György Birtolon, Accenture România: Dacă încercăm să concurăm cu fabricile din Polonia sau Cehia, pierdem. Suntem în urmă și nu vom concura prin cei mai mulți roboți, ci prin cât de rapid putem adapta producția la ce cere piața

Adaugă-ne ca sursă preferată

Acesta a explicat, într-un interviu pentru Economica.net, de ce decalajul de automatizare față de Europa nu trebuie recuperat doar prin instalarea mai multor roboți, cum pot fi modernizate fabricile existente fără înlocuirea utilajelor și ce ar trebui să facă România pentru a deveni mai competitivă în industria europeană.

România are o bază industrială și competențe de inginerie care îi permit să participe la transformarea industriei europene, însă trebuie să își schimbe prioritățile în competiția pentru investiții. În opinia lui György Birtolon, oportunitatea nu constă neapărat în atragerea unor noi capacități de asamblare, ci în dezvoltarea activităților tehnologice din jurul producției.

„România are deja o bază importantă de competențe industriale și de engineering, iar acesta este un avantaj. Până la urmă, întrebarea strategică nu este doar ce industrii atragem – este ce fel de activități din acele industrii.

Dacă încercăm să concurăm cu Polonia sau Cehia strict pe asamblare cu costuri reduse, pierdem. Avantajul lor logistic și de scară este deja consolidat. Dar există o altă bătălie în curs: pentru activitățile din jurul producției – cercetare și dezvoltare, engineering de produs, software industrial, digital manufacturing. Aici, România are atuuri reale: aproape o treime din studenți sunt în STEM, una dintre cele mai mari ponderi din Europa, iar competențele de engineering sunt deja validate internațional”, a declarat Birtolon.

Potrivit acestuia, industria auto rămâne unul dintre sectoarele în care România poate continua să atragă proiecte, dar natura acestor investiții se schimbă. Vehiculele integrează tot mai mult software, iar dezvoltarea produselor presupune o colaborare mai strânsă între ingineria mecanică, electronică și programare.

Oportunități există și în energie, infrastructură și alte industrii în care producția fizică este completată de servicii de inginerie și soluții software.

Ca exemplu al acestei transformări, reprezentantul Accenture a indicat parteneriatul global dintre companie și Coretura, societate creată de Volvo Group și Daimler Truck pentru dezvoltarea unei noi platforme software destinate vehiculelor comerciale și camioanelor.

„Pentru România, oportunitatea nu este să atragă capacitatea de producție în sine. Trebuie să luptăm pentru activitățile din jurul ei: cercetare și dezvoltare, engineering de produs, digital manufacturing, software industrial și supply chain.

Acolo putem construi mai multă valoare decât printr-o competiție bazată exclusiv pe costul forței de muncă”, a explicat Birtolon.

România are de aproximativ cinci ori mai puțini roboți industriali decât media europeană

Una dintre principalele provocări ale industriei românești rămâne nivelul redus de automatizare. Potrivit datelor Federației Internaționale pentru Robotică prezentate de reprezentantul Accenture, România are aproximativ 20 de roboți industriali la 10.000 de angajați, un nivel de circa cinci ori mai mic decât media europeană.

Totuși, Birtolon atrage atenția că această medie nu reflectă diferențele dintre sectoarele industriale și nici dintre fabricile care activează în aceeași industrie. Unele companii au investit deja în automatizarea producției și în integrarea sistemelor digitale, în timp ce altele continuă să utilizeze echipamente și aplicații care nu comunică între ele.

„România este în urmă față de media europeană – avem aproximativ 20 de roboți industriali la 10.000 de angajați, de circa cinci ori sub media europeană, conform datelor Federației Internaționale pentru Robotică. Dar media ascunde realități foarte diferite între industrii. Nivelul de automatizare diferă foarte mult de la o industrie la alta și chiar între fabrici din același sector, astfel că un singur procent pentru întreaga industrie spune foarte puțin despre situația reală”, a spus Birtolon.

Întrebat ce împiedică adoptarea mai rapidă în România a roboților și coboților, György Birtolon a spus că nu este o singură barieră, ci că există o ierarhie.

”Pe primul loc, integrarea. Este partea cea mai dificilă. Într-o fabrică existentă ai utilaje de generații diferite, sisteme IT construite în perioade diferite și date în formate diferite. Un robot sau un cobot trebuie integrat în acest ecosistem și într-un proces care funcționează deja.

A doua componentă este justificarea investiției. Automatizarea trebuie să rezolve o problemă concretă: productivitate, calitate, siguranță, lipsa forței de muncă sau nevoia de flexibilitate.

Oamenii sunt la fel de importanți. Inginerii, operatorii și managerii trebuie să înțeleagă cum folosesc tehnologia și, mai ales, cum schimbă procesul din jurul ei. O investiție în automatizare produce valoare atunci când tehnologia și procesul evoluează împreună.

Costul tehnologiei în sine a scăzut semnificativ și va continua să scadă. Nu este bariera principală astăzi”, a explicat acesta.

Fabricile existente pot fi digitalizate fără înlocuirea majorității utilajelor

Decalajul tehnologic al României nu înseamnă că industria trebuie reconstruită de la zero. Dimpotrivă, potrivit lui Birtolon, o mare parte a unei fabrici existente poate fi digitalizată prin conectarea utilajelor, instalarea unor senzori și introducerea sistemelor informatice care urmăresc și coordonează producția.

Acesta estimează că 70-80% dintr-o fabrică existentă poate fi digitalizată fără înlocuirea echipamentelor, iar investițiile bine direcționate se pot recupera în 12-18 luni.

„În multe cazuri, provocarea este faptul că datele produse de echipamente nu sunt colectate, conectate sau folosite suficient. Poți interveni gradual, prin conectarea echipamentelor, instalarea de senzori, retrofit, implementarea sistemelor MES (Manufacturing Execution System) și integrarea datelor, fără să reconstruiești întreaga fabrică”, a explicat Birtolon.

Sistemele MES permit monitorizarea și coordonarea operațiunilor de producție, inclusiv a fluxurilor de materiale, a echipamentelor și a proceselor de fabricație.

Modernizarea etapizată este deosebit de relevantă pentru industria europeană, unde multe fabrici funcționează în clădiri și cu echipamente existente de zeci de ani. Construirea unei fabrici noi oferă avantajul proiectării întregii infrastructuri în jurul datelor, însă nu este singura modalitate de creștere a competitivității.

„Vedem un interes crescut pentru proiecte de digital manufacturing și integrare MES peste tot în lume. În Europa, unde avem baze industriale mature, brownfield-ul este scenariul dominant.

O fabrică construită de la zero are avantajul că poți gândi arhitectura direct în jurul datelor și al procesului, fără să integrezi sisteme dezvoltate acum 20 sau 30 de ani. Dar și o fabrică existentă poate deveni foarte competitivă dacă modernizarea este făcută etapizat, iar investițiile pot fi recuperate în 12-18 luni dacă sunt concentrate acolo unde produc valoare”, a precizat acesta.

Un exemplu de digitalizare industrială din România este fabrica de mașini de spălat Arctic de la Ulmi, unde specialiștii Accenture au participat la implementarea unui sistem digital de execuție a producției. Potrivit lui Birtolon, proiectul a presupus integrarea a aproximativ 250 de roboți și 14 sisteme IT, astfel încât echipamentele și aplicațiile fabricii să poată face schimb de date în timp real. Soluția a permis digitalizarea a până la 80% din procesele lanțului de aprovizionare.

Accenture Supply Chain & Engineering are în România peste 1.200 de specialiști, în principal în Cluj-Napoca, Timișoara și Târgu Mureș, iar majoritatea proiectelor la care lucrează echipele locale sunt pentru clienți internaționali.

În opinia lui Birtolon, diferența dintre nivelul actual de digitalizare al industriei românești și tehnologiile deja disponibile poate reprezenta o oportunitate de dezvoltare.

„Decalajul tehnologic este, în acest moment, cea mai mare oportunitate a României – pentru că recuperarea nu înseamnă să inventăm de la zero, ci să aplicăm sistematic ce funcționează deja.”

Ce riscă fabricile care amână digitalizarea. Diferențele față de competitori devin tot mai greu de recuperat

Digitalizarea fabricilor nu înseamnă doar automatizarea unor operațiuni sau reducerea cheltuielilor de producție. György Birtolon spune că una dintre cele mai importante consecințe ale investițiilor în tehnologie este capacitatea companiilor de a dezvolta și lansa produse mai repede, de a răspunde schimbărilor din piață și de a gestiona un număr mai mare de variante ale aceluiași produs.

„Cel mai mare cost al amânării este viteza de lansare a produselor. Vedem companii noi sau organizații de dimensiuni medii care pot dezvolta și lansa produse mai repede tocmai pentru că au o arhitectură tehnologică mai simplă și nu trebuie să gestioneze aceeași moștenire de sisteme legacy.

Dacă un competitor își scurtează ciclul de dezvoltare, poate gestiona mai multe variante ale aceluiași produs și răspunde mai repede la cererea clientului, avantajul se acumulează de la an la an. Sunt multe studii care indică faptul că liderii digitali în industrie au un EBIT cu aproximativ 10% mai mare și o creștere de venituri cu până la 20% mai ridicată decât decât companiile rămase în urmă în procesul de digitalizare”, a declarat Birtolon.

Diferențele nu se limitează însă la performanța financiară. Pe măsură ce tehnologia schimbă modul de proiectare și fabricare a produselor, companiile care întârzie investițiile trebuie să recupereze simultan decalaje în infrastructura informatică, organizarea producției și pregătirea angajaților.

Această problemă este relevantă și pentru industria românească, în condițiile în care capacitatea de a răspunde rapid cererii ar putea deveni unul dintre criteriile prin care fabricile locale se diferențiază în competiția europeană.

„La un moment dat, diferența nu mai este doar una de tehnologie. Devine o diferență în modul de lucru, în viteza de lansare a produselor și în capacitatea de a inova. Recuperarea rămâne posibilă, dar devine mai dificilă pentru că trebuie schimbate simultan tehnologia, procesele și modul în care lucrează oamenii.”

Cum ar putea arăta o fabrică românească competitivă în 2030

În viziunea lui György Birtolon, o fabrică românească competitivă în 2030 va trebui să poată răspunde mult mai rapid schimbărilor din piață. Acest lucru presupune conectarea sistemelor de proiectare, producție, control al calității și aprovizionare, astfel încât deciziile să fie luate în timp real, iar liniile de producție să poată fi adaptate în funcție de cerere. În acest context, reprezentantul Accenture consideră că România ar trebui să mizeze pe flexibilitatea producției, nu pe o competiție bazată pe numărul de roboți industriali.

În prezent, multe fabrici funcționează încă pe baza unor rapoarte întocmite manual și a unor planuri de producție stabilite cu zile sau săptămâni înainte. În următorii ani, sistemele digitale și inteligența artificială ar putea permite ajustarea mult mai rapidă a operațiunilor, inclusiv reconfigurarea liniilor de fabricație.

„Fabrica românească competitivă din 2030 va arăta foarte diferit de cea de astăzi.

Astăzi, majoritatea deciziilor se iau pe baza datelor de ieri – rapoarte extrase manual, planuri săptămânale, ajustări reactive. În 2030, aceleași decizii trebuie luate în timp real, cu date care circulă fluent între engineering, producție, calitate și supply chain”, a explicat specialistul Accenture.

Acesta a arătat că un studiu Accenture realizat în rândul a 552 de manageri de fabrici, a indicat o orientare a industriei către sisteme de producție capabile să răspundă dinamic cererii, în loc să se bazeze exclusiv pe estimări realizate în avans.

Inteligența artificială va avea un rol tot mai important în analiza datelor, identificarea alternativelor și automatizarea activităților repetitive. Totuși, responsabilitatea deciziilor tehnice va rămâne în sarcina inginerilor.

„Vom vedea asistenți și agenți AI care analizează date, generează alternative și preiau activități repetitive. Dar inginerii vor rămâne cei care decid.

Pentru România, mesajul este clar: nu vom concura prin cei mai mulți roboți. Vom concura prin cât de rapid putem adapta producția la ceea ce cere piața. Flexibilitatea va fi noua eficiență”, a declarat György Birtolon.

Ce împiedică România să atragă mai multe investiții industriale

Dincolo de automatizare și competențe, o altă problemă pentru dezvoltarea industriei românești este predictibilitatea mediului economic.

Birtolon consideră că România a făcut progrese în dezvoltarea infrastructurii și dispune de specialiști în domeniul ingineriei, însă instabilitatea regulilor fiscale poate afecta deciziile companiilor internaționale de a construi fabrici sau centre de cercetare și dezvoltare.

Astfel de investiții sunt planificate pe perioade de cinci până la șapte ani, iar modificările repetate ale cadrului fiscal pot schimba calculele financiare pe baza cărora sunt aprobate proiectele.

„Dacă ar fi să aleg un singur factor, nu ar fi infrastructura — s-au făcut progrese reale în ultimii ani. Factorul critic astăzi este predictibilitatea.

Studiul AmCham din 2025 arată că predictibilitatea investițiilor a devenit cea mai slab apreciată condiție de piață, cu 83% dintre investitori nemulțumiți. Nu este o percepție abstractă. Un investitor care decide asupra unei fabrici sau unui centru de engineering își face planul pe cinci-șapte ani. Dacă regimul fiscal se schimbă de două ori în această perioadă, calculul devine imposibil”, a spus reprezentantul Accenture.

Potrivit acestuia, dezvoltarea infrastructurii, disponibilitatea energiei, competențele și existența unor furnizori locali sunt importante, dar avantajele respective își pierd din relevanță dacă investitorii nu pot anticipa condițiile în care își vor desfășura activitatea.

„Celelalte elemente sunt importante, dar fiecare necesită o abordare diferită. Competențele le avem. Infrastructura se construiește. Energia este o provocare pe termen mediu. Ecosistemele de furnizori se dezvoltă organic dacă există investiții-ancoră.

Dar fără predictibilitate, chiar și aceste avantaje își pierd efectul. Capitalul internațional nu caută piețe perfecte. Caută piețe credibile.”