„Tot ce a stagnat în ultimele luni trebuie rezolvat în doar două săptămâni pentru ca România să poată lua cât mai mulţi bani din PNRR. Ne aflăm contracronometru, iar data de 6 noiembrie este termenul-limită până la care trebuie să închidem toate procedurile administrative restante pentru ca banii din PNRR să ajungă în ţară în acest an”, a scris Ghigiu.
Acesta a precizat că a început coordonarea directă cu ministerele de linie pentru accelerarea procedurilor.
„Nu avem timp pentru acomodare sau pregătiri. Din prima secundă a mandatului am început munca de teren şi coordonarea directă cu ministerele de linie. Am avut deja o primă întâlnire de lucru cu ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, în cadrul căreia am stabilit liniile directoare pentru perioada următoare”, a menţionat acesta.
Potrivit lui Ghigiu, în perioada următoare vor avea loc întâlniri şi cu ceilalţi miniştri, în vederea reorganizării resurselor şi suplimentării echipelor de lucru.
„Urmează astfel de întâlniri şi cu restul miniştrilor pentru a ne reorganiza resursele interne, a suplimenta echipele de lucru şi a pune la aceeaşi masă întreaga experienţă tehnică şi politică pentru a urgenta procesul”, a adăugat el.
Ghigiu a evidenţiat şi importanţa fondurilor europene pentru comunităţile locale.
„Miza este enormă şi priveşte direct comunităţile locale, infrastructura, şcolile şi spitalele noastre. Purtăm toate negocierile necesare pentru a ne asigura că fiecare resursă europeană la care România are dreptul va fi atrasă şi pusă în slujba cetăţenilor”, a mai scris Mihai Alexandru Ghigiu.