Ţările din Europa Centrală şi de Est vor adopta mai repede soluţiile de iluminat inteligente – Philips

Ţările din regiunea Europei Centrale şi de Est /ECE/ vor adopta mai repede decât statele din Vestul Europei soluţiile de iluminat inteligente, care se regăsesc sub umbrela Connected Lighting, apreciază Bogdan Balaci, şeful Diviziei de iluminat a companiei Philips pentru regiunea Europei de Sud-Est (România, Moldova, Bulgaria, Albania şi statele din fosta Iugoslavie).
Economica.net - mie, 01 apr. 2015, 13:01
Ţările din Europa Centrală şi de Est vor adopta mai repede soluţiile de iluminat inteligente - Philips

Rata de adopţie a tehnologiei LED în regiune este mai mare decât în Europa de Vest, a arătat reprezentantul Philips, care a menţionat şi exemplul României în privinţa ratei foarte ridicate de penetrare a telefoniei mobile.

Anul 2015 a fost proclamat Anul Internaţional al Luminii de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, iar Connected Lighting reprezintă soluţia modernă pentru creşterea eficienţei energetice, prin dezvoltarea proiectelor inovatoare de iluminat şi tehnologii revoluţionare de control al luminii (corpuri de iluminat inteligente, controlate de la distanţă prin reţeaua IT).

Creşterea eficienţei energetice prin tehnologii de iluminat inteligent reprezintă un subiect de actualitate la nivel naţional şi european, dar şi la nivel global. Lumea are nevoie de mai multă lumină întrucât populaţia se află într-o creştere continuă, din ce în ce mai mulţi oameni îşi vor permite sisteme de iluminat, iar tot mai multe tipuri de aplicaţii au nevoie de lumină pentru a funcţiona. Deşi România este stat membru al UE, există un număr de aproximativ 100.000 de gospodării ce nu sunt racordate la energie şi nu beneficiază de iluminat.

De asemenea, sunt zone care nu sunt iluminate deloc sau care au nevoie de mai multă lumină (de exemplu, joncţiuni de autostrăzi şi intersecţii, anumite parcuri). De asemenea, lumea are nevoie de lumină eficientă, soluţie durabilă pentru dezvoltarea societăţii, deoarece iluminatul reprezintă 19% din consumul total de energie, iar prin trecerea la LED se poate reduce acest consum cu cel putin 8% la nivel global.

Mai mult, revoluţia LED-ului trebuie însoţită de tehnologiile inteligente de control al luminii, pentru a spori economia de energie până la 50-70%, subliniază reprezentanţii Philips. Acest tip de tehnologie se poate adapta la schimbările luminii naturale şi la nivelul de circulaţie stradală şi poate fi integrat cu programe software ce deservesc alte tipuri de servicii publice (spre exemplu, braodband, managementul traficului), oferind municipalităţilor platforme digitale de gestionare a serviciilor publice.

Potrivit lui Bogdan Balaci, sistemele de iluminat public de la Philips (City Touch) pot genera economii de energie semnificative, cu până la 70% faţă de iluminatul convenţional şi pot reduce costurile de mentenanţă cu aproximativ 20%.

Philips este cea mai mare firmă din lume în domeniul soluţiilor de iluminat, unul din segmentele pe care este lider de piaţă fiind cel al soluţiilor de iluminat pentru arene sportive. Compania negociază, spre exemplu, cu FIFA (federaţia internaţională de fotbal) posibilitatea unor soluţii de iluminat care să sporească dramatismul unor momente ale meciurilor. În cazul unor lovituri de la 11 metri, Philips propune o soluţie ca luminile să se stingă pe stadion, iar lumina să fie concentrată pe careul de 16 metri unde va fi executat penalty-ul.

Te-ar mai putea interesa și
Grupări armate din Gaza au furat 66 de milioane de euro de la Banca Palestinei, în urma unei serii de jafuri care au avut loc în aprilie
Grupări armate din Gaza au furat 66 de milioane de euro de la Banca Palestinei, în urma unei serii de jafuri care au avut ...
Forțe armate palestiniene, dintre care una pretinde că face parte din gruparea islamistă Hamas, au furat luna trecută un total de 66 de milioane de euro din seifurile mai multor sucursale bancare......
După Germania și Cehia, Polonia anunță la rândul său că a fost vizată de un atac cibernetic de proveniență rusă
După Germania și Cehia, Polonia anunță la rândul său că a fost vizată de un atac cibernetic de proveniență rusă
Polonia a anunţat că a fost la rândul său vizată de presupuse atacuri cibernetice atribuite unui grup rus numit APT28, ...
Nicușor Dan anunță că tramvaiele de pe linia 41 vor circula până la ora trei în noaptea de Înviere
Nicușor Dan anunță că tramvaiele de pe linia 41 vor circula până la ora trei în noaptea de Înviere
În noaptea de Înviere, linia de tramvai 41 va avea un program de funcţionare prelungit, până la ora 03.00, pentru a ...
Antony Blinken: Washingtonul vrea să ofere statelor insulare din Pacific o ofertă mai bună decât cea chineză
Antony Blinken: Washingtonul vrea să ofere statelor insulare din Pacific o ofertă mai bună decât cea chineză
Statele Unite vor să ofere insulelor din Pacific o "alegere mai bună" decât China, chiar dacă Washingtonul singur nu ...