu 3.855 de proceduri noi, în creştere cu 12,4%, se arată în analiza citată de Agerpres.

După o vară mai liniştită, cu 357 de cazuri noi în august, septembrie a adus o nouă accelerare, cu 869 de dosare deschise, cel mai ridicat nivel lunar din ultimii ani. Dacă ritmul se menţine, 2026 ar putea depăşi pragul de 7.000 de insolvenţe, iar lunile de iarnă vin cu presiuni suplimentare pentru firmele deja fragile, estimează experţii de la Sierra Quadrant.

„Contextul economic explică în bună măsură această evoluţie. PIB-ul a scăzut în primul semestru, vânzările din comerţul cu amănuntul s-au redus cu 5,7%, iar inflaţia a depăşit 10% la începutul verii. Firmele au fost prinse între clienţi care cumpără mai puţin şi costuri care au continuat să crească”, potrivit analizei realizată de Sierra Quadrant.

Iarna va fi mai grea pentru companii

Primul motiv este energia. De la 1 aprilie, piaţa gazelor s-a liberalizat pentru companii, iar preţul angro s-a dublat între februarie şi septembrie. Contractele pentru iarna 2026-2027 se tranzacţionează în jurul a 380 de lei pe MWh.

La electricitate, energia pentru primul trimestru din 2027 se vinde cu 861-905 lei pe MWh pe piaţa la termen, peste nivelurile deja ridicate din această vară. Pentru un restaurant, un depozit sau o fabrică mică, factura la energie din ianuarie poate decide dacă firma îşi mai plăteşte furnizorii.

Al doilea motiv este consumul. Gospodăriile au cheltuit cu 2,5% mai puţin în primul semestru, iar vânzările din comerţul cu amănuntul au scăzut în iulie cu 5,7%, cea mai mare scădere din Uniunea Europeană. Inflaţia a coborât la circa 6%, dar salariile reale rămân sub nivelul de anul trecut.

„Sezonul sărbătorilor ar putea aduce un respiro temporar pentru comerţ, dar primele luni ale anului sunt în mod tradiţional cele mai slabe pentru HoReCa, retail şi construcţii. Exact sectoarele cele mai afectate intră astfel în perioada lor cea mai grea din an”, explică Ovidiu Neacşu, partner coordonator Sierra Quadrant.

Al treilea motiv ţine de costul banilor şi de curs. Dobânda-cheie a BNR a rămas la 6,5%, iar creditele sunt în continuare scumpe. Euro a atins în octombrie un nou maxim istoric, de peste 5,35 lei. Asta scumpeşte importurile, chiriile şi creditele în euro pentru mii de firme care îşi fac veniturile în lei.

În plus, sfârşitul de an aduce o încărcare suplimentară pe partea fiscală şi pe investiţiile publice. PNRR s-a încheiat la 31 august, iar ritmul lucrărilor publice va încetini până când fondurile de coeziune vor prelua complet ştafeta. Pentru constructori, asta înseamnă mai puţine contracte noi şi riscul unor întârzieri la plată din partea autorităţilor.

În paralel, din 2027 intră în vigoare impozitarea clădirilor nerezidenţiale la valoarea de piaţă şi cote mai mari pentru clădirile firmelor, iar bugetul pentru anul viitor nu este încă cunoscut. Firmele vor trebui să-şi plătească impozitele anuale şi să-şi închidă bilanţurile într-un context de incertitudine fiscală, iar la finalul trimestrului al doilea 48.028 de companii aveau deja datorii restante la stat de 77,6 miliarde de lei, spun analiştii.

„Iarna aceasta adună toate presiunile într-un singur moment: facturi la energie mai mari, clienţi care cumpără mai puţin, credite scumpe şi un stat care nu a spus încă ce taxe va cere anul viitor. Firmele care au intrat în toamnă cu probleme de lichiditate nu mai au rezerve să treacă prin primul trimestru. Ne aşteptăm ca valul de insolvenţe să atingă vârful între ianuarie şi martie, iar diferenţa dintre firmele care vor supravieţui şi cele care vor dispărea o va face viteza cu care reacţionează acum, nu în primăvară„, susţine Ovidiu Neacşu.

Insolvenţele nu sunt distribuite uniform în economie. Cinci sectoare concentrează trei sferturi din toate cazurile. În cifre absolute, comerţul conduce, cu 1.082 de insolvenţe în primele opt luni, urmat îndeaproape de construcţii, cu 1.044 de cazuri.

Raportat la numărul de firme active, construcţiile rămân sectorul cu cel mai mare risc. Agricultura a avut cea mai rapidă creştere, de peste 52%, pe fondul secetei din vestul ţării şi al costurilor ridicate cu inputurile. Transportul şi industria prelucrătoare completează lista sectoarelor aflate sub presiune constantă.

Şi harta regională arată diferenţe mari. Cele mai mari creşteri ale insolvenţelor s-au înregistrat în Vaslui, unde numărul cazurilor s-a dublat (+108%), în Bistriţa-Năsăud (+78%) şi în Vrancea (+69%), judeţe cu economii mai puţin diversificate şi mai dependente de agricultură, comerţ local şi construcţii. La polul opus, Cluj, Bihor şi Timiş au înregistrat scăderi. Este un semn că regiunile cu economii mai sofisticate, cu servicii, IT şi industrie exportatoare, rezistă mai bine şocului.

Datele din septembrie, analizate de Sierra Quadrant, confirmă şi ordinea în care se propagă valul. Insolvenţele din restaurante şi HoReCa au crescut cu 233%, cele din transportul rutier de mărfuri cu 73%, iar cele din construcţiile de clădiri cu 38%.

Creşterea de peste trei ori a insolvenţelor din restaurante nu este întâmplătoare. Ieşitul la restaurant este printre primele cheltuieli pe care o familie le taie atunci când banii nu mai ajung, iar după majorarea TVA, a accizelor şi a preţurilor la energie, venitul disponibil al gospodăriilor s-a comprimat.

„Experienţa arată că falimentele din HoReCa anunţă, cu o întârziere de una-două luni, probleme similare în comerţ şi în serviciile conexe. Mecanismul e simplu: mai puţini clienţi înseamnă încasări mai mici, iar operatorii încep să întârzie plăţile către furnizorii de alimente, băuturi şi utilităţi. Aşa se transmite problema mai departe”, explică autorii analizei.

În transport şi construcţii vorbim mai degrabă de efecte decât de cauze.

Când consumul scade, se transportă mai puţine mărfuri, tarifele scad, iar transportatorii rămân cu camioane fără curse.

În construcţii, costul ridicat al finanţării se suprapune peste termene de plată care depăşesc frecvent limitele din contracte şi blochează lichiditatea firmelor.

„Imaginea de ansamblu este a unei cascade: scade consumul, suferă comerţul şi HoReCa, se blochează logistica, iar în final blocajul devine general. Dificultăţile financiare nu încep la furnizori, ci sunt împinse de la consumatorul final în sus, de-a lungul lanţului de producţie şi distribuţie”, arată analiza Sierra Quadrant.

Potrivit experţilor, problema devine mai gravă din cauza felului în care se finanţează firmele româneşti. Creditul bancar acordat companiilor reprezintă în România aproximativ 20% din PIB, faţă de circa 50% în Polonia, Cehia sau Ungaria şi peste 100% în media Uniunii Europene. Potrivit datelor BNR, creditele de la bănci şi IFN-uri acoperă doar 8,8% din totalul pasivelor companiilor. Restul vine din banii acţionarilor şi, mai ales, din amânarea plăţilor către furnizori.

România este pe primul loc în UE la ponderea creditului comercial între companii. Practic, firmele se împrumută una pe alta prin întârzierea facturilor. Sistemul funcţionează cât timp economia creşte, dar devine periculos când consumul scade. Neplata unui singur client important poate bloca un lanţ întreg de furnizori, iar cei mai expuşi sunt firmele mici, fără rezerve de lichiditate şi fără acces facil la credit.

Semnalele de stres sunt deja vizibile în bilanţuri. Rata creditelor neperformante la companiile nefinanciare a urcat la 5,6%, cu 1,2 puncte procentuale peste nivelul de acum un an şi de două ori peste media întregului sistem bancar, de 2,8%. Piaţa pe care firmele ar putea vinde creanţele neperformante către alte companii este încă slab dezvoltată, aşa că multe rămân blocate cu facturi neîncasate luni sau chiar ani de zile.

„Creşterea insolvenţelor din HoReCa este doar partea vizibilă a problemei. Adevăratul risc este efectul de domino într-o economie în care firmele se finanţează una pe alta din facturi neplătite. Când un client mare nu mai plăteşte, furnizorul lui devine, la rândul lui, un rău platnic. De aceea, în următoarele luni, cele mai multe insolvenţe nu vor veni din firme cu afaceri proaste, ci din firme sănătoase rămase fără lichiditate„, precizează Neacşu.

Potrivit specialiştilor, pentru multe dintre aceste firme există o alternativă la insolvenţă, dar este folosită foarte rar. Concordatul preventiv, reglementat de Legea nr. 85/2014 şi modernizat în 2022 după standardele europene, permite unei companii aflate în dificultate să negocieze cu creditorii un plan de restructurare a datoriilor înainte să ajungă în incapacitate de plată. Conducerea păstrează controlul asupra firmei, iar după admiterea cererii de către instanţă executările silite se suspendă.

În primul semestru al acestui an au fost deschise 98 de concordate preventive, faţă de 64 în aceeaşi perioadă din 2025. Cu toate acestea, pentru fiecare firmă care încearcă să se salveze prin prevenţie, aproximativ 40 intră direct în insolvenţă. Majoritatea companiilor ajung în instanţă nu ca să se redreseze, ci ca să se închidă, pentru că îşi recunosc problemele prea târziu.

Istoricul procedurii arată şi cât de greu este drumul până la capăt. Din cele 691 de cereri de concordat preventiv depuse între 2021 şi iunie 2026, un număr de 459 au fost admise, dar doar 11 companii au ieşit din procedură cu planul integral îndeplinit şi fără să ajungă ulterior în insolvenţă.

Concordatul este folosit mai ales de firmele mari: companiile cu afaceri de peste 500.000 de euro reprezintă circa 60% dintre cele care apelează la procedură. IMM-urile, care formează grosul insolvenţelor, aproape că nu îl folosesc. Datele pe perioadă lungă confirmă că, odată ajunse în instanţă, puţine firme se mai redresează: dintre cele 2.222 de companii cu afaceri de peste 500.000 de euro care au intrat în insolvenţă între 2020 şi 2025, peste jumătate, adică 1.233, sunt deja în faliment.

Potrivit experţilor de la Sierra Quadrant, cele mai multe concordate eşuează din aceleaşi motive: planuri prea optimiste, lipsa finanţării pe durata restructurării, o pondere prea mare a datoriilor către stat, greu de negociat, şi probleme operaţionale pe care simpla renegociere a datoriilor nu le poate rezolva.

„Testul pe care îl recomandăm antreprenorilor este simplu. Dacă în următoarele trei luni nu vezi de unde plăteşti toate datoriile scadente, dar afacerea în sine face bani, eşti exact în fereastra în care concordatul are sens. Dacă activitatea pierde bani de la o lună la alta, renegocierea datoriilor doar amână închiderea”, explică acesta.

Recomandările Sierra Quadrant pentru firme pornesc de la o idee simplă: viteza de reacţie decide supravieţuirea. Un antreprenor care îşi urmăreşte lunar cash-flow-ul, încasările şi restanţele are timp să negocieze cu creditorii, să vândă active sau să ceară un concordat preventiv. Unul care aşteaptă ca lucrurile să se rezolve de la sine ajunge la tribunal doar pentru a-şi închide firma.

Companiile expuse pe construcţii, comerţ, agricultură, HoReCa şi transport ar trebui să limiteze vânzările pe credit simplu şi să ceară clienţilor cu risc ridicat avansuri, bilete la ordin sau garanţii. Ar trebui, de asemenea, să urmărească zilnic buletinele de insolvenţă, popririle şi litigiile partenerilor importanţi şi să înceapă recuperarea creanţelor din primele zile de întârziere, nu după trei luni de restanţe. Firmele care simt deja presiunea pe lichiditate nu ar trebui să aştepte primăvara.

Scăderea încasărilor, întârzierile la plată sau acumularea datoriilor fiscale ar trebui să declanşeze imediat o analiză de restructurare, iar discuţiile cu băncile, furnizorii şi fiscul ar trebui începute înainte de depunerea oricărei cereri.

Te-ar mai putea interesa și
Premieră mondială. Colosul japonez Kawasaki semnează cu Transgaz parteneriat pentru transportul hidrogenului prin conductele de gaze din România
Premieră mondială. Colosul japonez Kawasaki semnează cu Transgaz parteneriat pentru transportul hidrogenului prin conductele ...
Kawasaki Heavy Industries a anunțat pe 23 octombrie semnarea unui memorandum de înțelegere (MOU) privind un parteneriat strategic pentru transportul hidrogenului prin conducte terestre cu......
Fertilizarea organică revine în ecuația economică a fermelor. Cât valorează nutrienții pe care agricultura îi are deja
Fertilizarea organică revine în ecuația economică a fermelor. Cât valorează nutrienții pe care agricultura îi are deja
În agricultură, 2026 a adus o ecuație incomodă: costurile unor inputuri cresc în timp ce prețurile obținute de fermieri ...
O navă comercială a fost lovită de o dronă, în Marea Neagră, lângă Constanţa. Ambarcaţiunea s-a scufundat
O navă comercială a fost lovită de o dronă, în Marea Neagră, lângă Constanţa. Ambarcaţiunea s-a scufundat
O navă comercială a fost lovită în Marea Neagră, la circa 25 de kilometri (13 mile marine) de Constanţa. Conform surselor ...
Bulgaria, super-bateria Balcanilor. Vecinii de la Sud de Dunăre şi-au dublat capacitatea de stocare a energiei, în ultimul an – analiza Reuters
Bulgaria, super-bateria Balcanilor. Vecinii de la Sud de Dunăre şi-au dublat capacitatea de stocare a energiei, în ultimul ...
Într-un moment în care Europa se confruntă cu preţuri ridicate la energie, îngrijorări privind aprovizionarea şi perspectiva ...