Un bloc de opt etaje din Drumul Taberei a fost evacuat, după ce o crăpătură a fost observată între două scări. Imobilul este încadrat în categoria de risc seismic

Locatarii unui bloc cu opt etaje şi 36 de apartamente din Bucureşti au fost evacuaţi, sâmbătă, după ce a fost semnalată o crăpătură între două scări ale imobilului, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 24 oct. 2026, 15:05
Un bloc de opt etaje din Drumul Taberei a fost evacuat, după ce o crăpătură a fost observată între două scări. Imobilul este încadrat în categoria de risc seismic

„Intervenim pe Drumul Taberei nr. 30, ca urmare a unui apel realizat prin numărul unic de Urgenţă 112, prin care un locatar a sesizat o crăpătură între două scări de bloc, de la nivelul etajului 5 până la nivelul etajului 8, al unui imobil de locuinţe”, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov (ISUBIF).

Imobilul de locuinţe colective este semnalizat pentru risc seismic. Din informaţiile preliminare, scara de bloc este constituită din 36 de apartamente şi locuită de 65 de persoane.

Pompierii intervin cu Detaşamentul Special de Salvatori, o autospecială de stingere cu apă şi spumă, un echipaj SMURD şi o autospecială de transport personal şi victime multiple (în vederea asigurării unui spaţiu temporar pentru a proteja persoanele evacuate de temperaturile scăzute).

„În momentul de faţă nu este cert dacă crăpătura a survenit ca urmare a cutremurului din data de 19 octombrie. Având în vedere pericolul la care se pot supune, procedăm la evacuarea preventivă a persoanelor din scara de bloc”, precizează sursa citată.

Au fost solicitaţi în sprijin şi inspectori din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii pentru a realiza o expertiză tehnică.

 

Urmează decizia Comitetului pentru Situații de Urgență

Şeful ISUBIF, Irinel Precup, a declarat că au fost evacuate toate cele 65 de persoane găsite în blocul din Bucureşti unde a fost semnalată o crăpătură între două scări ale imobilului, iar alte măsuri vor fi stabilite în urma unui Comitet pentru Situaţii de Urgenţă.

„S-au constatat nişte rosturi de dilataţie, mişcări ale părţii de faţadă a blocului, colegii mei au intrat rapid în intervenţie, au verificat structura de rezistenţă a blocului şi am solicitat informaţii şi de la alte autorităţi – de la ISC, Poliţie, Jandarmerie şi primărie, pentru a lua măsuri necesare în vederea stabilizării acestei situaţii”, a afirmat şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov, prezent la faţa locului.

El a precizat că a fost luată măsura temporară de evacuare a întregului bloc, au fost scoase toate persoanele care se aflau în bloc, şi s-a luat măsura opririi tuturor utilităţilor.

„O să le dăm drumul în funcţie de decizia pe care o vom lua în Comitetul de Situaţii de Urgenţă. La 14:30 va fi un Comitet pentru Situaţii de Urgenţă la dispeceratul integrat unde vom stabili măsurile care urmează a fi luate de către autorităţi”, a mai spus Precup.

Te-ar mai putea interesa și
Cristian Popa (BNR): România a ajuns la 70% din convergența europeană, dar riscă să meargă înapoi. Nu este un drum cu un sens unic
Cristian Popa (BNR): România a ajuns la 70% din convergența europeană, dar riscă să meargă înapoi. Nu este un drum ...
România a ajuns la aproximativ 70% din nivelul de convergență economică reală cu Uniunea Europeană, după ce a pornit de la 26%, a declarat Cristian Popa, membru în Consiliul de Administrație......
Luca Niculescu: Investiția în oameni este una dintre prioritățile acestui guvern. Iar românii din diaspora ocupă un loc important în această viziune
Luca Niculescu: Investiția în oameni este una dintre prioritățile acestui guvern. Iar românii din diaspora ocupă un ...
Investiţia în oameni este una dintre priorităţile acestui guvern, consideră Premierul Luca Niculescu, punctând că ...
Kievul anunță că serviciul Starlink a început din nou să funcționeze fără restricții pentru forțele sale armate
Kievul anunță că serviciul Starlink a început din nou să funcționeze fără restricții pentru forțele sale armate
Ministerul Apărării din Ucraina a confirmat sâmbătă că serviciul militar Starlink folosit de armată funcţionează ...
Cheltuielile mondiale pentru centrele de date vor ajunge la 2.100 de miliarde de dolari în 2028 – raport BofA Global Research
Cheltuielile mondiale pentru centrele de date vor ajunge la 2.100 de miliarde de dolari în 2028 – raport BofA Global ...
Cheltuielile globale pentru centrele de date ar urma să ajungă la 1.000 de miliarde de dolari în 2026 şi se vor dubla ...